Meşterii-piloţi ai cailor putere

Mărturisesc că nu le înţeleg pasiunea nebună pentru viteză şi acum, după ce am vorbit cu ei, sunt şi mai nelămurită: nici măcar ei, cei sub care gonesc toate şoselele, nu se pricep. De ce aleargă? “M-am gândit şi eu la asta şi nu am idee de ce îmi place viteza şi merg în raliuri. Poate e o chestie de ego – maşina mea e cea mai tare. De aia nu ne luăm toţi Dacii…” 

Călin Săliştean şi maşinuţa sa care produce 150 de cai putere, suficienţi pentru o greutate aşa de mică precum cea a unui “Colt” şi pentru adrenalina unui drum atât de periculos: Hunedoara – Silvaş – Haţeg

Este şofer, este unul dintre cei mai buni mecanici şi de mai bine de vreun an “se dă”, ca pilot amotor, în raliurile VTM organizate prin Hunedoara, sau pe la vecini. La 39 de ani şi trei copii, Cosmin Săliştean şi-a accelerat maşina pentru prima dată într-o competiţie acum vreo doi ani şi a decis că-i place la nebunie: “Asta-mi place chiar dacă nu ştiu să explic – de ţâţâit, fundul tot îţi ţâţâie, la viteză, pe traseu. Dacă nu ţi-e frică, ai o problemă mare. Înseamnă că nu ai instinct de conservare. Oricum, drumurile în România sunt un antrenament bun pentru toţi şoferii”.

Oamenii din service încep să zâmbească: “Sunt accidente, da’ să vedeţi de-acum ce o să fie. Vin acasă italienii de Moldova”, zice zâmbind “Piuliţă”, Octavian Jiga, pe numele “impozabil”, omul bun la toate al firmei, care îi ajută şi în concursuri pe fraţii Săliştean. Căci am uitat să vă scriu: sunt doi Sălişteni– Călin şi Cosmin – au aceleaşi pasiuni pentru şofat şi meşterit, diferă doar vârsta, maşina şi oraşul. Cosmin conduce un service în Deva, Călin tunează maşini în Simeria. “Am ajuns la raliu la 37 de ani, la bătrâneţe. De fapt, ne-am apucat atunci când am avut bani pentru asta şi ne-am apucat şi noi să ne facem maşini”. Cosmin merge în curse cu un Renault Megane de 140 de cai putere, iar fratele lui conduce un Mitsubishi Colt de 150 de cai putere.

Stăpâni de “herghelii”

Pentru ei, raliurile nu se numără în cupe şi diplome. Ştiu foarte bine că nu se dau în Campionatul Naţional şi că nu sunt vedete de Formula 1, ci în trasee, curbe şi senzaţii. Fraţii îi datorează pasiunea tatălui lor, care i-a permis, de exemplu, la Cosmin să ţină de volan la 12 ani şi să se urce “pe bune” în scaunul şoferului la 16 ani: “M-am urcat şi am condus o Dacie. Când prindeai o Lada era sărbătoare, pentru că avea tracţiune pe spate şi era o experienţă nouă”.

S-a dat prin parcare, prin curte, iar fratele său Călin l-a urmat: “Primul accident l-am avut la 15 ani. Am coborât în zona Căprioara cu maşina, era ud pe jos şi am scăpat-o într-un parapet. Partea frumoasă este că, până dimineaţă, eu şi fratele meu am reparat-o de nu se vedea nimic. Nici nu mai ştiu dacă tata a aflat”. La intrarea în liceu – bineînţeles Liceul Auto – amândoi fraţii conduceau bine şi se descurcau deja cu fiarele de sub capotă: “De mici am fost în cercuri cu oameni care aveau legătură cu service-urile auto şi aşa s-a prins boala asta de noi. Apoi, am făcut Liceul Auto şi m-am înscris, nu ştiu de ce, la tehnician dentar. Vă daţi seama că nu practic aşa ceva. Eu la maşini mă pricep”, povesteşte Călin, omul căutat de tineri atunci când vor să-şi “tuneze” maşina la service-ul lui din Simeria. Cea mai tare maşină la care a lucrat? Un Subaru de peste 300 de cai putere al unui pilot licenţiat din Deva, Cosmin Vidican.

Siguranţă şi putere

“Cei mai mulţi clienţi îmi cer putere mare la maşini. Eu pariez pe siguranţă şi le recomand frâne bune. La maşini, nu este limită: câţi bani este dispuşi să bagi, atâţia poţi cheltui. Îi sfătuiesc pe toţi care merg la raliu să facă la fel ca noi: să investească mai întâi în siguranţa maşinii – frâne, rollbar – toate astea îţi pot salva viaţa. După ce te-ai asigurat, poţi să umbli la caii putere. Poţi să-ţi iei o maşină de vreo 2.500 de euro şi să bagi cam tot atâta în modificări ca să poţi participa la amatori”, spune Călin. În afară de modificările cerute de clienţi obişnuiţi, a pregătit două “Loganuri de cupă”, adică maşini înscrise în Cupa Logan în Campionatul Naţional de Raliuri. În total, are deja vreo şapte maşini pregătite de raliu.

