Seceta a compromis mare parte a culturilor din judeţul Hunedoara, aşa că fermierii nu au decât să treacă toate cheltuielile cu înfiinţarea şi întreţinerea la capitolul “pagube”. Agricultorii ar vrea să se asigure împotriva secetei, însă nicio societate de asigurări nu oferă despăgubiri pentru acest tip de calamitate.
Fermierii hunedoreni care şi-au văzut profitul compromis de secetă spun că ar fi mulţumiţi dacă vor reuşi să îşi achite datoriile în contul arendei şi, după toate cheltuielile făcute din primăvară şi până acum, vor rămâne cel puţin la nivelul zero. Asta deoarece seceta din acest an le-a distrus culturile, care – după un început foarte bun – din cauza lipsei apei nu au reuşit să lege rod. “Noi avem cultivate 330 de hectare de porumb. Toată suprafaţa este afectată de secetă, însă pe 70 la sută din aceasta nu ştim dacă vom obţine sau nu producţie. Sisteme de irigaţie nu există, iar problema noastră cu irigaţiile este legată de fragmentarea terenurilor: avem 115 parcele disparate. Acum e o situaţie specială pentru noi, cei cu agricultura, pentru că toţi am luat credite să înfiinţăm culturi şi să ne desfăşurăm activitatea. Deşi am fost prevăzători şi am făcut asigurare pe 245 de hectare de porumb din cele 330, asta nu ne ajută în acest moment. Nicio societate din ţara românească nu asigură seceta şi inundaţiile. Deci, ce folos că am plătit 6.000 de lei pe asigurări? Sigur, e drept, am ştiut care va fi situaţia de la început”, declară Angela Szekely, reprezentanta unei ferme vegetale hunedorene. Aceasta adaugă că nicio asemenea societate nu ar avea de unde să acopere valoarea uriaşă a pagubelor.
Plantele, abuzate de poluare
Reprezentanţii companiilor care fac asigurări în domeniul agricol spun că acoperirea riscurilor vizează grindina, ploile torenţiale, furtuna sau incendiile. Culturile nu sunt asigurate, potrivit contractelor, pentru atacurile dăunătorilor, care pot fi prevenite prin aplicarea tratamentelor, aşa cum nu sunt asigurate nici pentru secetă, care ar putea fi combătută prin realizarea unor sisteme de irigaţii. În plus, asiguratorii spun că, oricum, clima s-a schimbat mult în ultimii 30 de ani, generând fenomene precum insolaţia şi apariţia unor temperaturi ridicate ale aerului, care determină planta să crească şi să producă ştiuletele, dar nu îi permit să ajungă la maturitate, aceasta nemaiproducând boabe.
Asiguratorii, dar şi fermierii vorbesc chiar de un “stres al plantei”, generat de emisiile necontrolate de dioxid de carbon. “Referitor la schimbările de climă, anul acesta este primul când în cultura de grâu am observat atacul gândacului de stepă, care este specific pentru zona de sud a ţării. Legat de asigurări, prima care se poate plăti în rate este de 40 de lei pe hectar pentru un ciclu de producţie. Pentru suprafeţe mari aplicăm reduceri, până la 32 de lei, explică Dragoş Visirin, fermier şi reprezentant al societăţii de asigurări FATA. Anul acesta am avut un singur caz în care am despăgubit o companie din zona Haţeg, ale cărei culturi au fost afectate de furtună şi de grindină. Astfel, pentru 20 de hectare de grâu şi 18 hectare de porumb, am plătit o despăgubire de 23.000 de lei”, adaugă Visirin.
Asiguratorii spun că fermierii pot opta pentru un contract care să acopere cheltuielile pe care le fac la hectar sau pentru o asigurare care să acopere valoarea producţiei. Reprezentanţii companiilor de asigurări mai spun, însă, că agricultorii hunedoreni rămân reticenţi, fie din cauza sărăciei, care îi face să drămuiască fiecare bănuţ, fie de teama – nejustificată, susţin asiguratorii – că nu vor primi banii în caz de calamitate.