Infecţiile urinare

Sunt afecţiuni inflamatorii produse de diferite microorganisme care ajung la nivelul aparatului urinar, unde se multiplică şi determină în timp modificări în funcţionarea normală a rinichilor şi a căilor urinare. Pot fi boli recidivante – ele revin periodic pe parcursul vieţii, deşi putem să le tratăm foarte corect la un moment dat şi să scăpăm de infecţie.

Infecţiile urinare în adolescenţă şi la vârstă adultă apar mai frecvent la femei. Bărbaţii pot fi şi ei expuşi la asemenea infecţii, mai frecvent în copilărie (nou-născuţi, copii mici) sau vârstnici, de obicei dacă se asociază cu malformaţii renale, cu modificări anatomice la nivelul aparatului urinar sau cu manevre medico-chirurgicale care pot determina infectarea prin instrumentar (de genul cateterismului vezical).

Femeile pot face în mod frecvent infecţii urinare şi fără a avea malformaţii sau alte probleme renale. Şi asta pentru că uretra la femei este foarte scurtă faţă de cea a bărbaţilor. De asemenea, la femei orificiul uretral se află în vecinătatea orificiului vaginal şi a celui anal, aşa că prezenţa bacteriilor şi a fungilor în aceste zone face posibilă trecerea microorganismelor în uretră. Uneori aceste treceri se pot realiza chiar foarte uşor, mai ales că unele bacterii posedă mobilitate.

Agenţii patogeni care sunt responsabili de infecţiile urinare pot pătrunde în tractul urinar :
– pe cale ascendentă: din uretră în vezica urinară (prin existenţa unui reflux uretro-vezical chiar în condiţii fiziologice sau în timpul actului sexual); din vezica urinară, prin ureter, pe cale ascendentă până în rinichi;
– pe cale sangvină: germenii patogeni pot pătrunde în sânge de la un alt focar de infecţie din organism şi ajung în rinichi, unde pot determina o infecţie (prin rinichi trec în fiecare minut aproximativ 1,2 litri de sânge la un debit cardiac normal / pe minut / de 5 litri. Rezultă că aproximativ 24% din debitul cardiac ajunge în rinichi, organe cu o irigaţie sangvină foarte abundentă).
– pe cale directă: prin instrumentar urologic, prin cateterism uretro-vezical, chiar şi în condiţiile sterilizării riguroase ale materialelor folosite.
Agenţii patogeni cei mai întâlniţi în infecţiile urinare sunt, de obicei, bacterii de tipul bacililor enterici (bacterii care există în mod normal în tractul intestinal al omului şi animalelor, deci se găsesc în materiile fecale, cu răspândire largă în natură, pe sol). Iată câteva exemple de asemenea bacterii: Escherichia Coli, Proteus, Klebsiella, Pseudomonas (denumită şi Piocianic).
Ca şi simptome avem nevoia frecventă de a urina, deşi vezica poate să fi fost golită recent, usturimi, dureri în momentul micţiunii, urină tulbure, uneori chiar urină cu sânge, frisoane, uneori febră, dureri lombare, stare generală alterată. Se pot asocia greţuri, vărsături. În toate situaţiile, prezentarea la medic şi efectuarea analizelor de urină şi chiar de sânge sunt obligatorii.
În infecţiile urinare de tipul cistitelor necomplicate, pe lângă tratamentul medicamentos indicat de doctor, simpla hidratare, creştere a diurezei ajută la eliminarea prin urină a bacteriilor şi grăbeşte vindecarea.