Aurul Apusenilor, readus la judecata geologilor

De mii de ani, strălucirea sa încântă oamenii şi stârneşte conflicte. Aurul – metalul regilor şi simbolul bunăstării – a ridicat armate şi neamuri unul împotriva altuia. Războiul continuă şi în secolul XXI – mai mult în spatele uşilor închise, iar până la public răzbat doar informaţii succinte. Motivul, cel puţin aparent, este protecţia naturii. Retragerea acordului de mediu pentru exploatarea aurului de la Certej a fost doar o bună bază de plecare pentru zecile de geologi strânşi recent, la Brad, la Simpozionul Internaţional de Geologie Economică. Concluzia dezbaterii: Munţii Apuseni sunt cel mai mare depozit de aur al Europei!

Cea mai interesantă lucrare pentru economia zonei Munţilor Apuseni este cea a profesorului universitar Gheorghe Popescu. Acesta este preşedintele de onoare al Societăţii de Geologie Economică a României şi, împreună cu alţi cercetători, studiază de ani de zile rezervele de aur din Munţii Apuseni. „În materialul prezentat la simpozion am arătat că sunt 69 de locuri, de ocurenţe, cum zicem noi, dar nu toate au avut caracter de zăcăminte, adică au fost locuri de unde s-a scos aurul. Sunt 69 de ocurenţe, lucru care plasează patrulaterul aurifer pe primul loc în Europa ca raport suprafaţă – cantitate de aur de extras. Evaluarea a făcut-o chiar un hunedorean, doctorand de-al meu. Cu această ocazie am făcut publice câteva lucruri extraordinare din descoperirile sale”.

România, prima în Europa

Doctorandul este Sorin Tămaş-Bădescu, iar lucrarea sa se intitulează: „Contribuţii privind geologia economică din România”. Geologul devean tratează în lucrare inclusiv problemele legate de analiza economică a proiectelor miniere şi de explorare, exemplificând conceptele de risc şi diverse metode de analiză economică aplicate în cazul a trei proiecte miniere din ţară, respectiv cele de la Roşia Montană, Certej şi Rovina -Crişcior. Astfel: „Analiza prin metoda simulării Monte Carlo sugerează că riscul economic este relativ redus în cazul primelor două proiecte miniere (circa 10% în cazul proiectului Roşia Montană şi circa 18% în cazul proiectului Certej), fiind legat în special de posibilitatea scăderii preţului aurului. În cazul proiectului Rovina, riscul economic este ceva mai ridicat (circa 27%), fiind legat de eventuala scădere a preţului aurului şi a preţului cuprului şi de eventuala subevaluare a costurilor de producţie”, scrie Sorin Tămaş-Bădescu. Tot acesta apreciază că: „Dacă proiectele miniere Roşia Montană şi Certej vor fi puse în producţie (…, producţia medie anuală cumulată a acestor zăcăminte va fi de circa 20.800 kilograme de aur, iar România s-ar plasa în topul primelor 20-25 de state producătoare de aur din lume şi pe primul loc în Europa”.

Munţii de aur ai Europei

Lucrarea identifică în România peste 140 de zăcăminte şi ocurenţe unde “aurul este principalul element metalic din asociaţia geochimică a mineralizaţiilor”, la care se adaugă mai bine de 90 de zăcăminte unde aurul este prezent ca element secundar sau minor. Dintre acestea, “cea mai importantă zonă cu mineralizaţii aurifere din România este situată în partea de sud a Munţilor Apuseni, fiind menţionată în literatura de specialitate sub numele de <>. Zăcămintele din Munţii Apuseni au constituit principala sursă de aur a României (probabil peste 75%), activitatea minieră începând în urmă cu 2.000 de ani. Conform estimărilor noastre, cantitatea de aur care a fost extrasă în cursul istoriei, din cele 60 de zăcăminte epidermale cunoscute în cadrul Patrulaterului aurifer, a fost de circa 1.750 de tone”. Zeci de lucrări au fost prezentate la simpozion, dar atracţia a rămas aurul, cel puţin pentru jurnalişti, care astfel au reuşit să afle că: “Geologia economică este importantă datorită subiectelor pe care le abordează, de la exploatarea aurului, cuprului până la roci utile, inclusiv balastul pentru construcţia de şosele. Două proiecte sunt acum în dezbaterea societăţii – este vorba de Roşia Montană şi Certej – a căror punere în valoare nu ţine de partea economică, de exploarare, ci de partea de mediu. Din punctul de vedere al importanţei lor economice, vă pot spune că atât Roşia Montană, cât şi Certejul sunt pe lista celor mai importante 30 de zăcăminte de aur din lume”, declară Gheorghe Damian, preşedintele Societăţii de Geologie Economică, organizatorul principal al simpozionului.

