Deşi foarte puţini tineri aleg să rămână în judeţul Hunedoara după absolvirea facultăţii, alegerea specializării universitare este, totuşi, extrem de importantă. Aceasta le poate oferi tinerilor şansa de a câştiga un salariu consistent, aşa că orientarea spre domenii în care este nevoie de experţi devine absolut necesară. Specialiştii IT rămân cei mai căutaţi dintre tinerii absolvenţi de facultate.
Până acum, sute de absolvenţi care au terminat pe parcursul anilor anteriori facultatea de drept au fost nevoiţi să se reorienteze, înscriindu-se la o a doua facultate, sau la un masterat, într-o specializare complet diferită de cea iniţială, pentru a avea şansa de a-şi găsi un loc de muncă. În judeţul Hunedoara slujbele pentru absolvenţii cu studii superioare sunt puţine. Mulţi dintre tinerii care au terminat o facultate sunt nevoiţi să lucreze pe posturi inferioare pregătirii lor, iar pentru a câştiga un ban aceştia acceptă temporar şi astfel de condiţii, în speranţa că îşi vor găsi, pe parcurs, un loc de muncă pe măsura lor.
Reprezentanţii Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara (AJOFM) spun că, la bursele organizate lunar pentru ocuparea locurilor de muncă disponibile, posturile pentru absolvenţii de studii superioare au fost de fiecare dată în jur de zece, iar asta în cel mai bun caz, deoarece au fost şi burse la care doar două sau trei persoane cu studii superioare au reuşit să îşi găsească un loc de muncă. Pe de altă parte, hunedorenii care pleacă peste graniţe după finalizarea studiilor pot câştiga salarii chiar şi de zece ori mai mari, în comparaţie cu sumele pe care le-ar obţine în ţară.
Numai 20 la sută îşi găsesc serviciu
Administratorii portalurilor de recrutare spun că, deşi la începutul anului a apărut o uşoară tendinţă de creştere a cererii pe piaţa muncii, acum situaţia tinde să devină tot mai inflexibilă. Tocmai de aceea, ei le recomandă absolvenţilor de liceu să se gândească bine înainte de a decide să se înscrie la facultate, alegând în funcţie de aptitudini, dar şi de nivelul salarizării, pentru a nu fi mai târziu puşi în situaţia de a munci ani în şir remuneraţi cu salariul minim pe economie.
Mai mult, specialiştii spun că, având în vedere faptul că tot mai mulţi tineri optează pentru a munci la program prelungit, tocmai în ideea de a câştiga mai mult, în alegerea specalizării universitare ar trebui să ţină cont şi de plăcerea de a munci într-un anumit domeniu sau altul. Reprezentanţii facultăţilor spun că anual fac o evaluare a pieţei muncii, în încercarea de a se plia pe cererea angajatorilor.
“Avem în fiecare an discuţii cu angajatorii, însă, din cauza numărului foarte mic al locurilor de muncă din judeţ, abia în jur de 20 la sută dintre studenţi reuşesc să îşi găsească de lucru în Hunedoara, pe specializarea în care şi-au făcut studiile. Noi modificăm sau nu, în funcţie de piaţa muncii, specializările pe care le avem în cadrul celor trei facultăţi ale Universităţii Petroşani, deşi procedura este una de durată. Aceasta presupune ca facultatea să fie acreditată după 5 ani în care a funcţionat în baza unei autrizaţii provizorii, urmând ca abia apoi să primim acreditarea permanentă. Soluţia nu este, însă, dată de modificarea frecventă a specializărilor, ci de existenţa locurilor de muncă, pentru că noi suntem dispuşi la flexibilitate”, explică prorectorul Universităţii din Petroşani, Marius Marcu. Unitatea de învăţământ are, potrivit paginii sale de Internet, 25 de specializări diferite pentru anul universitar 2012-2013.
Facultatea de chineză sau arabă
Cel mai căutat, dar şi mai bine plătit domeniu rămâne cel al specialiştilor IT. Dacă aţi terminat un liceu de informatică, atunci fără îndoială că sunteţi candidatul ideal, mai ales dacă vă pricepeţi la programare soft, web design sau online content-management. În acest sector de activitate salariile pentru începători sunt cuprinse între 500 şi 800 de euro pe lună, însă condiţia ar fi să vă stabiliţi ulterior într-unul dintre marile oraşe, deşi – pentru web-design, de exemplu, se poate lucra şi de acasă. Mai mult, tendinţa de a accepta ca angajatul să îşi îndeplinească sarcinile de serviciu din biroul de acasă sau din sufragerie este tot mai vizibilă, în domeniile care nu necesită deplasarea până la sediu şi nici supraveghere la locul de muncă.
Dacă aţi terminat o specializare de liceu cu profil tehnic, atunci aţi putea fi candidatul ideal pentru domenii de top în acest moment: automatică, cibernetică, telecomunicaţii, inginerie electronică sau energetică. Mai mult, acum se caută limbile străine, dar engleza, franceza sau spaniola şi-au pierdut gloria. Pe val sunt acum limbi vorbite în ţările asiatice sau arabe, tendinţa fiind în perfect acord cu economiile emergente şi situaţia politică globală. De asemenea, şanse de angajare chiar în judeţul Hunedoara aveţi dacă vă veţi înscrie la o facultate de marketing sau de comerţ, ori la farmacie, dar se mai caută şi studiile economice, Academia de Poliţie şi e mare nevoie şi de doctori dispuşi să profeseze în judeţ, aşa că – dacă aţi visat din copilărie să vă faceţi medic, acum aveţi ocazia să vă înscrieţi la una dintre facultăţile de profil.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.