Localnicii din Târsa şi din alte sate situate pe culmile Munţilor Orăştiei au o zi în care nu lucrează şi ţin post de teama ursului. Greu de crezut, la prima auzire a unei asemenea veşti. Oricine vrea să verifice informaţia însă, constată că are de-a face cu o tradiţie veche de sute, poate chiar mii de ani. Pe 1 august, în fiecare an, oamenii de aici nu ies să muncească la câmp şi ţin post. Aşa cred ei că ajută la protejarea animalelor din gospodărie, dar şi a celor trimise cu ciobanii la păscut, pe Jigoru sau în Poiana Omului.
Târsa, unul dintre cele mai frumoase sate de munte din România, are o rutină zilnică ruptă doar de slujbele de la biserică, de vreo nuntă (eveniment ce apare din ce în ce mai rar şi aici) şi de sărbătorile religioase din calendar. Unele dintre ele mai păstrează un iz pre-creştin. În această categorie se încadrează şi prima zi din Postul Sfintei Maria, 1 august. Însă, pe 1 august, oamenii din Târsa au şi o altă sărbătoare: Ziua Ursului. Îi spune aşa de vreo 40 – 50 de ani încoace. Bătrânii îşi aduc aminte că părinţii şi bunicii lor numeau ziua drept “Sfântul Macavei”, iar mai toţi pronunţau şi încă pronunţă “Macabei”. Dacă-i întrebi cine-i “Macabei”, aproape toţi îţi spun râzând copilăreşte: “Ursul e Macabei”.
Macabei cel imprevizibil
Oamenii satului nu par preocupaţi de semnificaţia zilei de 1 august. Ştiu doar că trebuie să ţină post şi să nu iasă la coasă, ori la fân. Dacă ar face asta, pe 1 august, cred ei că ar creşte şansele ca vitele lăsate pe câmp la păscut să se împuţineze după un atac al unui “Macabei” înfuriat, ori oile trimise şi mai în sus, la munte, să cadă şi ele pradă aceluiaşi personaj imprevizibil. “Pă 1 a lu’ august nu lucrăm şi ţinem post, că-i Ziua Ursului. Aşe ne-or învăţat bătrânii. Să zice că tre’ să ţâi post şî să nu lucri, ca să nu vină ursu la animale”, explică scurt Maria Jujan, o femeie de 50 de ani din Târsa.
Un bărbat mai tânăr, ce pare să creadă doar în Dumnezeu şi mai puţin în superstiţiile de sorginte pre-creştină, intervine: “No, lasă-mă cu astea, că şi ai mei or ţinut post, da de-aia-n fiecare dimineaţă când am mers la fân într-o ogradă de-a noastră am tot găsit câte un prun rupt de urs. Tri zile la rând tăt am mers şi-n fiecare zi alt prun o fost rupt”. Acelaşi bărbat are şi o explicaţie a ciudatului “fenomen”: “Păi la locu’ în care avem noi ograda aia îi zice «Şesu ursului». Bag de samă că nu noi, oamenii mergem la locul nostru, mai degrabă mergem la locul lui, al ursului”, spune omul zâmbind, după care pleacă, pentru că nu-i plac poveştile băbeşti.
Ursul “abuziv”
Seniorii satului aduc însă informaţii în plus. Trebuie însă să ai răbdare cu ei, pentru că nimeni nu i-a mai întrebat de “Ziua Ursului”. “Păi în ziua aia nu se vorbeşte deloc de urs. Oricum şi anul ăsta o făcut destule rele. Să urcă până-n vârfu prunului de se-nclină prunu cu el. Mai şi cade din prun, că să rupe cu el, doară-i greu, are păstă o tonă. Da, oricum, până nu să satură nu să lasă. Azi rupe un prun, mâine altul şi tăt aşe. Acuma-i perioada-n care-ncep prunele să să coacă. O fost cald rău şi de-aia să coc un pic mai devreme. Dar, până acuma, o venit la cireşi. Dup-aia s-o mulţumit cu zmeura. Zmeura o trecut, acuma-i plac prunele şi până să să coacă murele, să ocupă cu prunele domnul Macabei. Da, văd că-i tare lacom, că s-o băgat şi la cucuruz (porumb – n.red.)”, spune Gheorghe Bodea (84 de ani).
Cea mai de preţ avere a localnicilor din Târsa sunt animalele, aşa că încearcă să şi le protejeze de urs dedicându-i acestuia o sărbătoare din calendarul popular estival
Când vine vorba de personajul al cărui nume nu se rosteşte tocmai de ziua lui, Nicolae Filimon (76 de ani) se amuză un pic: “Ursul ăsta e un personaj cam abuziv. Intră aşa, în ograda omului, când şi cum vrea el. Apoi, când i se cam face de cărniţă, să azvârle la câte-o oaie sau câte-o viţică. Mie unul mi-o rupt prunii dintr-o ogradă chiar azi noapte. S-or cam înmulţit urşii p-aici, că n-o mai puşcat nimeni vreunul demult de tăt. Numa de s-ar mulţumi cu prunele, ar fi bine. Da nu cred că se mulţumeşte. Că v-am zis că-i cam abuziv ursu ăsta”.
