Cronica sentimentală: Dezastrul de la Sarajevo…

Cititori, dar şi contemporani ai momentelor istorice din viaţa Corvinului mi-au reproşat, poate cu temei, că evit şi de ce evit să reamintesc ceea ce se cheamă “Dezastrul de la Sarajevo”!? Care momente, iată, spre regretul a vreo 20.000 de fani, unii urcaţi până spre vârful plopilor ce înconjurau stadionul, şi spre durerea cronicarului, au rămas doar istorie, de rememorat şi de trecut la “Legendele Castelului”, ca evenimente ce au redat nobleţea medievală unei Hunedoare aflate într-o nebunească expansiune industrială ce ascundea o mândrie a Europei sub fumul oţelăriilor lui Ştefan Tripşa, Dumnezeu să-l odihnească! Acum, s-ar zice că era mai bine atunci, decât doar vizitele turistice de azi la Castel. 

Aşadar, “Rămasul nostru special acasă” (era formula de resemnare autoironică a cronicarilor care nu prindeau deplasările delegaţiilor sportive în străinătate, mai ales cele în Occidentul “decadent”, iar Iugoslavia era trecută mai mult acolo decât la “Răsărit”, deşi îşi zicea “socialistă”, ca parafrază a formulei Stass: “Trimisul nostru special relatează”), Mircea Diaconu, colegul şi prietenul meu, după 1990 şi asociat la gazeta noastră “SPORT – luni seara”, a scris după televizor o scurtă relatare “de la faţa locului”, şi mă mir şi azi că redactorul şef, Gheorghe Pavel, a dat viza de publicare. Cert este că, gazetar cu ochi format, Mircea a “relatat” corect, în maniera: “Greu, foarte greu ca la câteva minute de la sfârşitul unui astfel de meci să scrii o cronică! Echipa Corvinul a pierdut, să recunoaştem, în faţa unei echipe mai experimentate, care a reuşit să-şi valorifice şansa. În prima parte, jucătorii noştri au reuşit să păstreze mingea mai mult decât adversarul. N-au reuşit însă să termine fără gol”.

Notând golurile, bunul meu coleg menţionează şi momentele neplăcute, cu eliminarea lui Dumitrache şi Gabor, justificată, pentru proteste nu prea… justificate.

La întoarcerea de la Sarajevo, “trimisul nostru special”, pe dracu “trimis”, corect este “acceptatul”, de conducerea clubului, în speţă de Gelu Simoc, de antrenorul Remus Vlad, sau invitatul clubului, oricum redacţia avea doar meritul că nu mi-a tăiat zilele de absenţă; deci la întoarcere scriam: “Firesc, a doua zi după un asemenea joc era ca, «la rece», cronicarul să vină cu completări lămuritoare. Desfăşurarea şi, mai mult, finalul meciului în care Corvinul trebuia să primească atestatul de echipă internaţională (pe-atunci nu se mânca atâta rahat cu Europa, ca azi) aveau, însă, să discrediteze total şansele, la un moment dat chiar reale, ale acestei echipe de copii-minune în faţa realismului fotbalului european.

Sigur, victoria lui Susici, Pasici, Musemici nu se discută, clasa lor este una înaltă, cea pe care nu au atins-o încă prea tinerii jucători hunedoreni.

Paradoxul, însă, este că Andone, Rednic, Klein, Bogdan şi Gabor au jucat împotriva Argentinei, campioană mondială la vremea respectivă, dar Kempes şi Maradona nu le-au făcut ceea ce le-au făcut Susici şi Pasic. Căci, practic, “dezastrul de la Sarajevo” s-a produs în în zona acestor mari jucători…

Culmea, înfrângerea categorică a Corvinului a venit într-un joc pe care l-a început şi condus timp de peste 30 de minute, în care, cum am aflat graţie translatorului nostru Duşan Bugarin, comentatorul de la Radio Sarajevo sublinia “evidenta superioritate tactică a Corvinului, cu jocul său de aşteptare a greşelii gazdelor”. Corvinul a jucat excelent până când Petcu, exagerând, a întors pentru a doua oară lui Andone o minge pe care trebuia, şi avea loc, să o trimită în faţă, încât adversarul direct, Janjos, i-a suflat-o şi a trimis-o în poarta lui Ioniţă. Nu a fost nicio dramă. Corvinul a jucat foarte bine până în minutul 60, când Josici a marcat din pasa lui Susici, la o fază discutabilă, când vedeta naţionalei iugoslave l-a pus în ofsaid pe marcator.

Important, însă, rămâne momentul golului 4. Nu pentru soarta jocului sau a calificării, cât pentru starea de spirit creată în jurul valabilităţii acestui gol, iar meciul devenise acuzator la adresa Corvinului. La adresa sportivităţii şi disciplinei sportive, adaug eu azi, mai bătrân şi mai hârşit acum decât atunci, acuzator prin eliminarea lui Dumitrache şi a lui Gabor, pentru indecenţă faţă de arbitru, ca să fiu elegant. Oricâtă înţelegere faţă de starea tensionată a momentului, de nervii celor doi am avea, nu se poate accepta o rezolvare personală, pe loc, a diferendelor cu arbitrul! Între care, smulgerea şi aruncarea fanionului unui tuşier şi repetarea obsedantă a cuvintelor “Cinque minutti giocco di mano” de către arbitrul italian Giancarlo Managalli erau acuzaţiile forte… Dar, moştenire din campionatul nostru, această atitudine nu avea niciun fel şanse de reuşită pe terenuri străine… (Din păcate nici acum, după 30 de ani şi după o Steaua campioană a Europei, nu am învăţat să ne comportăm civilizat).

Seara, la hotelul “Europa”, unde era un adevărat pelerinaj pe la camera lui Mircea Lucescu, veniseră oficiali de la Federaţia… federală, din Belgrad, inclusiv selecţionerul Miljan Miljanici, bun amic al tânărului selecţioner român. Seara, în holul hotelului, cu toţii, era de dorit ca mai cu seamă jucătorii, am privit şi primit o lecţie despre ce e fotbalul mare şi cu ce se mănâncă el…

La televiziunea locală am văzut, în culori, cum FC Bordeaux – învinsă cu 1-4 la Hajduk Split, având nevoie de un 3-0 pentru calificare – a învins cu 4-0! Într-un meci în care Tigana, Giresse şi Tresor, deşi au jucat urât, nu frumos precum Corvinul cu câteva ore în urmă, au câştigat cu cât trebuia, ba chiar mai mult, ca să se califice în dauna lui Split, care în epocă era o forţă reală a fotbalului continental. Din păcate, bunii noştri jucători nu au demonstrat, nu au dovedit că au forţa şi conştiinţa responsabilităţii în faţa unui mare angajament internaţional al fotbalului românesc, nu doar al Corvinului! Prezenţa Corvinului în două tururi ale Cupei UEFA, inclusiv “dezastrul de la Sarajevo”, a fost o experienţă, mai tristă dar adevărată, o demonstraţie că fotbalul de mare performanţă este cu mult mai complex, mai exigent şi mai solicitant de multe calităţi pe care fotbalul din campionatul nostru nu le reclamă, încă! Nici azi!…