“Tuningul este de fapt un reglaj al maşinii. Poţi să umbli la optică, la muzică, la confortul interior – lucruri care ne sunt cerute cel mai des. Puţini vin să ceară îmbunătăţirea performanţelor maşinii. Pui frâne mai bune, faci maşina să stea mai bine”, completează Cosmin, supărat pe cei care îşi “măcelăresc” autoturismele: “sunt unii care îşi taie singuri maşini ca să umble la faţadă, să impresioneze şi, de fapt, ei taie piese esenţiale, pun roţi de 19 care nu au ce căuta. Îşi strică singuri maşinile”. Cea mai puternică maşină din judeţ este o Subaru Impreza de 400 de cai putere, proprietatea unul alt pilot hunedorean, Cornel Gărdean din Haţeg. “Este un pilot bun, are experienţă pentru că are maşina de ceva vreme şi poate exploata peste 50 la sută din capacitatea ei”. La capitolul cel mai bun pilot de raliu din judeţ, toţi îl recunosc de “maestru” pe Valentin Banciu.

“Hai să ne dăm!”

În jurul băieţilor se adună – unul câte unul băieţii – piloţi ai Devei. Toţi au feţe lungi şi sunt nervoşi: accidentul din 6 iulie de la Hăşdat nu i-a lăsat doar fără o colegă, ci şi fără competiţia la care au visat şi pentru care şi-au pregătit maşinile. Totul era pus la punct, se înscriseseră peste 60 de participanţi, când un accident stupid a pus capăt vieţii unei femei de 33 de ani. Toţi îl consideră un accident în trafic şi nu înţeleg de ce organizatorii au anulat Cupa Hunedoara – Hăşdat 2012. Ba, mai mult, sunt siguri că evenimentul nu se va reprograma, sunt furioşi pe lipsa de regulamente şi haosul din organizare şi se gândesc serios să se ocupe singuri de raliurile VTM de acum încolo: “Eu unul – dacă am sprijinul autorităţilor – mă pot ocupa. Aş organiza raliul la Căprioara şi altul la Lupeni – Straja. Sunt două drumuri pe care nu apuci să iei viteză mare. Nu m-aş băga la un traseu ca cel de la Silvaş, pentru că este periculos: sunt câteva porţiuni pe care poţi prinde 150-170 de kilometri la oră şi asta, în cazul unui impact, te face praf”, crede Cosmin Săliştean.

Faţă de cei doi fraţi, Cosmin Vidican este licenţiat, se dă la raliuri din 2009 şi se declară înnebunit după viteză: “Unde ne antrenăm – la CTM-uri când nu se anulează sau în trafic, pe propria răspundere. Îmi place să controlez maşina la viteze mari, în rest, pe drumurile noastre, e adrenalină tot timpul. Avem nevoie de un circuit al nostru, sau de asemenea competiţii nu doar noi, cei care ne înscriem şi la competiţii, dar toţi cărora le place să apese pedala de acceleraţie. Ar fi mult mai puţine accidente”.

Este şi părerea unui alt pilot de 35 de ani, care a venit tocmai din Israel să ambaleze caii putere. “La noi, în Israel, nu există sporturi cu motor, vin în România în concediu, m-am dat la Reşita ca debut şi urma să merg pe Hăşdat, dar n-am mai apucat. Sunt sigur că dacă autorităţile le-ar da tinerilor şansa să meargă cu viteză pe drumuri speciale, nu ar mai fi nebunia din trafic, liniuţe în oraşe sau pe drumurile publice şi, prin urmare, cred că s-ar produce mai puţine accidente”. În lipsa unor competiţii: “O ardem în trafic!”

Investiţie în viaţă

“Eu cred că am văzut peste o sută de raliuri, am fost pentru asta în Germania şi în Grecia. De exemplu, la nemţi plăteşti că parchezi maşina şi stai să te uiţi de la gard, de la 20 de metri de traseu”, povesteşte Cosmin Săliştean. Are trei copii şi este sigur că îi va încuraja să participe şi ei la raliuri. Deja, de mici, au maşini (de jucărie), au voie să tragă de manete şi să “ţină volanul”: “Cum cresc un pic îi pun pe karturi. Nu am nicio teamă să-i las să concureze, dar nu sunt de acord cu cei care le iau copiilor maşini puternice. Eu le-aş da vreo doi ani un Logan de 90 de cai, după aia mai vedem”. Dintr-un colţ de birou, soţia sa, Ana, bombăne: “Eu sper să nu aibă înclinaţii spre aşa ceva…”. Nicio şansă, cred băieţii din atelier: copilul trebuie învăţat să ştie ce şi cum face şi trebuie să ai încredere în el, deşi tragedii se întâmplă în fiecare zi, multe finanţate de părinţi: “Cadourile astea de sute de cai putere la 18 ani sunt o nebunie. Până la urmă, e o competiţie prost înţeleasă între părinţi, continuată de copii, care cer mobile scumpe, tablete şi sfârşesc la cimitir. Sfatul nostru este să investiţi în protecţie şi apoi în putere”.

Pentru un pilot, echipamentele de protecţie costă de la 500 de euro “în sus”: bluză ignifugă, cască, frâne…