Dolarii, aurul şi hunedorenii

După ce proiectul de la Roşia Montană a ţinut ani în şir capul de afiş al paginilor de mediu din diferite publicaţii, constituind unul dintre subiectele de interes naţional, o exploatare hunedoreană de trei ori mai mică face vâlvă în presă. Este vorba despre situl aurifer de la Certej, prima exploatare a aurului la scară largă pe bază de cianuri din România. După ce Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timişoara a emis acordul numărul 8 din 5 iulie 2012, la intervenţia organizaţiilor pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională a cerut revocarea documentului.

Directoarea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timişoara, Gabriela Lambrino, a refuzat să facă acest lucru, precizând că a ţinut cont de toate documentele pentru eliberarea acestui acord, a cărui documentaţie se întinde pe nu mai puţin de 215 pagini. Mai mult, Lambrino susţine că, în urma controlului făcut, Corpul de Control al Ministerului Mediului nu a emis un proces-verbal şi nu au fost prezentate concluziile. Pe de altă parte, ministrul Mediului, Rovana Plumb, anunţă că inspectorii ministeriali au descoperit încălcări ale legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniu. De aceea, ministrul promite că resursele naturale nu vor fi obiect de tranzacţie “pe sub mână”, iar responsabilii ilegalităţilor nu vor scăpa nesancţionaţi.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a depus la Tribunalul Bucureşti cererea de anulare a acordului de mediu pentru proiectul minier de la Certej, iar decizia instanţei va fi respectată întocmai, adaugă ministrul Rovana Plumb. Potrivit acordului de mediu, proiectul de la Certej ocupă o suprafaţă de 456 de hectare şi presupune procesarea a 45 de milioane de tone de minereu – cu o concentraţie estimată de numai 1,8 grame de aur pe tonă de minereu – şi utilizarea unei cantităţi de cianură de sodiu de 1.653 tone pe an, timp de 16 ani, perioada de operare a minei.

Asta înseamnă că pentru a obţine aurul necesar confecţionării unui simplu inel, de exemplu, trebuie extrasă şi prelucrată cel puţin o tonă de minereu. Cu toate acestea, situl de la Certej rămâne unul dintre cele mai bogate zăcăminte aurifere din România. Acestea sunt datele, asta ar cam fi – în mare – situaţia. După apariţia în presă a câtorva date despre proiect, hunedorenii, dar nu numai ei, s-au grăbit să se împartă în două tabere. Cei pro şi cei contra exploatării. La fel ca şi în cazul Roşia Montană, unii dintre cei din tabăra „pentru” proiect au susţinut că aurul trebuie exploatat şi că în zonă se vor crea câteva mii de locuri de muncă, în timp ce cianura va fi utilizată în condiţii de maximă siguranţă. Iubitorii naturii, cu sau fără apartenenţă organizaţională, s-au grăbit – şi ei – să acuze că, dimpotrivă, reziduurile rezultate după prelucrare, inclusiv cele cu cianură şi metale grele, vor fi depozitate într-un iaz de decantare în aer liber, cu o suprafaţă totală de 63 de hectare. Mai mult, ONG-iştii au anunţat că, în emiterea acordului de mediu pentru proiectul de la Certej, autorităţile au considerat ca acceptabil impactul produs de consumul a 29 de milioane de metri cubi de apă din râul Mureş, defrişarea a 187 de hectare de pădure şi suprapunerea proiectului minier cu situl Natura 2000, „Munţii Metaliferi” pe o suprafaţă de 108 hectare, date care sunt menţionate în raportul care însoţeşte acordul de mediu pentru exploatarea Certej. A te pronunţa într-o astfel de situaţie este, fără îndoială, un lucru facil. Însă asta numai şi numai dacă eşti specialist în domeniu şi dacă dispui de toate datele pentru o analiză corectă. Pentru că nu pot să nu observ la majoritatea celor care au ocupat o poziţie sau alta apetenţa pentru conversaţii şi discuţia de dragul discuţiei.

Este evident, nu toată lumea poate să meargă până la Certej, pentru a analiza la faţa locului posibilul impact pe care l-ar avea o asemenea exploatare. Cu toate acestea, oricare dintre noi, cei care vorbim despre aurul din munţii Metaliferi, are la dispoziţie, pe site-ul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Timişoara, acordul pentru exploatarea Certej şi raportul de 215 pagini care însoţeşte documentul. Acesta conţine date exacte referitoare la exploatarea auriferă hunedoreană (dintre care cele mai relevante au şi fost preluate de organizaţiile de mediu), dar şi date despre riscurile reale, situaţiile neprevăzute care pot apărea şi măsurile de protecţie care pot fi luate. Spun asta deoarece sunt convinsă că, în lipsa documentării serioase pe acest subiect, pur şi simplu nu avem dreptul de a protesta, de a ne văicări sau de a pleda cauza exploatării Certej. În lipsa unei documentări adecvate, am fi asemenea aleşilor locali, judeţeni sau a celor din Parlament pe care i-am văzut de atâtea şi atâtea ori dormind în fotolii sau votând „în alb”, fără să ştie nici măcar care este proiectul de lege pentru care au ridicat (sau nu) mâna. I-am văzut şi i-am judecat. Aşadar, să nu ne asemănăm celor pe care i-am dat dispreţului. Citiţi, apoi… vorbiţi. Şi neapărat (fie şi mai târziu, ardeleneşte) luaţi poziţie!