Tezaurul dintre filele de patrimoniu

Mirosul cald al hârtiei împânzeşte până şi lumina încăperii care are nuanţe potolite de miere şi culori de toamnă. Împreună cu cerneala veche a tiparniţelor secolelor trecute, dau tonul euforiei iubitorilor de carte – respiri adânc şi îţi umpli plămânii cu aerul de pe vremea basmelor copilăriei. Suntem la muzeu, în camera de tezaur a scrierilor unde sute de volume vechi, cu pagini îngălbenite de trecerea anilor şi coperţi groase de piele, îşi deschid lumea către istorici. 

Bibliotecara Georgeta Deju are în grijă toate volumele vechi

“Este o carte despre vizita împăratului austriac Iosif al II-lea în Transilvania, care descrie frumos şi foarte interesant monumentele din Ţara Haţegului”, şopteşte bibliotecara, nevrând parcă să tulbure echilibrul sonor al încăperii. Aşază cu grijă cartea veche pe o măsuţă acoperită cu o învelitoare albă, specială, care să absoarbă umiditatea, extrem de dăunătoare manuscriselor. Pe prima pagină tronează titlul cărţii “Die Alterthümer Daciens in dem heutigen Siebenbürgen. Aus den Zeiten als dieses schöne Land die Römer regierten” (Antichităţile Daciei în Transilvania de astăzi. Din timpurile când această ţară frumoasă era stăpânită de romani” – n.r.).

Mai jos, sub o acvilă cu două capete care ţine în gheare un sceptru şi o sabie, scrie mare: “Sub Umbra Alarum” (La umbra aripilor –n.r.), apoi câteva iniţiale scrise caligrafic cu peniţa şi o altă explicaţie: “Auf Befehl und Kosten Ihrer Majestät der Kaiserin, Viena, 1775”, adică “Din porunca şi cu cheltuiala Majestătăţii Sale Împărătesei, Viena, 1775”. Cartea este scrisă de baronul Sylvester Joseph Freiherr von Hohenhausen und Hochhaus, ofiţer austriac în regimentele de graniţă de la Orlat şi Haţeg la cererea împărătesei Maria Tereza (1740-1780), care îşi dorea consemnarea primei vizite făcute de Iosif al II-lea în Transilvania la 1773, pe vremea când era doar coregent al mamei sale. Lucrarea prezintă câteva din vechile biserici româneşti din Ţara Haţegului precum Denşuş, Ostrovul Mare, Sânpetru, Râu de Mori şi Strei. Volumul este unul dintre cele mai importante din biblioteca de documentare a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.

Pentru pasionaţi

“Este deosebit de interesant să citeşti această carte. Autorul a dorit să glorifice această vizită şi, undeva în text, îl compară pe Iosif al II-lea cu Împăratul Traian. În plus, ofiţerul insistă pe descrierea bisericii din Densuş, alt lucru deosebit de important pentru cei care vor să se documenteze asupra acestui monument”, explică bibliotecara Georgeta Deju, cea care are în grijă toate aceste documente preţioase. Şi într-adevăr, lucrarea tipărită la Viena, în 1775, descrie edificiul din Densuş pe pagini întregi, iar capitolul cuprinde şi zece planşe colorate, numeroase schiţe şi copii ale unor inscripţii latine găsite de autor pe pietrele lăcaşului. Volumul este cu atât mai important cu cât Sylvester Joseph Freiherr von Hohenhausen und Hochhaus este cel dintâi autor care atribuie construcţiei de la Densuş caracterul unui mausoleu funerar păgân, atribuit generalului roman Longinus, primul guvernator provizoriu al Daciei din perioada cuprinsă între cele două războaie daco-romane.

Pasionat de antichităţi, Hohenhausen susţine că biserica ar fi fost iniţial un templu păgân ridicat de general în cinstea zeului Marte.

Teorii, fişe şi desene vechi

Autorul îşi susţine teoria menţionând două capiteluri corintice inversate, de la baza etajului al doilea al turlei, cât şi cei trei lei, dintre care doi pe bolta exterioară. Leii erau simbolul curajului, al puterii şi al firii războinice a zeului Marte. Alte detalii identificate sunt caii reprezentaţi în decorul interior, săpaţi în piatră pe coloanele de la intrarea în naos şi în faţa iconostasului. Elementul decisiv sunt însă inscripţiile, copiate atent de Hohenhausen, reconstituite şi traduse precum: “D.IM / C. LONGIN / MAXIMO / VIX. ANLVII/ IVLIA AFRO / DESIA CON / B. M. P.” (DEO IOVI MAXIMO /CAIO LONGINO / MAXIMO / VIXIT ANNIS LVII / IVLIA APHRO/ DESIA CONIVGI / BENE MERENTE POSSVIT” tradus: “Prea marelui zeu Jupiter, cel al lui Cajus Longinus Maximus, care a trăit 57 de ani, de către Iulia Aphrodesia, bine meritosului ei soţ a fost pusă”. Teoria ofiţerului austriac este preluată apoi şi susţinută pe mulţi istorici români. Hohenhausen face şi desenul bisericii din Strei, descriind-o ca pe o capelă păgână la origine, construită din piatră şi aşezată pe vechiul drum roman al lui Traian care se mai vedea în 1767.

