Vladimir Brilinsky, un “sisif” pentru memoria Dacilor

Pe Vladimir Brilinsky îl ştie aproape toată lumea în judeţul Hunedoara. Are mulţi prieteni însă peste tot în ţară şi se poate lăuda cu amici şi peste hotare. În general este vorba despre oameni care-i împărtăşesc pasiunea pentru istoria adevărată a românilor şi, mai ales, pe cea pentru protejarea moştenirii dacice. Toţi prietenii îi spun, simplu, “Nunu”. 

Nunu Brilinski: “Orice om care poate, trebuie să facă ceva, să încerce să schimbe ceva în bine”

Are 58 de ani, dar spune că vârsta sa interioară este de doar 40. “Probabil că ar fi chiar mai mică de-atât, dar de câţiva ani am devenit bunic”, spune Nunu. De 17 ani păzeşte, la propriu, cu bâta în mână, Sarmizegetusa Regia, ultima capitală a Daciei libere. De mai bine de 22 de ani se luptă ca cetăţile dacice din Munţii Orăştiei să fie tratate aşa cum merită, şi nu cu o indiferenţă crasă, aşa cum se întâmplă de ani buni, indiferenţă venită din partea unora dintre turişti, dar mai ales din partea autorităţilor.

De profesie este jurnalist. Conduce un post de radio din Orăştie, semnează articole în câteva publicaţii locale şi naţionale, însă cea mai mare parte a timpului liber şi-o dedică cetăţilor dacice. Stă mai mult în munţi decât pe-acasă. Vrea ca Sarmizegetusa Regia şi celelalte cinci cetăţi care compun un complex istoric inclus în patrimoniul UNESCO să fie protejate şi puse în valoare. Pentru asta se luptă de mai bine de două decenii. Victoriile de până acum au fost destul de mici. Înfrângeri spune că încă nu a înregistrat, ci doar “tristeţi”.

Paznic voluntar

“Tatăl meu era director la o şcoală forestieră. El mi-a povestit pentru prima oară despre daci. La 4 ani am ajuns prima dată la Sarmizegetusa Regia. Mă jucam acolo de-a Decebal şi Andrada, cu sora mea. De-atunci datează iubirea mea pentru cetăţile dacice. Pe la 25 – 26 de ani mi-am dat seama că lucrurile nu mergeau deloc cum trebuia în ce priveşte felul în care erau administrate cetăţile. Din 1995 am pus mâna pe bâtă, după ce o echipă de reporteri Pro TV a fost bătută de nişte yoghini care-şi făceau de cap pe acolo”.

Ajunge foarte des sus, în cetate. Îi roagă frumos pe turiştii care se urcă pe vestigiile antice să se dea jos. Bâta este pentru autoapărare. “Că m-ai întrebat de înfrângeri: da, am avut şi înfrângeri de câte ori am luat bătaie de la turiştii care s-au enervat că le atrag atenţia. Bine, am luat bătaie ori pentru că erau mai mulţi, ori pentru că erau mai puternici decât mine”, spune Nunu, râzând. Adaugă însă că aceste incidente nu le poate trece, în bilanţul personal, drept “înfrângeri”, ci “tristeţi”, tristeţi care sunt mai accentuate atunci când se vede nevoit să ia de la capăt întreaga sa muncă de convingere a autorităţilor: “Sunt ca un Sisif al dacilor. Iau câte un ministru, îl urc până sus în cetate, apoi ministrul cade. Nici nu mai ştiu câţi miniştri ai culturii, secretari de stat sau parlamentari am reuşit să duc sus, la Sarmizegetusa Regia. De fapt, nici nu prea contează asta. Contează că am reuşit să conving lumea că există două Sarmizegetuse (cea dacică, din Munţii Orăştiei este încă foarte des confundată cu Sarmizegetusa Ulpia Traiana, situată la 40 de kilometri distanţă, în Ţara Haţegului, aproape de Porţile de Fier ale Transilvaniei – n.r.). Asta a fost prima mea victorie. Apoi au mai fost ele reuşite: de la 50 de turişti pe zi, acum sunt 200 – 300 pe zi, vara, un prim-ministru convins să vină aici (Emil Boc, în vara anului trecut – n.r.), bani pentru cercetare arheologică şi aşa mai departe”.

Dacul cu nume slavizat

Când îl întrebi de ce se zbate atât pentru cetăţile dacice, Nunu răspunde sec: “Pentru că pot, şi orice om care poate, trebuie să facă ceva, să încerce să schimbe ceva în bine. E chiar dator cu asta”. Apoi adaugă că multă lume îl laudă, îi aduce mulţumiri pentru eforturile sale, dar ar prefera, în locul laudelor şi mulţumirilor, câte un ajutor, cât de mic: “Mi-ar prinde mult mai bine un om care să vină cu mine, sus, când avem probleme cu turiştii care aprind lumânări în templele dacilor, care urinează acolo şi fac fel de fel de grozăvii. Mi-ar prinde mult mai bine o găleată de cinci litri de motorină cu care să pot face un drum în plus, sus, ca să adun mai des gunoaiele lăsate în urmă de turişti”, spune Nunu Brilinsky. Se consideră dac şi explică numele său prin faptul că tatăl lui a fost huţul, iar huţulii au fost “daci slavizaţi”. Crede cu tărie că istoria care se predă acum în şcoli are multe teorii total greşite despre daci. Asta nu înseamnă însă că-i huleşte pe romani. Dimpotrivă, declară respect pentru civilizaţia celor care “au cotropit” Dacia, dar spune că nu romanii i-au învăţat pe daci să se spele, ori să construiască.

“Nu mă las”

De când s-a apucat să pledeze cu tenacitate cauza cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, fel de fel de proiecte s-au întocmit, doar pe hârtie, pentru valorificarea acestora. Numele lui se vehiculează acum, când vine vorba de conducerea unei noi structuri care ar urma să administreze aşa cum trebuie monumentele. Nu-l interesează însă: “De ce să mă bag? Ca să vină primul ministru să mă schimbe? Nu asta este dorinţa mea. Dorinţa mea este ca aceste minunăţii ale istoriei şi culturii românilor să fie tratate aşa cum trebuie, atât de către autorităţi, cât şi de către turişti. Sarmizegetusa Regia are, din punct de vedere istoric şi cultural, aceeaşi valoare pe care o au piramidele egiptenilor, sau Stonehenge-ul britanicilor. Asta ar trebui să conştientizeze toată lumea. În momentul în care la Sarmizegetusa Regia lucrurile vor ajunge la un normal pentru o ţară europeană din mileniul al lll-lea, mă voi retrage şi nu-mi voi stabili vreo altă cauză pentru care să lupt, pentru că am cam înaintat în vârstă. În acel moment, îmi voi lua nepoţelele şi le voi plimba printre vestigii, povestindu-le despre daci, aşa cum mi-a povestit şi mie tata. Până atunci însă, merg înainte, nu mă las”.