Gimnastele aduc glorie României

Fără a brava în manieră mahalagistă: ”Am avut dreptate!”, avem toate motivele să repetăm cu mândrie, justeţe şi convingere: “Gimnastele, doar ele aduc glorie României!” La ora asta, când încerc să aştern câteva cuvinte-omagiu, duminică seara, încă puternic impresionat de evoluţia, ţinuta de mare campioană, eleganţa şi frumuseţea Sandrei Izbaşa, am impresia că limbajul, vocabularul, cuvintele toate îmi sunt insuficiente, sunt sărace; mă tem cu groază să nu repet locuri comune, vorbe sparte, spuse deja, de mine sau de alţii! 

Cu bucurie constat, pentru a nu ştiu câta mia oară din 1977, de când am luat primul contact cu gimnastica mare, de cea mai înaltă performanţă, că gimnastica, lumea asta mică dar atât de bogată, care şi-a trăit ani buni de glorie, de răsunet mondial la Deva, este ceva cu totul aparte, ceva în afara parametrilor care definesc sportul, performanţa sportivă în România.

Este o altă Românie! Iar Sandra, echipa României, antrenorii Octavian Belu şi Mariana Bitang, Federaţia Română de Gimnastică sunt astăzi acea Românie care poate sta alături, cu demnitate, orgoliu şi istorie, de Lumea Bună, la egalitate cu Europa, America şi oricine vreţi din acea Lume în care noi, cei care nu suntem Gimnastica Română, nu vom ajunge prea curând. Poate niciodată, Doamne păzeşte!

La această bucurie constat, însă, că fraza de mai sus poate părea unora exagerată, bombastică. Vă întreb însă: poate cineva să mă contrazică atunci când, în antiteză, invoc, de pildă… de ce ne trebuie Federaţie de Atletism, încadrată şi plătită cu tot ce avem mai valoros în disciplină şi bani buni alocaţi atletelor care trăiesc şi se antrenează în străinătate, dacă o săritoare de triplusalt depăşeşte pragul de bătaie de trei ori consecutiv?

De ce am dus la Londra un sportiv care nu se poate concentra?

Respect şi onoare maratonistelor Lidia Şimon, singura sportivă din lume prezentă la cinci Olimpiade, şi Constantina Diţă! Dar nu de la aceste admirabile sportive, la peste 40 de ani, aşteptam performanţă! Însă tot au fost mai demne decât nimeni aia de la triplusalt. Ce caută la Londra?

Repet întrebarea şi în cazul îmbuibatelor alea de scrimere, alintatele cititoarelor de prompter de la televiziunile de sport, Power Girls, cu Ana Maria Brânză în capul listei, care câştigă tot de doi ani, dar nu şi la Olimpiadă, unde a mers cu maică-sa, poate la shopping. Ca şi Camelia Potec, glorioasă la Atena, şi
de-atunci plimbată peste tot, ţinută în Franţa de ani mulţi la pregătiri, dar cu rezultate înspre zero.

Şi de ce ne mai trebuie preşedinte la box, dacă din 2004 nu mai contăm, ba chiar suntem dezafiliaţi de AIBA; numai pentru Bute? Să mai amintesc de cele două… flote, de caiac-canoe şi canotaj, masculin şi feminin?

Poate că, totuşi, cuvintele despre gimnastică nu sunt exagerate…