Hunedoreanul care şi-a făcut staţiune lângă casă

Un bătrân din satul hunedorean Bobâlna (comuna Rapoltu Mare) a fost aproape să reuşească un lucru unic: să construiască de unul singur o mică staţiune balneară. A fost foarte aproape de reuşită. A săpat de unul singur două bazine cu apă minerală, iar pe când să ajungă să ridice şi clădirea care să adăpostească alt bazin, l-au lăsat şi puterile şi banii. După ce Iosif Lascău a creat, practic, de unul singur, o mică bază de agrement şi relaxare, acum autorităţile locale spun că este imposibil ca lucrurile să meargă mai departe. 

Sute de hunedoreni se bucură în fiecare vară de rezultatele muncii lui Iosif Lascău şi, în acelaşi timp, se aşteaptă la condiţii mai bune în bazinele de la Feredeie

Iosif Lascău are acum 91 de ani. Nu mai vede deloc, abia mai aude şi vorbeşte greu. Orice cuvânt pe care-l scoate înseamnă pentru el un efort. În plus, şi memoria-i mai joacă feste. Unele lucruri nu le poate uita. De exemplu, nu poate uita cum se scălda el în micul bazin al boierului din zonă, cum comuniştii au adus preoţi, ca deţinuţi politici, să-nceapă să sape un bazin mai mare, sau cum el, necăjit că n-a avut niciodată bani să meargă în staţiune, şi-a spus că mai bine face el singur o staţiune, lângă vechea lui casă, în zona numită Feredeie.

“Sunt cel mai norocos dintre pământeni”

Nea’ Iosif abia se mai ţine pe marginea patului curat din camera la fel de curată a unei căsuţe mici în care locuieşte singur. Rude şi vecini vin însă destul de des să-l îngrijească. La auzul unor voci străine i se citeşte însă bucuria pe chip. A trecut ceva vreme de când n-a mai sporovăit cu străinii. De văzut, nu mai vede de mai bine de 10 ani, aşa că măcar o vorbă schimbată cu un “om nou” îi prinde tare bine. Ultimii ani petrecuţi în întuneric însă au început să-i afecteze şi memoria.

Dacă nu şi-a mai văzut buletinul demult, chiar şi-atunci când vine vorba de a spune câţi ani are, are probleme. Amintirile-i legale de proiectul vieţii sale, “Staţiunea balneară Feredeie”, sunt încă destul de bine păstrate, iar povestea o spune de la un cap la altul fără să se poticnească. Doar din când în când îşi mai trage sufletul. La 91 de ani, după zeci de ani munciţi în uzină, la câmp şi la bazine, îi este greu să şi vorbească. Cu toate astea are puterea să spună: “Sunt cel mai norocos om din câţi oameni am cunoscut eu. Şi-am cunoscut mulţi”.

Iosif Lascău a muncit o viaţă întreagă la construirea şi întreţinerea bazinelor de la Feredeie, doar ca să le arate consătenilor că şi la Bobâlna se poate naşte o staţiune de genul celei de la Geoagiu-Băi

Spune asta pentru că, după ce s-a născut într-o familie săracă, de ţărani, în Bobâlna, după ce a prins un an pe front şi a scăpat cu viaţă, după ce ani la rând şi-a dorit şi el să meargă într-o staţiune, cumva, nu spune cum, a ajuns să fie “posesor de valută, de coroane de argint”. Povestea obţinerii banilor nu vrea s-o spună nicicum. După ce a ajuns înstărit, nu s-a dus însă în vreo staţiune, a continuat să muncească prin uzine, pe la Orăştie sau Simeria, făcând naveta pe jos, 20 de kilometri pe zi. Toţi banii şi i-a cheltuit pentru visul său: mica staţiune de la Feredeie. A avut iarăşi noroc. Povesteşte că, în timp ce muncea la un mic foraj pe care-l făcuse ca să ajungă mai aproape de sursa de apă, a căzut peste el un bolovan mare. S-a întâmplat ca tocmai atunci un consătean să treacă prin zonă şi l-a scos de sub bucata de rocă.

