Învăţământul pentru rromi nu are căutare

Articolul a fost vizualizat de 1,212 ori

Deşi atât învăţământul preuniversitar, cât şi cel universitar le pun la dispoziţie locuri speciale, elevii de etnie romă nu se înghesuie să le ocupe. Spre exemplu, la nivel de liceu, anul acesta, din totalul locurilor disponibile pentru rromi au fost ocupate doar un sfert. Asta deşi este un lucru binecunoscut: elevii de etnie romă sunt primele victime ale analfabetismului. 

Marius (să-i spunem) este unul dintre copiii de etnie rromă din judeţul Hunedoara. Are în jur de 12 ani şi de când era în clasa a doua sau a treia a renunţat să mai meargă zilnic la şcoală şi a început să cerşească. Părinţii lui au fost amendaţi de câteva ori şi cam atât. Sunt, oricum, prea săraci să îşi plătească amenzile, iar autorităţile nu au reuşit să găsească o soluţie pentru a pune capăt situaţiei. Uneori, Marius cerşeşte în faţa magazinelor din oraş singur, alteori împreună cu surorile lui sau cu alţi copii de etnie rromă din cartierul Micro 6, din Hunedoara. Dacă îl întrebi, susţine că merge la şcoală, însă faptul că nu îşi mai aminteşte cum o cheamă pe diriginta lui îl dă de gol. În cele din urmă, recunoaşte că nu a mai fost deloc la ore în ultimele semestre. Nu îl lasă ai lui, nu au bani sau… până la urmă, după părerea lui Marius, şcoala nu prea îţi foloseşte în viaţă. Ca el sunt alte câteva sute de copii hunedoreni, care au fost forţaţi de împrejurări să renunţe sau au renunţat de bunăvoie la şcoală. Victime ale abandonului şcolar, şansa lor la o viaţă bună s-a redus drastic.

Mai multe locuri decât etnici rromi

Anul acesta, doar 25 la sută dintre locurile destinate absolvenţilor de clasa a opta de etnie rromă au fost ocupate. Dintr-un total de 210 locuri destinate elevilor de etnie rromă au fost ocupate doar 52. Cei mai mulţi au fost repartizaţi la liceele din Petroşani – 14 şi în Lupeni nouă. Două eleve din Valea Jiului au obţinut cele mai mari note de admitere la liceu: 7,67. Ultima medie de admitere cu care s-a intrat pe locurile speciale pentru rromi, nota 4,05, a fost obţinută de un elev de la Colegiul Naţional “Avram Iancu” din Brad.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara spun că au pus la dispoziţia elevilor de etnie rromă locuri ţinând cont de solicitările anterioare şi de experienţa anilor trecuţi. Locurile pentru etnicii rromi, alocate de o comisie specială, le oferă acestora şansa de a merge la un liceu sau măcar la o şcoală profesională, chiar dacă media lor nu este una concurenţială. Reprezentanţii asociaţiilor pentru rromi spun că nu pot decât să bănuiască motivele pentru care copiii nu se înscriu pe locurile speciale. Pe de o parte poate fi vorba despre sărăcie sau intenţia de a abandona şcoala încă înainte de finalizarea celor zece clase obligatorii, iar pe de altă parte, elevii ar putea să încerce evitarea discriminării, în condiţiile în care a se înscrie pe locurile pentru etnicii rromi ar putea duce la o etichetare nedorită a acestora.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Hunedoara (ISJ), Livia Vlad, declară că dezinteresul nu poate fi un motiv, în condiţiile în care – cel puţin în ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar – Inspectoratul a pus la dispoziţia etnicilor rromi un număr mai mare de locuri decât numărul elevilor care şi-au declarat etnia. “S-a dorit ca, astfel, fiecare copil să poată să studieze la şcoala la care şi-a dorit, fără niciun fel de restricţii. Tocmai de aceea, locuri pentru elevii de etnie rromă au fost alocate fiecărui liceu din judeţ, inclusiv liceelor de elită, cum ar fi Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Petroşani sau Liceului Pedagogic, din Deva”, afirmă Livia Vlad.

Locuri neocupate şi la nivel universitar

Situaţia nu este specifică numai sistemului de învăţământ preuniversitar, ci şi facultăţilor. Aproape toate universităţile sau facultăţile hunedorene oferă locuri suplimentare pentru etnicii rromi. Cu toate acestea, la unele dintre facultăţi locurile se ocupă complet rar sau niciodată. La Facultatea de Inginerie de la Hunedoara, spre exemplu, pe lângă totalul de 275 de locuri se mai adaugă încă 1 la sută (două sau trei locuri), destinate special etnicilor rromi.

Decanul facultăţii, Caius Pănoiu, spune însă că acestea nu au fost ocupate. “Este o situaţie specfică şi anilor anteriori. Noi le punem la dispoziţie absolvenţilor de liceu de etnie rromă aceste locuri, tocmai pentru a le oferi o şansă în plus în ceea ce priveşte educaţia, însă – nu ştim exact motivele – probabil din cauza dezinteresului – aceste locuri se ocupă rar. Nu cred că este vorba despre faptul că nu ar putea să facă faţă nivelului universitar, ci e foarte posibil ca interesul acestora să fie destul de scăzut. Tot la fel, avem locuri suplimentare şi pentru studenţii din Republica Moldova, care au acces necondiţionat la Facultatea de Inginerie de la Hunedoara, nemaifiind nevoiţi să participe la concursul de dosare. Ei sunt consideraţi admişi automat”, explică decanul facultăţii, Caius Pănoiu.

Şi Universitatea din Petroşani pune la dispoziţia absolvenţilor rromi, prin intermediul celor trei facultăţi, cinci locuri, potrivit aprobării venite de la Ministerul Educaţiei. Prorectorul Universităţii, Marius Marcu, declară că – deocamdată – acestea nu au fost ocupate în totalitate.

“Au fost şi ani în care locurile au fost completate, dar anul acesta – din câte ştiu eu – pentru cele cinci locuri pentru rromi s-au făcut doar două înscrieri. Din punctul meu de vedere, nu văd niciun impediment ca absolvenţii de liceu de etnie rromă să se înscrie, doar dacă nu doresc acest lucru”, adaugă prorectorul universităţii.

Tags: ,

About Ada Beraru