Tata lu’ Chioru’ – mărturisire la numărul 500

Ştefan Ciocan

După arestarea lui Năstase, cred că România a intrat în epoca marilor adevăruri. În exclusivitate pentru cititorii săptămânalului REPLICAvoi dezvălui un secret înfiorător, pe care multă vreme am crezut că-l voi duce cu mine în mormânt. Până la urmă, chinuit de remuşcări şi sfătuit de duhovnicul meu (de fapt duhovnica Denisuca), am hotărât să-mi uşurez conştiinţa chiar dacă voi fi condamnat aspru de colegii mei. Iată “story-ul”:

Deci a fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti, într-o seară frumoasă de toamnă, pe când berea Ursus se capsa la gură cu tablă de 0,5, de-ţi rupeai cheia încercând să o desfaci, când Carlsbergul şi Tuborgul cu ineluş erau nişte licori capitaliste inaccesibile neo-proletariatului şi cu atât mai puţin unei anumite categorii a presei…

Era acum aproape 10 ani o echipă de gazetari care încercau să scoată pe piaţă o publicaţie cum n-a mai fost, care să aibă printre ingrediente şi nectar catifelat, dar şi ardei iute. Presa acelor vremuri era ceva mai normală decât cea de azi, dar începuseră deja anumite derapaje, legate de meteahna unor confraţi de a-şi vinde conştiinţa şi a-şi băga pixul în ea meserie de gazetar. Atunci am hotărât să-l inventăm pe Chioru’ Corectoru’.

Am tras nenumărate semnale de alarmă referitoare la derapajele din presă lucrând “cu materialul clientului”. Când am văzut că scriem cam degeaba, am început să ne legăm mai mult de greşelile gramaticale decât de cele de logică sau derapajele deontologice.

Oricum, la aproape 10 ani de când l-am “născut” pe Chioru’ Corectoru’ şi aproape şase de când l-am dat spre adopţie, recunosc că nu şi-a făcut treaba prea eficient, dacă e să apreciez tot cu materialul clientului.