Doriana Matei – mărturisire la numărul 500

Scriu la REPLICA de cinci ani. Când “am început” aveam 15 ani. Îmi doream să devin “jurnalistă”, dar nu credeam că pot scrie la gazetă fără să termin “Jurnalismul”, cu toate că aveam doar 10 la Română. Am avut noroc şi ”fără să apuc să mă dezmeticesc bine” m-am transformat din subiect de articol în autor de articole. 

Terminasem clasa a VIII-a cu media 10 şi Ciprian, redactorul-şef al ziarului, a venit să-mi ia un interviu despre aşa-zisa performanţă. I-am pomenit mai mult în treacăt despre planul meu de “a-i urma meseria”, iar el mi-a lăsat o carte de vizită şi invitaţia de a vizita redacţia în vacanţă, ca să văd cum e viaţa de ziarist.

Eram cam timidă şi mi-am făcut greu curaj să-l sun. “Dacă nici nu-şi mai aminteşte de mine?”, mă gândeam. Mi-a răspuns însă o voce prietenoasă, care, în câteva clipe, mi-a şi făcut programul pentru următoarele zile: mers pe teren, la “leagănul” dinozaurilor de lângă Haţeg, apoi zi lungă de redacţie. Au fost zile frumoase, alături de oameni calzi şi binevoitori. Am primit primele lecţii de jurnalism şi mi-au publicat primul editorial. Atunci, mi-am zis că hotărârea mea de “a mă face” jurnalistă nu mai poate fi clintită.

Pe lângă “postul” de elevă de liceu, l-am ocupat cu mândrie şi pe cel de “fata mică” de la REPLICA. Am pierdut numărul articolelor pe care le-am scris, dar ştiu sigur cu câtă plăcere am lucrat la fiecare. Îmi amintesc cum eram ciupită părinteşte de obraji la primele interviuri luate pe stradă, cum îşi ridicau sprânceana adulţii importanţi ai judeţului, intrigaţi de faptul că îi lua la întrebări un copil, sau cât de impresionată eram eu însămi de poveştile pe care le auzeam.

Nu de puţine ori m-am simţit intimidată de cei cu care discutam, am ezitat înainte să adresez întrebări incomode sau să scriu ceva „de rău”, dar am depăşit aceste dificultăţi gândindu-mă că cititorii vor şi merită să ştie, iar treaba mea este să le povestesc lucrurile exact aşa cum le-am aflat.

De cinci ani, REPLICA e parte importantă din viaţa mea, cu toate că plecarea la facultate mă împiedică să scriu atât de des cât mi-aş dori, şi cred că sunt ceea ce sunt şi datorită ziarului.