Maniere de a privi şi trata performanţa în sport

Judecând după manierele presei bucureştene, în special televiziunile centrale “de specialitate”, şi privind abordarea rezultatelor echipelor noastre în cupele europene, ai zice că doar Steaua joacă la acest nivel! Că, de pildă, CFR Cluj nici nu prea există… Deşi e angrenată, cu rezultate promiţătoare, în Liga Campionilor! Dar, de la, altfel, merituosul 2-2 obţinut de echipa antrenată de… soţul soţiei sale, Reghecampf, nu mai poţi scoate… na, că era să zic ce, de Becali şi Meme ăla, intelectualul de el. De-atunci, cred că Gigi e tot atârnat de GspTv-ul ăla, despre care Tolontan spunea că e în modernizare şi remodelare. Însă, până acum, nu văd decât o vinietă nouă cu sigla postului, care-mi aminteşte de un banc vechi…

Povestea cineva, acum vreo 60 de ani, că nu-i prea mai merge afacerea, adică un mic bordel la Partoş, o suburbie azi înglobată în Alba-Iulia, deşi l-a mobilat cu paturi noi. Prietenul şi sfătuitorul său de bine i-a replicat prompt: “Nu paturile trebuiau schimbate, ci curvele!” Cam acelaşi lucru trebuia schimbat şi la televiziunea unde, la orice oră butonezi, nu scapi de Gigi, de-ţi vine a crede că până merge el acasă să mânânce ceva, îl roagă pe Porumboiu să ţină telefonul ocupat.

Tabloidizarea s-a extins

Dar tabloidizarea celor două televiziuni de sport nu mai pare atât de greţoasă de când toate televiziunile zise “de ştiri”, dar fără ştiri, că România nici nu prea produce ştiri atâta vreme cât produce mai nimic, au tabloidizat jalnic, josnic şi murdar un lucru foarte serios, o afacere de care depinde viaţa a mii de oameni. Cum a fost spectacolul bulevardier de privatizare a OLTCHIM (aşa se scrie corect! Asta e ceea ce se cheamă “siglă”)! Televizarea procesului de licitaţie, lucru altfel corect, menită să asigure transparenţa acţiunii, sau măcar să dea sentimentul ăsta, a urmărit senzaţionalul prezenţei şi agitaţiei provocate de… senzaţionalul Dan Diaconescu, şi nu faptul că se proceda la o aşezare a funcţionării marelui combinat chimic la parametri productivi, economici şi sociali viabili, solizi! Televiziunile nu aveau treabă cu asta, numai cu DDD şi, secundar, cu partenerul său de circ, reprezentantul guvernului, domnul Vulpescu, devenit vedetă tv, ceea ce îi pria şi-i făcea o plăcere deosebită, îşi juca rolul cu aplomb; cred că se şi vedea vedetă la Hollywood. Mai lipsea Magda Ciumac… Sigur, însă, lipsea soţul acesteia, să-i vâre pe toţi în nişte tomberoane.

Echipa de handbal, o chestiune neglijată

Dar nimeni, cu atât mai puţin televiziunile care îşi băgau microfoanele şi camerele de luat vederi în cei doi, de parcă numai ei erau acolo, şi în comentariile din diversele studiouri nimeni nu a scos o vorbă despre căpuşarea combinatului! Inclusiv cu echipa de handbal feminin, foarte valoroasă, dar şi foarte costisitoare, cu jucătoare profesioniste scumpe, antrenori asemenea, cu mari cheltuieli de întreţinere, deplasări, cazări, stagii şi cantonamente de pregătire… Mai adăugaţi şi cheltuielile de întreţinere a naţionalei feminine de handbal, tot pe suportul OLTCHIM, chiar dacă Federaţia decontează o parte de cheltuieli, sau ar trebui să o facă. Dar, cu rezultate mult mai… ieftine decât investiţia din bani publici, atât pentru echipa clubului vâlcean, cât şi pentru reprezentativa Ţării! Ambele echipe, de fapt, majoritară fiind cea a clubului, etalând mai vizibil nişte doamne şi domnişoare îmbuibate, bine plătite şi hrănite, dar cu rezultate numai până la nivelul aspiraţiilor, promisiunilor: “plecăm după medalii”, spuneau înainte de competiţiile mari… şi se întorceau pe locuri 4, 5, 8, 9…

O strategie ciudată

Adăugaţi aici politizarea managementului, firmele-căpuşă de la poarta uzinei, sau, mă rog, poate ceva mai departe; aşa ceva, chiar la poartă, am văzut cândva la Dacia, la Mioveni… Care căpuşe nu aparţin unor salariaţi ai combinatului, ci cel mult unor lideri de sindicat, dar şi unor neamuri proaste ale unor politicieni localnici sau de la centru. Şi acum, ca-n orice telenovelă care se respectă, televiziunile vin şi tabloidizează un lucru atât de serios, de responsabil precum o privatizare, făcând campanie electorală unuia care, oricum, a fost deschizătorul de drum pentru compromiterea consistentă a unei nobile meserii: jurnalistica!…
Să nu-mi luaţi în nume de rău revolta din aceste rânduri, dar în legătură cu faptele astea, de vreo cinci-şase ani mă întrebam mereu: Oare cum se face ingineria financiară ca o firmă de stat să plătescă nişte sportive cu contracte profesioniste grase, la nivelul celor… occidentale, ba chiar mai grase, ademenind handbaliste de cea mai ridicată valoare, care, o dată ajunse în România, se comportă… româneşte??!!! Chiar înaintea falimentului au fost aduse două handbaliste de primă strălucire şi un antrenor pe măsură, iar salvarea… performanţelor promise, promisiunile fiind, de-o vreme, singura “performanţă” a OLTCHIM şi a Naţionalei, salvarea este aşteptată tot de la buget, de la Primăria Capitalei. Sau, de-acum de la Dan Diaconescu-Direct??? Haideţi, să fim serioşi!

Alt exemplu – “World Cup” 1994

Am mai întâlnit un capitalist de modă nouă, original românească, care m-a înfuriat pe vremea Campionatului Mondial din America. Cu titlu de avancronică la un viitor posibil episod de rememorare a unor participări româneşti la mari campionate de fotbal, vă reamintesc că unul dintre cei mai buni fotbalişti autohtoni care au calificat Naţionala noastră la World Cup 1994, din SUA, a fost Ioan Ovidiu Sabău! Dar care nu a mai prins lotul ce se deplasa în America… Şi, scriam atunci: “Sigur, capitalistul de tip nou, dl. George Păunescu, face ce vrea cu banii lui, dă Mercedesuri cui vrea el, inclusiv lui Lăcătuş, care, poate, chiar merită, nu şi lui Sabău. Dar, tu, antrenorul echipei României, Anghel-Puiu Iordănescu, să nu-l treci pe Sabău pe lista de 22, chiar într-un picior aflându-se, şi să ceri aprobarea FRF ca jucătorul cât o jumătate de echipă să fie admis la deplasare pe cheltuiala separată a federaţiei – asta este ceva jalnic, josnic!”… Aţi văzut în aceste rânduri două moduri, maniere de a privi şi trata performanţa în sport. Ambele păguboase pentru performanţa în sine. Pentru că, nu se ştie dacă la World Cup, cu Sabău în echipă, nu realizam mult mai mult decât sfertul de finală cu Suedia, în care ne-am oprit… Aveam o echipă de excepţie… Poate vom rememora acele momente…