Mâine vor începe preliminariile europene pentru calificarea în grupele competiţiei care, teoretic, adună cele mai bune selecţionate din lume. Această ediţie a Campionatului Mondial se va desfăşura în Brazilia, ţara în care fotbalul este religie. Rio a mai fost gazda unui astfel de turneu final în 1950. Atunci, brazilienii au ajuns până în finală, dar au fost învinşi de Uruguay, în faţa a aproximativ 200.000 de spectatori. După meci, mulţi suporteri n-au rezistat supărării şi s-au sinucis. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă actualul selecţioner al României ar conduce naţionala Braziliei. Probabil sud-americanii ar înregistra o severă scădere demografică. Aceştia au cucerit trofeul mondial în 1958, 1962, 1970, 1994 şi 2002. În 2014 au şanse bune să câştige încă o dată. Jucătorii de mare valoare pe care-i are Brazilia acum se vor maturiza şi probabil jocul lor se va îmbunătăţi.
Drumul spre Rio începe în Estonia
Cu câţiva ani în urmă, microbiştii aşteptau cu entuziasm startul campaniilor de calificare pentru turneele finale. Fiecare meci al selecţionatei era o mică sărbătoare, suporterii ieşeau pe străzi şi ovaţionau succesele importante ale acesteia. În ultimul timp, naţionala a intrat într-un con de umbră. Succesele au fost din ce în ce mai rare, iar iubitorii fotbalului şi-au îndreptat atenţia din ce în ce mai mult spre echipele de club. Cred că doar suporterii foarte optimişti cred în calificarea României la mondialul brazilian.
Olanda, Turcia şi Ungaria parcă sunt peste nivelul nostru. Pentru a avea şanse reale de a ocupa unul dintre primele două locuri, trebuie neapărat să câştigăm primele două partide cu Estonia şi Andorra. Primul meci se va disputa mâine. Deplasarea din Estonia nu este deloc uşoară, dar cred că reprezentativa noastră va obţine cele trei puncte. Nu avem jucători de o valoare extraordinară, dar aceştia pot face diferenţa în faţa unui adversar precum cel de mâine. Casele de pariuri văd România favorită. Cota pentru 2 solist este 2.20. Mizez 5 unităţi pe acest pronostic. Eventualul profit va fi de 6 unităţi.
Francezii, favoriţi în Finlanda
Un alt meci cu şanse bune de câştig este cel dintre Finlanda şi Franţa. Oaspeţii au un lot mult mai valoros şi cu siguranţă îşi propun victoria mâine. Au lasat o impresie bună în această vară la Campionatul European şi cred că vor continua parcursul bun şi în aceste preliminarii. Jucători precum Benzema, Ribery, Nasri şi Ben Arfa pot cu uşurinţă întrece o apărare modestă precum cea a finlandezilor. Cota de 1.55 este mulţumitoare. O miză de 6 unităţi ne va aduce 3.3 unităţi profit.
Moldova, prea mică pentru Anglia
Acest meci este precum disputa dintre David şi Goliat. În fotbal, aproape de fiecare dată, câştigă Goliat. Englezii sunt mai buni şi diferenţa de experienţă dintre cele două echipe este imensă. Oaspeţii evoluează în cele mai puternice campionate ale lumii şi sunt obişnuiţi să joace împotriva unor adversari tari. Campionatul Moldovei este modest, iar jucătorii care evoluează în acesta se plafonează repede. Cota de 1.30 nu este foarte bună, dar la o miză de 8 unităţi ne poate aduce 2.4 unităţi profit.
Italia, o nucă prea tare pentru Bulgaria
Italienii se deplasează la vecinii noştri pentru primul meci din aceste preliminarii. Ambele echipe îşi doresc un start bun de campanie, dar doar una poate să-l obţină. Din această grupă mai fac parte Danemarca, Cehia, Armenia şi Malta. Gazdele au şanse minime de calificare. Au nevoie măcar de un punct de la acestă partidă, dar acesta nu-i va ajuta prea mult. Oaspeţii sunt valoroşi şi pot câştiga orice meci din acestă grupă. Un meci nul nu ar fi catastrofal pentru ei, dar două puncte pierdute mâine pot conta mult în viitor. Mizez 6 unităţi pe 2 solist. Cota de 1.65 ne va aduce 3.9 unităţi profit.
Cotă foarte bună pentru Belgia
Ultimul meci pe care voi paria în această săptămână este cel dintre Ţara Galilor şi Belgia. Oaspeţii au avut evoluţii bune în ultimul timp, au un lot bun şi sunt clar favoriţi în confruntarea de mâine. Galezii nu sunt o echipă de temut. Vor fi susţinuţi de public şi vor încerca să-şi vândă pielea scump, dar selecţionata Belgiei va câştiga cele trei puncte puse în joc. Mizez 7 unităţi pe victoria acesteia. La o cotă de 1.95, profitul va fi de 6.65 unităţi.
Succes!
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.