Statul – între lobby, interese şi dezinteres

Tot la această întâlnire, reprezentantul Ministerului Economiei şi-a exprimat foarte clar poziţia faţă de demararea proiectelor aurifere, chiar dacă „informaţia zilei” era declaraţia premierului Victor Ponta referitoare la retragerea acordului de mediu pentru Certej: „Eu sper să se deschidă minele în toată România. Trebuie să se ştie că România nu a închis minele pentru că zăcămintele s-au epuizat, că nu mai erau resurse. Din punct de vedere economic, societăţile respective nu au rezistat – nu aveau investiţii, nu aveau tehnologie modernă… Eu cred că este nevoie de investitori potenţi care să respecte ceea ce scriu în documentaţie – a propos de discuţiile controversate privitoare la proiectele dezbătute până acum. Dacă documentaţia este în regulă, este sarcina statului să urmărească să se respecte ce este scris. În Suedia, Finlanda, Spania – ţări unde există asemenea exploatări – o să vedeţi că, dacă statul îşi face datoria, nimeni nu are de suferit de pe urma mineritului. Cheia aici este la stat, pentru ca el să urmărească realizarea unui minerit responsabil, atât ca parte de mediu, cât şi la fiscalitate”, spune Mihai Glăman, director general adjunct al Direcţiei de Resurse Minerale din cadrul ministerului. Alături de el, prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, a declarat că se face lobby serios pentru aceste proiecte: „În această etapă, când resursele sunt din ce în ce mai greu de găsit şi din ce în ce mai scumpe, mă refer aici la evoluţia preţului aurului pe pieţele internaţionale, preţ care a crescut de câteva ori în ultimii ani, suntem în situaţia în care constatăm că avem resurse, care au valoare mare. Ştiu că se fac demersurile necesare ca să înceapă exploatările aurifere în ţară, dar respectând prevederile în domeniu”. Dacă Roşia şi Certej bat pasul ori pe loc, ori în retragere, altul vine puternic din spate, după cum spune profesorul Gheorghe Popescu: „Eu cred că, aici în zonă, următorul zăcământ care va fi exploatat este cel de la Crişcior, exploatat de compania româno-canadiană SAMAX. Ei aşteaptă doar acordul de exploatare, până aici au toate avizele pentru că merg pe o metodă de extracţie clasică, de tip flotaţie”.

Cu ochii pe tonele de aur

SC SAMAX România, companie deţinută în proporţie de 100% de compania canadiană Carpathian Gold Inc, a efectuat între 2005 şi 2009 lucrări ample de explorare în perimetrul Rovina, centrate pe cercetarea zăcămintelor Colnic şi Cireşata. „Depozitul de aur de aici este între cele două considerate controversate. La simpozion, lucrările au prezentat faptul că Roşia Montană este în top, un zăcământ imens – cel mai mare din Europa, de fapt – care are peste 400 de tone de aur, în condiţiile în care, de-a lungul timpului, s-a mai scos cam tot atât. Cel de la Crişcior are vreo 360 de tone de aur şi la Certej discutăm de vreo 90 de tone, e mult mai mic. Cele două mai vechi implică cianurarea şi de aici s-au iscat discuţiile despre acorduri”, spune universitarul. Resursele indicate pentru Rovina sunt de aproximativ 271 milioane tone, cu 0,46 grame pe tona de aur, iar la Colnic de circa 115 milioane tone, cu 0,58 grame aur pe tonă, în timp ce la Cireşata este raportată o resursă de 101 milioane tone cu 0,90 grame pe tonă aur. Cert este că explorările realizate în Apuseni în ultimul deceniu au pus în evidenţă depozite de aur, argint şi cupru mai mari decât cele cunoscute înainte de 1998. „Proiectul de aici, de lângă Bucuresci-Rovina, cunoscut drept < >, în care este implicată compania SAMAX, este unul care, nu numai că are viabilitate, ci are toate şansele să fie dezvoltat ca unitate de extracţie. Tot în acest material prezentăm şi alte două noi proiecte potenţiale, din zonă – sau cum zicem noi – districtul Zlatna – Stănija. Ele intră în categoria de proiecte care sunt în stadiul de prognoză. Este vorba de realizarea de prognoze ştiinţifice în cadrul cărora vor fi investigate complex, cu cercetări geofizice şi geochimice, pentru a se identifica datele geologice. Astea sunt cele mai importante trei proiecte, în afară de cele cunoscute până acum de public, precum Roşia Montană şi Certejul”, crede profesorul universitar Gheorghe Popescu.

