Pare aproape incredibil în vremurile acestea, dar o investiţie de peste 112 milioane de lei este în plină derulare în energetica hunedoreană. Este vorba de noua hidrocentrală de la Bretea. Potrivit directorului general al Hidroelectrica, Ştefan Gheorghe, aflat recent într-o vizită pe şantier, lucrările la noul obiectiv energetic vor fi terminate până la finele anului viitor, înainte de data limită planificată.
“Centrala Hidroelectrică Bretea are ca termen de finalizare a doua jumătate a anului 2014, însă interesul nostru este ca toate lucrările să fie finalizate până în iarna anului viitor”, a precizat Ştefan Gheorghe. Unitatea de producţie hidroenergetică de la Bretea este a 14-a centrală de acest tip din judeţ şi are o putere instalată de 9,9 MW. Potrivit şefului Hidroelectrica, seceta din acest an a avut ca efect o reducere a producţiei de la 15,6 terrawatt planificaţi, la doar 12 terawatt. În termeni financiari aceasta înseamnă o reducere cu 800 de milioane de lei a veniturilor companiei, care după cum se ştie a intrat în insolvenţă.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.