Vechi şi preţios

Una dintre cele mai vechi cărţi, “Despre scrierile Apostolului Pavel”, a ieşit din tipar în 1556, într-unul din cele mai importante centre europene ale vremii, la Louvain, în Belgia, dar “decana” de vârstă a publiotecii este un volum păstrat parţial din 1545 “Molitvelnic slavonesc”, o carte religioasă, scrisă cu litere chirilice, în slavonă, “care era limba de cultură în biserica acelor vremuri. Cartea face parte din etapa a doua a tipăriturilor din România, prima carte tipărită pe teritoriu românesc în Muntenia fiind cunoscută drept “Liturghierul lui Macarie”, carte deţinută de Biblioteca Academiei”, explică bibliotecara care pare că trăieşte numai aici, între pereţii tapetaţi cu carte veche.

Biblioteca Muzeului din Deva adăposteşte adevărate comori aşternute pe hârtie

Sunt doar câteva exemplare din mulţimea de cărţi de sute de ani păstrate cu grijă în colecţia de patrimoniu a muzeului. Sunt tipărite chiar şi în secolul 16, în vremurile în care doar cei foarte înstăriţi îşi permiteau o bibliotecă, iar cele mai multe sunt cărţi bisericeşti pentru care satele strângeau bani ani de zile. Sunt scrise cu litere chirilice, de neînţeles pentru mulţi, însă uşor de descifrat pentru bibliotecarii muzeului. “Valoarea unei tipături este dată de vechime, starea de conservare, evenimentele sau însemnările trecute pe ea, poate lăsate de vreo personalitate. Fondul cel mai valoros al bibliotecii este această carte de patrimoniu, păstrată în locuri şi condiţii speciale, constituită din peste o mie de manuscrise, dintre care 297 în limba română, restul în maghiară, latină, germană… Mixtura de limbi în care se tipărea era o caracteristică a Transilvaniei, cu o viaţă şi o cultură complexă”. Cea mai voluminoasă carte e “Biblia de la Blaj”, din 1795, tradusă de Samuil Micu. În bibliotecă, cărţile restaurate de specialişti sunt învelite în folii şi păstrate în cutii, în dulapuri voluminoase.

Calendare, zodiace, starea vremii

Un asemenea volum cu litere chirilice costă mii de lei acum la licitaţiile internaţionale. Rar îşi mai permit muzeele cu bugete limitate să le cumpere pentru a-şi completa colecţiile, în condiţiile în care un singur volum “sare” uşor de 8.000 de lei. Întreaga bibliotecă păstrează mai bine de 31 de mii de volume, un fond format, pe lângă cartea veche, din cartea curentă, volume comandate pentru informare, documentare de şefii de secţii ale MCDR, şi de publicaţiile seriale, inclusiv întreaga serie a revistei Sargetia. Dar cele mai “vânate” informaţii sunt cele din vechile almanahuri şi calendare pe care proprietarii notează tot soiul de date, chiar şi starea vremii.

“Sunt produse tipografice aparte şi au cea mai mare răspândire atât în mediile rurale, cât şi în oraşe în secolele XVlll-XlX. Conţin tot soiul de date: sărbători, fazele lunii, zodiac… au şi o parte de lectură unde apar fragmente din texte publicate, glume. Cel mai vechi este un calendar maghiar din 1764, dar cel mai interesant pare a fi acesta”, spune Georgeta Deju, ţinând între palme “Noul călindar de casă pe anul comun 1885”. Astfel aflăm că în august 1884, temperatura era de 35 de grade, apoi a dat grindină de a spart ferestrele devenilor.

“Dela creciunul romanescu pone la annulu nou vom frigu, geru, înghetiatu. În ziua de annulu nou linu desghetiare, tempu moale” sau “Dela boboteasa romanească incoace, geru secu, ventu tare”, ori “Din 20 augustu sau 1 septembru, tempu rece, norosu, ploiosu în Deva. Dela începutu lu septembru calend. vechiu – adecă 13 septembru – calend. nou temperatura caldu de caniculă. În 18 septembru, 31 graduri (… prune dulci ca mierea şi struguri mulţi la Deva”. Colecţia de carte îşi leagă începuturile de înfiinţarea Societăţii de Istorie şi Arheologie a comitatului Hunedoara ai cărei membri – personalităţi ale vremii precum George Bariţiu, Torma Zsofia, Teglas Gabor sau Kuun Geza – treceau în statut “primirea pentru păstrare a arhivelor familiale şi strângerea celor mai valoroase documente şi tipărituri într-o colecţie arhivistică şi o bibliotecă”.