O prezenţă constantă
Oamenii din Târsa spun că, deseori, ursul îndrăzneşte să “atace” prunii din ograda din spatele casei, iar în perioadele în care nu găseşte fructe, pune ochii şi ghearele pe animalele din sat. Târsa este o localitate în care are şi destul spaţiu de acţiune. Aici, casele sunt aşezate în pâlcuri de câte două sau trei, la sute de metri distanţă unul de celălalt. Animalele sunt importante pentru oamenii de aici. Doar de pe urma lor trăiesc. O vacă bună de lapte se vinde la târg cu sume cuprinse între 4000 şi 5000 de lei, iar pe o oaie se oferă între 1000 şi 1300 de lei. Cel puţin aşa spune Ion Bodea (65 de ani), paracliserul bisericii din sat. “Tinerii or cam plecat în Spania, ori Germania, la muncă. Nu mai suntem aşa mulţi cum eram o dată. Satu-i rar, ş-acuma-i şi mai rar, că mai sunt şi multe case în care nu mai stă nimeni. Ursu face multe stricăciuni pe-aici şi de-aia oamenii se cam tem de el. Io unul am un semn de la el. Într-o noapte, urcam pe cărare şi m-am trezit cu un pui de urs sărind la mine-n piept. Mi-o tras o gheară pă piept, ş-alta pă faţă”, adaugă bărbatul, arătând cicatricea-i lungă ce i se întinde de sub buza inferioară, pe diagonală, până sub bărbie. Este deja clar: toate relatările localnicilor din Târsa arată faptul că ursul de aici nu e la fel de “sociabil” precum cel din zona Braşovului, unde turiştii-l fac subiect de fotografie pusă pe Facebook, în timp ce i se aruncă biscuiţi direct din maşină.
Tradiţie acceptată de preot
Ion Bodea spune că ursul îndrăzneşte să se apropie destul de mult de gospodăriile oamenilor
Părintele Nicolae Stancu este preot în Târsa de puţină vreme. Cu fiecare zi care trece află câte o noutate din zonă. Nu s-a alarmat deloc atunci când a auzit că, pe 1 august, localnicii marchează mai întâi “Ziua Ursului”, abia mai apoi intrarea în Postul Sfintei Maria. “Nu mă deranjează, de ce să mă deranjeze, că doar nici pe Hristos nu l-a deranjat. Sfântul Grigorie avea în scrierile sale o povestioară asemănătoare, în care oamenii cinsteau Soarele. Le-a spus oamenilor că pot să cinstească Soarele, dar le-a arătat că Soarele este doar un element din acel întreg construit de Dumnezeu. Mie-mi pare rău că încă nu reuşesc să-i determin pe oameni să-şi păstreze portul popular. Am avut o duminică în care câţiva au venit la biserică în straiele lor albe. Sunt minunate. De fapt, şi pe vremuri, mai ales la sate, preotul purta haine populare, iar singurul lucru care-l deosebea de ceilalţi era faptul că purta barbă şi pleată”, spune preotul.
Sărbătoarea ursului apare în mai multe sate din judeţ, mai ales în cele montane din Ţara Haţegului, după cum spune etnologul Marcel Lapteş, în cartea sa intitulată “Timpul şi sărbătorile ţăranului român”: “August debutează cu prima zi numită în satele hunedorene «Ziua ursului», la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august) din calendarul bisericesc. Acest post este socotit de popor tot atât de important precum Postul Mare al Paştilor, cuprinde o suită întreagă de sărbători din calendarul agrar şi cel pastoral, multe dedicate urşilor, începând cu perioada împerecherii lor.
Ziua de 1 august era a Sfântului Mucenic Macabei, chinuit de păgâni într-un cuptor plin de jar şi flăcări. În această zi sătenii stropeau cu apă sfinţită holdele, grădinile şi livezile şi duceau la biserică spice de grâu pentru ca preotul să le sfinţească ca recoltă viitoare”. În aceeaşi lucrare, Marcel Lapteş spune că ţăranii care aveau stupi de albine, la început de august, storceau ultima recoltă de miere, ca să nu lase ursul să le-o ia. “Tot în această zi (1 august – n.red.), în satele de munte din Ţara Haţegului oamenii puneau ursului ofrande în cale, bucăţi de carne de viţel, sau de oaie, spunând: “Na, ursule! Mâncare/ Să nu te dai la mioare/ Să nu te dai la vite/ Că-s mândre şi cornute”. O altă semnificaţie a zilei de 1 august, ar fi că ursul anunţă, prin apariţia sa, începutul schimbării vremii şi al îndreptării spre echinocţiul de toamnă.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.