Editorial: Sunteţi de acord cu demiterea SĂRĂCIEI?

Cred că aceasta ar fi singura întrebare la care dacă am răspunde cu DA şi opţiunea s-ar aplica de autorităţile române referendumul din 29 iulie ar mai însemna ceva pentru noi. La urma urmei, despre ce vorbim? Este în derulare o luptă politică fără miză în mai binele nostru economic. De o parte avem o putere hămesită. Îmi provoacă dezgust şi oarecare îngrijorare stilul în care ea a ales să se impună. Aţi văzut vreodată un porc mâncând? Animalul, insensibil la orice îl înconjoară, se aruncă besmetic pe găleata cu lături, o răstoarnă şi apoi, grohăind fără pardon, începe să înfulece… porceşte. Este imaginea pe care mi-o evocă actualii guvernanţi în îmbulzeala lor spre troaca autorităţii supreme.

De partea cealaltă, se opune un politician cu talent înşurubat într-un şef de stat lamentabil. Naşul udrelor, bocilor şi anastaselor, a condus România un mandat şi jumătate fără ca, din puterea autorităţii sale aproape supreme, să facă ceva consistent pentru satisfacerea cerinţelor de pe agenda publică a populaţiei: locuri de muncă, anticorupţie, ordine administrativă, responsabilitate. În ciuda reputaţiei sale de „smardoi” politic, domnul Băsescu s-a dovedit un preşedinte slab, susţinându-se mult timp în faţa poporului prin mimarea permanentă a dizidenţei într-o lume politică coruptă.

Ori cu „reţinerea” lui Năstase şi Vântu, chiar dacă este un dezgheţ, nu se face primăvară. Aici suntem în acest moment în care România ar trebui să fie perfect coagulată politic şi administrativ pentru a face faţă situaţiei economice dificile. Anarhia politică generează însă haos în piaţă. E chiar aşa de gravă situaţia? Nu sunt adeptul alarmărilor electorale, dar uitaţi-vă unde a ajuns leul! Cursul de schimb se prăbuşeşte de la o zi la alta, termenul de maxim istoric devenind deja banal. Un leu slab induce o reacţie în lanţ păguboasă pentru România. Ca să nu piardă bani, investitorii se îngrămădesc să vândă lei şi să cumpere euro ca să-şi externalizeze capitalul.

Ca să evite prăbuşirea cursului, BNR scoate pe piaţă valuri succesive de euro. Numai că rezerva bugetară la dispoziţia Băncii Naţionale nu este un sac fără fund şi la un moment dat susţinerea cursului devine imposibilă. Ce se întâmplă atunci? Riscul major este destabilizarea sistemului bancar prin depăşirea pragului critic de la care cei care au angajate credite în valută nu vor mai putea rambursa datoria. În altă ordine de idei, aflăm că România nu mai trimite către Comisia Europeană cereri de rambursare pentru patru programe operaţionale începând cu 1 iulie, până când CE va stabili dacă autorităţile române au respectat condiţiile asumate la finele anului trecut. Există un risc ridicat de suspendare a programelor gestionate de DG REGIO. E doar un caz. Nici nu e bine să ne gândim ce ar însemna ca România să fie trecută pe lista neagră a alocării de fonduri europene. Scenariul închiderii robinetului s-ar putea repeta şi în cazul liniilor de finanţare asigurate de FMI, pe fondul „ameninţărilor la adresa statului de drept”, denumire cu care autorităţile publice şi finanţele internaţionale cataloghează bătălia „Ponta şi Antonescu versus Băsescu”.

Şi apropo de stat de drept, un draft al Raportului pe Justiţie, apărut marţi în presă, ne aruncă în plină eră iliesceană, Comisia Europeană acuzând România că nu respectă principiul separării puterilor în stat.

Prin urmare, acesta este contextul economic în care preşedinţia, guvernul, parlamentul din România au ales să se răfuiască. Prin urmare, în ce priveşte coşniţa noastră, indiferent ce va ieşi din urnă în 29 iulie, rezultatul nu poate fi decât NUL. Pentru că prosperitatea românilor nu mai ţine demult de numele celui care este preşedinte. Cu ceva însă tot ne vom alege: s-ar putea să aflăm că am ajuns prea săraci ca să ne mai putem permite Democraţia.