Pruritul

Articolul a fost vizualizat de 1,224 ori

Este un simptom destul de frecvent întâlnit în zilele noastre, de la copiii mici şi pâna la vârste înaintate. Se defineşte prin senzaţia de mâncărime a pielii şi poate îmbrăca forme acute sau forme cronice, a căror cauză trebuie căutată.

Cel mai des întâlnit este pruritul acut, apanajul vârstei tinere şi pentru a putea înţelege acest simptom am să vin cu precizări legate de cauzele declanşatoare.
Printre cauzele dermatologice amintesc: pielea uscată, infecţiile cutanate infecţioase, fungice, virale preeruptive, parazitozele, înţepăturile de insecte, dermatita atopică şi dermatita de contact (la cosmetice cel mai frecvent, la deodoranţi, la detergenţi, creme de epilare, săpunuri), micoze, arsurile solare, tulburări hepatice, anemii, leucemii, limfoame, neoplasme, diabetul zaharat, disfuncţii tiroidiene.

În altă ordine, există prurituri legate de administrarea unor medicamente, aşa cum mulţi dintre noi sunt obişnuiţi la prima reacţie febrilă să-şi administreze antibiotic şi, astfel, pe lângă rezistenţa organismului la multe clase de antibiotic, ne trezim cu reacţii alergice manifestate şi prin prurit. Sunt medicamente care determină prurit prin contactul direct, cum ar fi alcoolul, antibioticele, aspirina, cafeine, nitrofurantoinul, anestezice locale, sau medicamente care determină prurit indirect, cum sunt estrogenii, eritromicina, progesteronul sau testosteronul.

Sunt zone intime, sensibile la prurit, dar care devine deranjant, cum este cazul pruritului anal, ce poate apare în diabetul zaharat, în leucemii, boli tiroidiene, în diareea cronică, constipaţia cronică, fisură anală, haine prea strâmte, igienă viguroasă sau exagerată, prolapsul rectal sau intertrigo. Mai poate apare şi în hemoroizi anali, abcesul anal, polipii anali, candida sau leziuni cu transmitere sexuală.

În ceea ce priveşte pruritul vulvar, el este cauzat de o igienă deficitară, dermatite atopice şi de contact, de diferite bacterii, cum sunt colis au candida, infecţii vaginale, psoriazis, sarcina, lichenul plan.
În situaţia apariţiei lui este indicat în a face un drum la medicul de famile sau medicul dermatolog, pentru determinarea cauzei şi a diagnosticului, el fiind în măsură să stabilească conduita şi tratamentul ce trebuie urmat.

Tags: ,

About Dr. Bianca Fărcaş