Politicul, la urmă

„Poate că erau necesare mai multe asemenea simpozioane, cel puţin noi care ne ocupăm de minerit suntem datori să schimbăm imaginea acestei meserii. Puţină lume vrea să înţeleagă că dezvoltarea durabilă a unei societăţi este legată şi de minerit. Nu e vorba de exploatarea unui zăcământ. Conceptul de dezvoltare durabilă în minerit s-a dezvoltat încă din anul 2000, la Johanesburg, când s-a demonstrat că o societate se dezvoltă în baza unor activităţi economice. Zeci de oraşe din România s-au creat în jurul mineritului, s-au dezvoltat comunităţi foarte puternice. Treptat, au învăţat să se dezvolte şi fără minerit şi asta înseamnă dezvoltare durabilă. Un zăcământ se epuizează sau nu, dar viaţa aşezării merge înainte prin alte activităţi”, explică Mihai Găman de la Ministerul Economiei. Geologii atrag însă atenţia şi asupra factorului de mediu care trebuie respectat, altfel asemenea proiecte sunt sortite eşecului. În România, mai există însă o mare problemă: implicarea politicului: „Eu am mai fost întrebat de aceste zăcăminte, despre exploatarea lor şi întotdeauna explic că un zăcământ de aur este o conjunctură în care participă patru specialişti: întâi, geologul care descoperă mineralul, al doilea este minerul care trebuie să extragă, următorul este procesatorul, sau preparatoristul, care trebuie să separe preţiosul de steril în cursul procesului de prelucrare şi mai este un factor nou apărut: ecologul, cel care dă punctul de vedere al viabilităţii. Aceşti patru specialişti trebuie să se pună de acord şi să tragă o concluzie. Doar după ce ei se pun de acord şi spun că proiectul respectiv corespunde exigenţelor din toate punctele de vedere, vine omul politic care îşi asumă răspunderea şi spune: <<Ăsta intră în exploatare>>. Acesta este cursul normal şi nu ca la noi în ţară unde avem aceste hârâieli veşnice”, adaugă profesorul Popescu.

„In Gold We Trust”

Lucrarea geologului Sorin Tămaş-Bădescu pune cap la cap informaţiile strânse de cercetătorii trimişi în Apuseni recent de companiile interesate de exploatarea aurului cu datele avute de angajaţii intreprinderilor de stat înainte de 1998 şi concluzionează: “Considerăm că resursele de aur neexploatate din zăcămintele localizate în cadrul Patrulaterului aurifer depăşesc 1.000 de tone. Rezervele de aur care pot fi exploatate în condiţiile economice actuale sunt de circa 305 tone”. Şi asta în condiţiile în care aurul de aici se exploatează de mii de ani. Aceeaşi lucrare apreciază cantitatea de aur extrasă în diverse perioade istorice până în prezent, de-a lungul istoriei, la peste 2.000 de tone de aur, “din care probabil peste 1600 tone de aur au provenit din zona Munţilor Apuseni (Patrulaterul aurifer)”. În plus, pe baza unui clasament realizat de doi cercetători canadieni în 2005, geologul devean ajunge la concluzia că,
într-un top al primelor state producatoare de aur în istorie, România s-ar putea plasa pe locul 5, înaintea Rusiei.
Rezervele de aur sunt deosebit de importante în acest moment de criză în care preţul aurului a sărit cu aproape 30% într-un singur an, iar specialiştii cred că preţul metalului preţios nu a atins nici pe departe nivelul maxim, scrie un raport al Erste Group, intitulat „In Gold We Trust” („Avem încredere în aur” – n.red.). În 2011, băncile centrale ale lumii au achiziţionat la fel de mult aur ca în 1964, lucru de care ar trebui să profităm, crede Mihai Găman de la Ministerul Economiei: „Proiectele hulite acum, eu cred că pot fi reconsiderate pentru că societăţile au obligaţii prevăzute de legi în toată lumea, obligaţii care se referă la comunitate şi care spun ce trebuie să facă o societate minieră pentru localnici şi mediu, de la înfiinţare şi până după închidere. După mine nu se poate face doar turism într-o zonă rurală ca să vezi că se plimbă cineva pe măgăruş. Eu cred că se poate plimba civilizat şi într-o zonă care are activităţi industriale, dar care are şi un Muzeu al Aurului cum are Bradul – poate face parte dintr-un proiect precum „Drumul Aurului”.