SUTE de metri cubi, scoşi cu lopata

Se spune că izvoarele mezo-termale de la Feredeie au fost descoperite încă de pe vremea romanilor. Pentru că cele de la Geoagiu – Băi (acum staţiune în toată regula, situată “peste deal” la 4-5 kilometri distanţă) erau mai multe şi mai puternice, cele de la Feredeie au fost ignorate atât de romani cât şi de întreprinzătorii din Epoca modernă. Lui Iosif Lascău nu i-a plăcut asta. “Boierul care avea aici moşia avea un bazin cu apă caldă. Era acoperit. Ţin minte că eram eu copil şi mergea lumea şi iarna şi se scălda acolo, în bazinul ăla mic, de lângă drum. Dup-aia or venit comuniştii. Or încercat şi ei să facă nişte bazine. Or adus 20 de preoţi, îmbrăcaţi numa-n chiloţi, pă care i-or pus să sape la bazinul ăla mai din jos. Când i-am văzut, m-o fost ruşine. Am coborât eu în groapă să iau lopata de la un părinte din mână, da’ comuniştii care stăteau pă margine şi să uitau m-or obligat să-i las să sape”, povesteşte bătrânul. Deţinuţii politici nu au apucat să sape însă decât o jumătate dintr-un bazin. La câteva zile după începerea lucrului au fost duşi în calvarul şantierului canalului Dunăre – Marea Neagră.

“Am vrut să arăt că se poate”

La prima vedere pare de neînţeles de ce bătrânul care acum abia se mai ţine pe marginea patului a muncit o viaţă-ntreagă pentru aproape nimic. Mergea la serviciu, venea acasă şi, dacă nu avea nimic de făcut în gospodărie, îşi lua târnăcopul în spinare şi mergea câteva sute de metri mai în sus, după care se apuca de săpat, de zidit, ori de desfundat izvoarele care aduceau apa în bazine. “De ajutat m-or ajutat prea puţini din sat. Mulţi or râs de mine. Alţii or mai venit şi-am mai făcut câte-o clacă, duminica. Da’ ăl mai mult, sângur am lucrat acolo. În vremea aia să tăt construia la Geoagiu. Am vrut să le-arăt la oameni că şi la noi să poate să să facă ceva ca la Geoagiu”. Mai întâi a terminat bazinul pe care-l începuseră preoţii – deţinuţi politici. A ieşit un bazin lat de vreo şase metri, lung de vreo 12 şi adânc de mai bine de un metru şi jumătate. Are şi acum apă şi atrage în fiecare sfârşit de săptămână zeci de localnici care vor să facă o baie într-un loc idilic, pe care tot ei îl pângăresc cu gunoaiele lăsate în urmă.

Apoi s-a apucat să facă un bazin mare, lângă cel vechi, de lângă drum. E cu o treime mai mare decât primul. Ar cuprinde mai bine de 250 de metri cubi de apă. Asta dacă ar avea apă. Localnicii spun că izvorul s-a înfundat în primăvară. Cum nea’ Iosif nu mai poate nici măcar să iasă din casă de unul singur, nu mai are cine să-l desfunde. Cât l-au ţinut puterile, s-a ocupat de bazine. Spune că vechiul boier, chiar după al Doilea Război Mondial, îi lăsase lui moştenire suprafaţa de hectare întregi ce cuprinde cele trei bazine. “Am fost prost că n-am făcut şi hârtie, că de făceam hârtie altfel stăteau lucrurile acuma. Dar n-am făcut şi hârtie”. S-a considerat a fi astfel proprietar şi a continuat să muncească la bazinele lui şi după ce le-a terminat. Mai era tot timpul câte ceva de făcut.

