Profesorul care schimbă în bine ideea de “şcoală”

By
Ciprian Iancu
– 20 September, 2012Posted in: special
Articolul a fost vizualizat de 7,048 ori

Profesorul de fizică Mircea Nistor ar putea fi numit drept cel mai iubit dascăl din oraşul Hunedoara. Dacă nu este chiar cel mai iubit, atunci poate fi numit drept “cel mai popular”. Altfel cum s-ar putea explica faptul că, de ani buni, zeci de elevi aleg să vină la şcoală şi sâmbătă, în laboratorul de fizică, acolo unde Mircea Nistor îi ajută să-şi pună în valoare isteţimea şi creativitatea.

În viziunea profesorului Mircea Nistor, învăţarea practică trebuie să însoţească obligatoriu teoria seacă, multă şi alambicată din cărţi

Pentru experimente şi proiecte, şcoala nu are tot timpul toate cele necesare, iar atunci profesorul rezolvă problema: ori face rost de obiectul-lipsă, ori îl cumpără din banii lui.

A ales cea mai importantă meserie

Mircea Nistor (52 de ani) spune că a decis să devină profesor încă de pe când era în clasa a 10-a. Îi căzuse în mână o carte a unui autor german în care se punea foarte mult accent pe partea practică a fizicii. “Pe-atunci mă gândeam că ar fi foarte frumos dacă aş reuşi şi eu să devin profesor şi să-i fac pe copii să descopere în practică frumuseţea acestei ştiinţe şi să-i învăţ să gestioneze lumea aşa cum trebuie, atunci când vor fi mari”, povesteşte profesorul. A absolvit facultatea, a cochetat cu cercetarea, la Bucureşti, însă, în 1984, a decis să se întoarcă acasă, la Hunedoara. “Am ales meseria de dascăl pentru că este cea mai importantă meserie care se poate face. Sunt milioane de copii care aşteaptă să <<înflorească>>. În plus, este singura meserie în care poţi să te fereşti foarte uşor de viclenie, prostie, răutate şi urâţenie”. Între timp, este autor sau coautor la vreo 11 cărţi de fizică, dar şi la mai multe lucrări complementare destinate elevilor.

Mircea Nistor: “La şcoală elevului ar fi bine să i se servească un bufet suedez, nu să fie obligat să consume ca la cantină materia didactică”


Refuză meditaţiile pe bani

Mircea Nistor nu a acordat niciodată meditaţii pe bani. Înainte de 1989, prieteni şi cunoscuţi i-au cerut să le mediteze copiii. A refuzat încă de pe atunci, din primii ani de dăscălie. “Am preferat tot timpul să-mi aduc voluntar elevii după ore la şcoală, sau sâmbăta. Ideea de a-i chema acasă şi de a le lua bani mi se pare oarecum degradantă”. Însă nu “gratuitatea” cursurilor suplimentare este cea care-i face pe elevi să vină la orele suplimentare organizate de Mircea Nistor la Colegiul Naţional de Informatică “Traian Lalescu”, şcoala la care predă, ci felul în care reuşeşte să-i facă pe copii să înţeleagă materia. Cu vreo 12 ani în urmă s-a trezit că merge la şcoală sâmbătă de sâmbătă pentru că avea între 10 şi 30 de elevi care-l aşteptau în laborator, dornici să mai “meşterească” fel de fel de dispozitive.

Micile minuni create din deşeuri

Fără niciun ban, doar cu muncă, pricepere şi răbdare, sâmbătă, laboratorul de fizică al şcolii amintite se transformă într-un adevărat atelier al micilor inventatori. Sunt create de la obiecte simple până la braţe robotice, scaune “plutitoare” (confecţionate pe principiul unui hovercraft, dar cu ajutorul unui motor de aspirator), ecrane interactive cu pointere laser. Unul dintre proiectele elevilor săi i-a rămas însă cel mai mult la inimă: “Copiii au reuşit să scoată aur din deşeuri electronice. Până acum au scos 1,5 grame, însă proiectul este în derulare. Nu prea avem materie primă, dar, dacă am avea, < > ar fi şi mai bună. Tot ce facem, facem cu ce avem la îndemână. Şcoala noastră de sâmbătă este inclusă acum într-un proiect mai larg, cu finanţare europeană, însă banii vin, în realitate, foarte greu spre deloc”. Mircea Nistor nu spune, însă colegii săi îl “pârăsc” şi dezvăluie că, de foarte multe ori, profesorul cumpără din banii lui materialele sau sculele de care copiii au nevoie în laborator, dar pe care şcoala nu le deţine.

Preferă şcoala – bufet suedez, în locul celei “pe sistem cantină”

Succesul pe care-l are “şcoala de sâmbătă” (micul fenomen creat în liceul hunedorean) demonstrează că atunci când copilul este lăsat să înveţe ce vrea, când vrea, oferindu-i-se doar un ghidaj specializat din partea profesorului, rezultatele sunt mult mai bune. La liceul în cauză aproape că s-a pierdut numărul premiilor obţinute de elevii acestuia la diferite concursuri naţionale şi internaţionale de inventică. “Din păcate, şcoala îi consideră pe elevi nişte mici soldaţi, încartiruiţi într-o programă şi într-un program. Este ca şi când i-am forţa să mănânce la cantină, în loc să le punem la dispoziţie un bufet suedez.
De când s-a întors la Hunedoara, Mircea Nistor spune că nici nu s-a mai gândit să plece. Îl doare acum când, la întâlnirile de 10 ani, constată că “cel puţin o treime” dintre foştii săi elevi şi-au făcut un rost în altă ţară. Rămâne decis să nu părăsească nici Hunedoara şi nici România, pentru că urăşte ideea “celui care stinge lumina”. “În plus, de câte ori elevilor mei le reuşeşte vreun proiect, bucuria lor este atât de sinceră încât preiau şi eu parte din ea. Aceasta este principala recompensă pe care o primesc, cea care mă face să fiu la fel de entuziast cum eram în prima mea zi în calitate de profesor”, adaugă Mircea Nistor.

Tags:

About Ciprian Iancu