Sute de piese unicat în lume din aur nativ, o adevărată comoară va ieşi, din nou, la iveală în Munţii Apuseni. Nu este vorba de o nouă exploatare, ci de Muzeul Aurului din Brad, care, după ce a stat închis ani buni, se pregăteşte să-şi redeschidă porţile
pentru public, în cursul anului viitor.

Dovezi că mai e destul aur

Este un loc care cuprinde întreaga poveste a aurului moţilor, poveste care s-a sfârşit dureros pentru localnici, odată cu închiderea în 2006 a ultimei mine de aur din ţară, cea de la Gura – Barza. Aşa că exponatele provenite din ultimul filon din mina amintită sunt la loc de cinste în muzeu, după cum spune şi ghidul muzeului, Ana Ursoi: „Acestea sunt plăcuţele din ultimul filon descoperit de mineri la exploatarea Gura – Barza. Sunt dovada că mai există aur acolo şi speranţa noastră nu trebuie să moară”. La adăpostul întunericului, în burta Apusenilor, aurul a prins forme ciudate, extrem de frumoase. De 100 de ani minerii din zonă au strâns cele mai frumoase piese rupte din stâncă. Să nu vă imaginaţi că veţi găsi aici podoabe din preţiosul metal, precum cercei, brăţări sau lănţişoare pentru cucoane. Rafturile adăpostesc piese delicate, unde aurul îşi arată forţa împletită cu fragilitatea – sunt foiţe firave precum aripile unui fluture. Aurul nativ a rămas aşa cum s-a găsit în munte, neatins de cianuri care să-l prelucreze pentru montură. Aşa că întreaga imaginaţie a naturii explodează în forme precum “Pana lui Eminescu”, “Bărcuţa cu catarg” sau “Harta României Mari”. Ghizii muzeului au botezat o altă formă “Balerina” – este o piesă unică în lume, unde aurul are aici nu mai puţin de 12 feţe! În vitrine mai sunt şi două “şopârle” de aur, care, în 1936, pentru o expoziţie la Paris, au fost asigurate de statul român pentru 2 milioane de lire sterline.

Cele mai valoroase piese ale României

Acum colectia muzeului se află în plină evaluare şi totul este ţinut la mare secret de teama răufăcătorilor. O singură piesă, nu cea mai valoroasă, este evaluată la o jumătate de milion de dolari. Nu e de mirare că proprietarul muzeului, compania de stat Minvest, consideră colecţia de nepreţuit, lucru demonstrat şi de specialiştii care acum evaluează colecţia de aur nativ. Universitarul Gheorghe Popescu este fascinat: „Eu evaluez colecţia de minerale a muzeului împreună cu alţi doi colegi conferenţiari de la catedra Bucureşti şi să nu credeţi că exagerez când spun că aceasta este inestimabilă, pentru că este unică nu numai în ţară, dar şi în Europa. În lume, cred, mai sunt două muzee. Atât. Nu le-am vizitat, este adevărat, dar nu cred că au valoarea celui din Brad. Muzeul trebuie neapărat valorificat de autorităţile din zonă. Eu cred că ar trebui – deşi unora nu le convine – să aibă statut de muzeu naţional. Gândiţi-vă că o singură piesă – nu cea mai valoroasă – este evaluată la 500.000 de dolari. Şi asta ar reprezenta, în cazul unei licitaţii, doar preţul de pornire! Sunt extraordinare şi de-o frumuseţe unică”. Primarul Bradului, Florin Cazacu, are de gând să includă muzeul într-un circuit turistic care să cuprindă şi galeria cu treptele romane: „Sunt exponate minunate de aur nativ, care au fost scoase la lumină de minerii moţi, de sute de ani, din zăcămintele din zonă şi, din punctul meu de vedere, sunt cele mai valoroase 4,5 kilograme de aur care le are România”.