Colţul cultural: Grigore Roibu – expoziţia foto “Oameni şi locuri”

Articolul a fost vizualizat de 1,531 ori

Am susţinut şi voi susţine tot timpul rolul pe care îl are cultura în viaţa unei comunităţi, în cazul nostru al oraşului Hunedoara. Am sesizat faptul că există concetăţeni care promovează imaginea Castelului Corvinilor şi rolul pe care îl poate acesta avea în dezvoltarea regiunii noastre. Mulţi rămân la stadiul de constatare. Destul de puţini fac ceva concret ca să evidenţieze această situaţie, Grigore Roibu fiind unul dintre ei. 

Cu ocazia deschiderii expoziţiei de fotografie intitulată “Oameni şi locuri”, aparţinând artistului plastic Grigore Roibu, aproximativ 150 de persoane au trecut prin sufrageria Bethlen din Castelul Corvinilor. Cele 50 de fotografii realizate în ultima perioadă sunt parte a unui proiect expoziţional început anul trecut. Grigore Roibu este membru UAPR din 2007 şi are o bogată activitate expoziţională, însemnând trei personale şi patrusprezece participări de grup, abordând ca mod de exprimare ceramica, pictura, fotografia. Iată-l acum într-un moment în care se exprimă profesionist, spiritual, dar şi social, printr-o superbă expoziţie de fotografie, organizată în sufrageria Bethlen din Castelul Corvinilor.

Cuvintele lui exprimă fidel mesajul pe care doreşte să-l transmită publicului: “Redescoperirea pasiunii pentru fotografie a transformat felul meu de a vedea lumea şi de a o împărtăşi celor din jur. Fotografia, ca tehnică, este o construcţie artificială şi, ca orice construcţie artificială, rămâne o reproducere a realităţii. Am parcurs mii de kilometri prin ţară şi cu această ocazie am cunoscut sute de oameni. Am vorbit cu mulţi dintre aceştia şi ei mi-au împărtăşit bucuriile sau necazurile lor. În spatele fiecărei fotografii se găseşte o poveste. Am surprins, prin vizorul obiectivului, realitatea, o realitate care poate enerva, supăra sau pune pe gânduri. Am descoperit bucuria oamenilor simpli din comunităţile lor sărace şi tot mai izolate, care caută frumuseţea vieţii în ceea ce fac zi de zi. Am construit imaginea pentru a transmite starea sufletească a clipei la care am fost martor. Privirea creatoare face să existe ceea ce altfel nu ar exista. Realitatea, exprimată prin intermediul fotografiilor mele, trebuie privită cu ochii minţii şi inima deschisă, fiind o stare a propriului mod de a privi lumea, un mod care implică descoperirea subiectului, a sensului şi formei de prezentare. Acest discurs prin intermediul imaginilor, fără a acuza, spune în ansamblu propria poveste, lăsând loc să croiţi pe marginea fotografiilor din expoziţie propriile dumneavoastră istorisiri”.

Pe lângă activitatea de artist vizual, Grigore Roibu este şi pedagog, oferind şanse incredibile copiilor care au norocul să fie elevii lui. Este o situaţie fericită, aşa cum am mai întâlnit şi în cazul altor artişti plastici din comunitatea noastră, când transmiterea cunoştinţelor de artă plastică se face de către practicieni, care stăpânesc tehnicile şi mijloacele de exprimare la nivel prefesionist, care exemplifică ceea ce spun şi care sunt dominaţi de pasiunea pentru artă. Toate lucrurile acestea se transmit copiilor, sădind în sufletul lor dorinţa pentru frumos.

În final, aş remarca alegerea inspirată a locaţiei, sufrageria Bethlen oferind şi prin această expoziţie un motiv să fie vizitată.

Castelul Corvinilor din Hunedoara, Sufrageria Bethlen. Perioada: 26 iulie – 27 august 2012

About Mircea Goian