Cronica sentimentală: Nume de renume, de-o vreme fără conţinut!

Trăim vremuri îngrijorătoare, în care pregătirea şcolară, intelectual-culturală a noilor generaţii de liceeni şi studenţi, mai grav, a absolvenţilor de facultăţi, lasă mult de dorit, ca să folosim o expresie ambiguă, sub care ascundem adevăruri profunde, grave! Ba, la emisiuni tv de testare a culturii generale, am văzut cazuri de masteranzi jenant de slab instruiţi, necunoscători ai multor noţiuni, denumiri, termeni şi cunoştinţe de cultură generală! 

Dar, vă garantez că acest lucru nu se datorează unei presupuse diluări a concentraţiei culturale a noilor generaţii din cauza… fotbaliştilor-studenţi, rugbiştilor-studenţi, sportivilor-studenţi la vechile noastre cluburi universitare: Ştiinţa-Cluj, Craiova, Bacău, Bucureşti, – apoi “U”, Universitatea, Sportul Studenţesc, Poli Timişoara, Politehnica Iaşi, Agronomia etc. Iar moda studenţilor sportivi, sau, mai corect, sportivilor cu studii universitare, deşi veche, nu a influenţat atât de dăunător nivelul actual de cultură generală a tinerimii române! Tinerime care nu suferă deloc din cauza aşa-zişilor fotbalişti-studenţi! Pentru că ei nici nu mai există!

Câţi studenţi au absolvit vreo facultate în ultimii ani la ”U” Cluj?! La Craiova nici nu se mai pune întrebarea… La fel, la Timişoara, la Iaşi… la fosta “Ştiinţa Bucureşti”, unde au absolvit Mircea Lucescu, cu brio, Mircea Sandu, Gino Iorgulescu, ba chiar şi Gică Hagi, la actuala Sportul Studenţesc, cine se mai ocupă de studiile fotbaliştilor, Vasile Şiman, care este doar samsar de jucători?! Vinde ce a moştenit.

Adevăraţii sportivi universitari

Aţi observat că vorbesc despre aceste cluburi cu vechi stagii în sportul autohton, în termeni “au absolvit” ca despre veritabile… facultăţi, universităţi, tocmai pentru a evidenţia simbioza dintre sport şi cultură, ştiinţă, până la suprapunere. Nu am mai auzit în ultimii 20 de ani de vreun fotbalist care, după ce a intrat la facultate pe cont propriu, să caute echipa de fotbal a universităţii şi pe antrenorul acesteia, ca să-i spună: “Ştiţi, eu sunt fotbalist şi aş vrea să joc la echipa dumneavoastră, dacă veţi considera că merit!”… Cum spune legenda că a făcut, la “U” Cluj, cu mulţi ani în urmă, Constantin Traian Ştefan, matematician-informatician, portar, după absolvire, mulţi ani la Dinamo. Tot mai întâi studenţi au fost şi Cristi Pustay şi Neluţu Sabău, şi-abia apoi fotbalişti. Iar Paul Marcu era asistent universitar la Chimie.

Dar şi inginerul minier Mircea Ortelecan era unul dintre cei mai valoroşi rugbişti ai Ştiinţei Petroşani şi asistent universitar la IM Petroşani, până la un moment dat singura unitate de învăţământ superior din judeţul Hunedoara, unde rugbişti de valoare bucureşteni veneau să joace şi să facă şcoală, o şcoală recunoscută pentru calitatea absolvenţilor ei, prezenţi în toate exploatările miniere din ţară, şi în cele străinătăţuri. Au jucat la Ştiinţa şi pentru Naţionala României, la vremea când aceasta era… a şasea în Turneul Celor Cinci Naţiuni (în sensul că era invitată, dar nu avea calitatea de a fi cooptată în cea mai tare competiţie continentală, venind din Est), C. Dinu, Graur, V. Rusu, Moromete, Bucos, Bărgăunaş, Ortelecan, Enciu Stoica, I. Bucan, Tudose, Fălcuşanu.

“Scânteia”, nava amiral a presei vremii, chiar titra la un moment dat, cu nedisimulată răutate: “Judecând după numărul inginerilor minieri, Bucureştiul pare a fi cel mai mare bazin carbonifer al ţării”, eludând calitatea intelectual-culturală tradiţională, în lume, a rugbiului! Iar sufletul mişcării sportive la nivel de perfomanţă la IM Petroşani se numeşte prof. Gheorghe Irimie, fost rugbist, titularul catedrei de specialitate, dar şi antrenor al echipei de fotbal de divizia C, “Ştiinţa Petroşani”, secretar, preşedinte al Clubului universitar “Ştiinţa Petroşani”, şi, în final de carieră academică, secretarul Universităţii.

Diferenţe uşor de sesizat

În paralel cu tradiţia cluburilor studenţeşti, proliferează în epocă şi se extinde moda sportivi-studenţi şi la cluburi neuniversitare, ba chiar la cele consacrate drept “muncitoreşti”, precum Jiul Petroşani, mai târziu, Corvinul Hunedoara, cu Facultate de subingineri, apoi de ingineri… Sigur, nu toţi jucătorii Jiului, dar destul de mulţi au ajuns ingineri, bine pregătiţi profesional, dar şi cultural. Priviţi, ascultaţi-i vorbele unui Gigi Mulţescu, ori Mihai Stoichiţă, şi simţiţi, descoperiţi intelectualul cu vocabular, cu limbaj ales, şi comportament de asemenea ales. S-ar putea zice că ei ar fi excepţiile, dar îmi amintesc că mai demult l-am văzut la TV pe Alexandru Naghi, pe care presa vremii îl scria N. Alexandru, fost jucător de mijloc, la Oradea şi la Jiul, laborios, punea osul, cum se spunea atunci când cronica se făcea româneşte nu în… romgleză ca acum, la locul său de muncă, undeva prin Apusenii bihoreni.

Vorbea ce trebuia, articulat, coerent, deşi maghiar… Şi mi-am adus pe loc aminte de aventura proiectului său de diplomă. La meciul Jiul – Poli Iaşi, din mai 1974, când stadionul din lemn al Jiului a luat foc de la un muc de ţigară, când arbitrul Gheorghe Limona a strigat: “La vestiare!”, Şoani Naghi a ţipat cu disperare: “Vai!, proiectul meu e acolo” şi a mâncat gazonul până-n spate prin culoarul de sub tribună. Tot aşa nu-l uit pe pe nea’ Paul Stoichiţă, tatăl fotbalistului, care îmi spune direct, fără ezitare: “L-am trimis pe Mihăiţă la Petroşani să facă şcoală, nu fotbal!”.

Dar priviţi-i, fiţi atenţi la ce şi cum spun antrenorii-ingineri de Hunedoara, Ioan Andone, Mircea Rednic, Nelu Petcu, Romică Gabor, ca răspunsuri la întrebările reporterilor şi ne dăm seama că avem de-a face cu oameni care au ceva de spus. Mai mult decât mulţi politicieni şi, deseori, decât nişte masteranzi de modă nouă. Şi, categoric mai mult decât limbuţii Becali, toţi trei, Porumboiu şi Copos! Deci nu fotbaliştii-studenţi au scăzut calitatea intelectuală a noilor genereraţii de sfertodocţi, ca eufemism pentru inculţi! După cum şi numele de echipe: Ştiinţa, “U”, Universitatea, Sportul Studenţesc, Politehnica rămân fără conţinut! Doar simboluri…