În lipsa unui om care să se mai intereseze cu adevărat de soarta bazinelor, cel mare, de lângă drum, nu mai are apă

Nu a luat niciunui turist de week-end bani şi spune că, pe când se gândea să ridice şi un fel de mică bază de tratament, i s-au terminat şi banii şi puterile: “Apa aia de la izvoarele alea e tare bună, mai ales la reumatism. Vă mai spusăi o dată. Încă de când eram eu copil, la bazinul boierilor de pe vremuri veneau oameni să să trateză. Acuma… io am făcut tăt ce-am putut. Să mai facă şi alţii de-or vrea şi de-or putea”.

Tipic românesc

De vrut, autorităţile locale au dovedit, oarecum, că vor să dezvolte zona. Au asfaltat drumul îngust care duce spre valea spectaculoasă în care sunt bazinele cu apă mezo-termală construite de Iosif Lascău. Totul s-a blocat însă din două motive: proprietarii terenurilor din zonă nu prea sunt dispuşi să vândă, iar staţiunea Geoagiu – Băi este foarte aproape, la câţiva kilometri distanţă. “Debitul izvoarelor din zonă nu este constant. Este foarte greu să pui pe picioare o zonă turistică acolo, pentru că Primăria are doar 90 de arii acolo, iar suprafaţa totală este de 20 de hectare. Investitorii vin, văd şi pleacă. Asta şi din cauză că proprietarii de terenuri din zonă nu prea sunt dispuşi să vândă.

Cea mai mare parte a suprafeţei este deţinută de o doamnă, care nu locuieşte aici, dar care nici nu vrea să audă de vânzarea terenului său. În plus, nici nu s-a făcut recent vreun studiu care să ateste calităţile apelor din zonă”.

Vor mai mult, dar sunt mulţumiţi cu ce au

Între 200 şi 400 de oameni frecventează zona Feredeie în fiecare sfârşit de săptămână. De fiecare dată, zona arată cam la fel. Cine vrea linişte, îşi trage maşina în livada de meri de sus, de lângă drum. Pentru că în bazinul de aici nu este apă anul ăsta, zona e aproape pustie. Cine vrea baie şi, automat, gălăgie şi manele, mai merge un pic în jos de la drumul asfaltat.

Aici, la umbra copacilor, câteva familii întind mesele cu tot felul de “minuturi tradiţionale” de iarbă verde. Un pic mai în jos câţiva tineri se chinuie să scoată de pe iarba umedă un cap-tractor al unui tir lipsit total de aderenţă pe roţile din spate, în lipsa remorcii, iar la “piscină” copii, tineri şi bătrâni se răcoresc într-o apă verde în care mătasea broaştei începe să-şi cam facă de cap. “Ar trebui curăţate bazinele astea. Ar trebui să se mai ocupe cineva de ele”, spune un tânăr care încearcă să prindă UV-urile suplimentare de pe marginea micului luciu de apă.

De la umbra copacilor, un pic mai sus de bazinul folosibil, Ştefan Lăutaru (54 de ani) se plânge şi el: “Suntem din Simeria. Venim aici de 15 ani. De la un an la altul, sunt mai multe gunoaie lăsate. Noi ni le luăm şi ni le ducem acasă, dar nu toată lumea face ca noi şi se vede asta. Un coş de gunoi nu pune nimeni aici?!”.

Între grupuleţele de grătărişti care vin la Feredeie, patru fete tinere, înghesuite pe o pătură destul de mică, rup monotonia vizuală a platoului: Andra, Denisa, Ramona şi Alexandra. Sunt foste colege de liceu, au 22 de ani, acum sunt studente, iar în vacanţele petrecute acasă, la Orăştie, aleg să vină la Feredeie ca să se bronzeze. “De câţiva ani suntem mai mult prin Cluj, Timişoara, ori Sibiu. Suntem sătule de locuri de fiţe, aşa că prima noastră alegere când vine vorba de ieşit la aer şi la soare este zona asta. Feredeiele sunt prima noastră opţiune mai mereu, pentru că e linişte şi e multă verdeaţă”, spune Alexandra.