După ce, în ultimii ani, Primăria din Haţeg s-a ales cu mai multe procese, în urma unor decizii ale fostului primar, Nicolae Timiş, noul primar vrea să scape de “conflictele-balast”. Edilii spun că, în total, primăria vrea să evite în jur de 15 litigii în instanţă, care consumă inutil resursele umane şi financiare ale bugetului local.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Haţeg, Anca Hălmagi, spune că procesele vizează diferite litigii sau nereguli, de la evacuarea unor organizaţii neguvernamentale din sediile lor, până la refuzul semnării unor contracte de vânzare-cumpărare, neplata unor facturi, dar şi procese în care edilii au dat în judecată unii proprietari şi au cerut demolarea construcţiilor pe care le realizaseră aceştia, din cauza nerespectării unor prevederi legale. Unul dintre litigiile la care Primăria Haţeg a renunţat este cel legat de evacuarea Asociaţiei de Turism “Retezat” din sediul său. Consiliul Local a aprobat în urmă cu câteva zile un proiect de hotărâre prin care clădirea redevine sediu al Asociaţiei de Turism “Retezat”.
Anul trecut, primarul din acea vreme, Nicolae Timiş, a decis, prin ordin, nu prin hotărâre de consiliu, să evacueze asociaţia, pentru că a afişat pe clădirea în care îşi avea sediul un banner cu Compania Judeţeană de Turism. Fostul edil a decis evacuarea, deşi Primăria avea încheiat un contract prin care punea la dispoziţia asociaţiei spaţiul respectiv, pentru derularea unui proiect PHARE. Actualul primar al oraşului Haţeg, Marcel Goia, a decis să revină asupra deciziei şi a cerut acodul consilierilor locali, care au aprobat alocarea spaţiului amintit asociaţiei de turism.
7.000 de lei, cheltuieli de judecată
Un alt proces pe care Primăria din Haţeg a decis să îl încheie amiabil a fost cel care viza plata unei facturi în valoare de 30.000 de lei. “Primăria a fost dată în judecată pentru neplata unei părţi dintr-o factură emisă de o societate care a sigurat publicitatea pentru proiectul european prin care era vizată înfiinţarea unei staţii de transfer a deşeurilor. Mai este un proces pe care primăria l-a pierdut pentru că nu a vrut să pună în aplicare o hotărâre judecătorească şi ar trebui să plătească 9.000, dintre care 7.000 de lei cheltuieli de judecată, plus onorariul avocaţilor”, susţine purtătorul de cuvânt al Primăriei Haţeg, Anca Hălmagi. Secretarul Primăriei Haţeg, Valentin Păsconi, spune că, deoarece noul primar a semnat contractul de vânzare-cumpărare, procesul şi-a pierdut obiectul, aşa că Primăria nu mai este nevoită să plătească şi daune, în valoare de 120.000 de lei.
Mai mult, Primăria a renunţat la trei procese, dintre care un litigiu cu parohia reformată din Haţeg, care dispune de o clădire în care funcţionează Grădiniţa cu Program Prelungit. Noul primar, Marcel Goia, a fost de acord să plătească chirie, pentru ca micuţii să îşi poată continua oele de curs în această clădire. Reprezentanta primăriei spune că valoarea chiriei va fi stabilită în următoarea şedinţă de consiliu local.
Pe de altă parte, edilii din Haţeg au renunţat la două procese pe care le iniţiaseră chiar ei, litigii prin care cereau demolarea a două construcţii, care nu respectaseră prevederile legale în momentul construcţiei acoperişurilor – susţine secretarul Valentin Păsconi. Noul primar a căzut de acord cu proprietarii, care au promis că vor intra în legalitate. Anca Hălmagi susţine că în toate procesele amintite, Primăria Haţeg fie nu avea nimic de câştigat, fie avea de pierdut prin irosirea resursei umane şi plata inutilă a unor taxe de timbru sau alte cheltuieli de judecată.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.