Chioru’ Corectoru’ – mărturisire la numărul 500

Luna trecută s-au făcut cinci ani de când Ciprian Iancu, redactorul şef al ziarului pe care îl ţineţi acum în mână, mi-a propus să-l readuc la viaţă pe Chioru’, corectorul de serviciu al gazetelor locale. Eram cu un picior în Bucureşti, avusesem deja două interviuri de angajare şi contraoferta făcută de REPLICA m-a determinat să rămân acasă, în judeţul Hunedoara. Nu-mi pare rău, pentru că un an mai târziu a venit peste noi deja celebra recesiune care probabil că m-ar fi adus acasă, la căldurică. 

Am început prima mea “pagină de Chior” cu greşelile din ziarul nostru. Îmi închipui că Monalise Hihn a strâmbat din nas atunci când “unul de-ai noştri” a criticat-o pentru că folosise de prea multe ori pronumele demonstrativ într-un singur articol, iar Cristina Bodó, fata cu nervi de oţel care ne corectează greşelile săptămână de săptămână, nu înţelegea de ce mai e nevoie de un corector, şi încă unul miştocar, dacă ea îşi făcea treaba bine. Până la urmă, colegii de la REPLICA şi cei din presa locală s-au obişnuit cu mine, cu rubrica mea şi cu ideea că există posibilitatea, în fiecare joi, să-şi găsească numele în pagina 13 – şi textul să nu fie neapărat de bine, ba dimpotrivă.

Unii, mult prea siguri pe ei, s-au supărat, au ameninţat, au telefonat la “stăpânire” (adică au făcut presiuni, cum ar zice “presa mare”), alţii mi-au arătat obrazul în rarele ocazii când ne-am întâlnit prin Deva sau Hunedoara, dar cei mai mulţi se fac în continuare că nu ştiu despre existenţa mea sau că eu, de fapt, nu exist, prin urmare, continuă să chinuie limba română într-un fel care ne doare (pe mine şi pe cei – puţini – cărora le mai pasă de vorbirea corectă).

Într-o ţară în care proaspeţii absolvenţi de liceu se salută, mai nou, cu întrebarea “Ai luat BAC-u’?”, existenţa unui corector cu peniţa ascuţită, care să-i ia în balon pe cei care fac presă de zeci de ani (aşa cum singuri se laudă unii), pare sortită pieirii. Şi totuşi, iată-mă, după cinci ani şi o lună, încă la datorie.

Şi dacă tot trebuie să vă fac o mărturisire sinceră, iat-o: mi-e foarte greu să fiu amuzant în fiecare săptămână, mai ales că pagina 13 se scrie lunea, adică atunci când nici iarba nu creşte. Iarba nu creşte, da’ Chioru’ munceşte!

Aşa că, dragi ziarişti, mai puneţi mâna pe-un manual de Gramatică, pentru că eu nu plec nicăieri.