Oamenii comorilor antice

Lucrează cu comori şi restaurează trecutul! Undeva, în sălile Muzeului din Deva, zeci de mii de piese antice aşteaptă în lăzi să-şi reia splendoarea de odinioară. Specialiştii muzeului lucrează zi de zi la un puzzle uriaş care pare să nu aibă sfârşit. Doar anul trecut în şantierele de pe autostradă, arheologii au scos la iveală sute de kilograme de… istorie antică. 

Daniela Gheară şi unul dintre miile de vase

“Acestea sunt fragmente de râşniţă descoperite pe autostradă anul trecut, aici este partea superioară de la o râşniţă de mari dimensiuni”, spune arheologul Oana Tutilă, care ne însoţeşte într-un scurt ghidaj prin depozitul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane, printre o mulţime de piese mai mult sau mai puţin întregi, strânse în lăzi de plastic îndoite sub greutatea pietrei. Pe alte lăzi mari de carton, arheologii au scris “codul” locaţiei – “Uroi-Sigheti 56 OD2, nespălat”-, dincolo, în celălalt colţ al depozitului sunt îngrămădiţi saci uriaşi prăfuiţi. Sunt atât de mulţi încât arheologilor le-a rămas o cărare îngustă pentru a se strecura, printre ei, până în capăt.

Depozitul este o adevărată cămară cu “bunătăţi antice”. Câţiva paşi mai încolo, lăzile adăpostesc vase de ceramică deja refăcute sau cioburi valoroase precum câteva bucăţi dintr-un fost vas dacic, bucăţi cu tot felul de simboluri: “Sunt fragmente din vase dacice pictate cu diferite simboluri, fragmente care au fost expuse la noi. Majoritatea sunt găsite în siturile din Munţii Orăştiei, ca acestea care sunt de la Grădiştea Muncelului.

Fiecare cutie din depozit are o etichetă cu datele piesei. Strămoşii noştri pictau lutul în general cu pigmenţi naturali obţinuţi din plante sau din oxizi de fier”, spune restauratorul Daniela Gheară. Alte cutii ascund adevărate minunăţii – piese de ceramică atât de frumoase încât îţi vine cu greu să crezi că strămoşii noştri lucrau, acum câteva mii de ani, asemenea vase din lut fine şi în culori incredibil de frumoase: “Sunt vase dacice din depozitul muzeului – unele au fost restaurate cu mult timp în urmă şi se observă că trebuie re-restaurate şi probabil vor intra în lucru dacă fac obiectul unei expoziţii. Aceasta este o căţuie dacică”, spune restauratorul, ridicând dintr-o ladă un vas cenuşiu ce pare o cană imensă cu două toarte. Unele căţui erau folosite pentru iluminat, se punea în ele seu de animale, un fitil care se aprindea şi astfel îşi luminau încăperile. “Lângă căţuie, avem o piesă frumoasă, o ceramică fină, o strachină cu picior, dincolo, în altă cutie, avem un vas cu butoni folosit tot în gospodărie şi aceste umflături numite butoni care apar mai jos de gura vasului ajutau omul să ţină mai bine în mâini aceste piese. Vasele de provizii sunt cele de dimensiuni mari şi ţineau în ele băuturi sau cereale”, ne lămureşte restauratorul. În depozit, totul este protejat cu garduri şi lacăte şi supravegheat de camere video.

Carantină pentru istorie

Următorul popas este camera de carantină. Aici este altă poveste sau, mai corect, sunt poveşti, pentru că zeci de ziare stau cu paginile întinse peste rafturi şi, deasupra tiparului, poposesc cioburile aduse de arheologi anul trecut de pe siturile autostrăzii. O angajată a muzeului în halat încearcă să separe piesele în aşa fel încât fiecare pagină să conţină doar cioburile unui vas. Se lucrează atent, cu mănuşi chirurgicale, migălos. Fiecare ciob e luat în mână de zeci de ori, învârtit, sucit, aşezat şi re-aşezat până îşi găseşte locul alături de celelalte fragmente. În colţ, într-o lădiţă cu nisip, “creşte” un perete al unui vas. Nisipul este folosit ca un stabilizator fin al vasului ce urmează restaurat.

Zeci de mii de cioburi, aparent fără nicio legătură, recumpun vase antice datorită priceperii şi răbdării restauratorilor de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva

Din loc în loc, piesele sunt fixate cu “pişcători” asemănătoare celor de prins rufe. În cealaltă parte a încăperii, pe măsuţe, se ridică, ciob cu ciob, tot soiul de vase reconstruite din mici bucăţi înnegrite de vreme. Sus, la “etaj”, se odihnesc piesele refăcute integral, cu părţile lipsă refăcute din ipsos de modelaj alb. Restauratorii lucrează împreună cu arheologul specializat pe perioada din care datează piesa respectivă: “Ne aflăm aici în camera de carantină a laboratorului de restaurare, unde fragmentele ceramice şi materialul arheologic colectat de pe şantier este adus pentru prelucrarea primară. Cutiile cu numărul de inventar şi obiectele sunt preluate, le aplicăm un tratament de curăţire, le selecţionăm şi, în funcţie de ce găsim încercăm să le asamblăm pentru a recreea vechile obiecte pentru viitoarele expoziţii. Totul se fotografiază, se fac fişe pentru fiecare piesă, apoi se conservă. Pe lut, se aplică o substanţă specială, paraloid, care îl conservă şi îl consolidează. Pentru lipirea pieselor se achiziţionează adezivi speciali pentru ceramică, de exemplu, Vinavil, aduşi de firme specializate”, adaugă Daniela Gheară. Extrem de puţine piese de ceramică sunt găsite întregi, majoritatea sunt pumni de cioburi aduse la restaurat. Sunt ore întregi de trudă şi migală pentru ca un vas antic să-şi recapete forma iniţială. “Nu ştiu dacă este o muncă grea, este o muncă interesantă, frumoasă şi captivantă”. Sunt exemplare splendide de ceramică ce pot face cinste oricărui muzeu.

“Să cunoşti trecutul!”

Acum se restaurează ceramica găsită în situl de la Şoimuş. Între bucăţi, deosebeşti fără greutate părţi din buza vaselor, toarte, pereţi plani ori cu incizii. Restauratorii spun că prin ardere, în prezenţa sau absenţa oxigenului, primeau o culoare mai deschisă sau mai întunecată, sunt cărămizii sau au nuanţe frumoase de gri. Sunt vase folosite de strămoşii noştri acum câteva mii de ani, strămoşi care foloseau mult ceramica în gospodărie. Extrem de puţine piese de ceramică sunt găsite întregi, majoritatea sunt pumni de cioburi aduse la restaurat. Prima fază este spălarea, urmează uscarea şi reîntregirea.

Peste drum, este camera unde cele mai frumoase obiecte, deja restaurate, îşi primesc forma finală. Aici, pieselor li se aplică tratamentul chimic, se asamblează, se completează şi se reface aspectul obiectului, decorul, adică se refac ornamentele obiectelor. Cromatica se face cu culori tempera. “Vasele mari sunt greu de restaurat, pentru că sunt multe fragmente de asamblat, lucru care presupune o muncă mai intensă, pentru că unele fragmente sunt foarte mici, cât o unghie. Aceste vase mari erau folosite pentru păstrarea proviziilor şi în unele mai găsim urme de grâu, mei, unele carbonizate”, explică restauratorul. Cele mai interesante vase sunt selecţionate pentru a fi prezentate la simpozioane, cum sunt acum cele trei pregătite pentru “Salonul Naţional de Restaurare”.

Este vorba despre trei vase din epoca bronzului aparţinând Culturii Wietenberg, recunoscute ca având o ornamentaţie deosebită. Unul are linii incizate şi puncte care formează ornamente geometrice refăcute delicat, cu alb. Tot aici găsim un vas- pasăre superb, excelent restaurat, o piesă frumoasă, cenuşie, cu linii încrustate şi o tortiţă fină deasupra. Deasupra mesei de lucru, cu litere mari, tronează un citat din Niccolo Machiavelli: “Ca să poţi prevedea viitorul, trebuie să cunoşti trecutul!”.