Cine trece zilele acestea prin Orăştie nu trebuie să rateze expoziţia reprezentativă pentru istoria oraşului „Cetatea Orăştiei”, organizată de Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Orăştie, la aniversarea a 60 de ani de la înfiinţare, în sinagoga din localitate. În Orăştie mai trăieşte o singură evreică şi, pentru că slujbe religioase nu pot fi oficiate în lipsa a şapte bărbaţi, vechea sinagogă s-a transformat în edificiu de cultură.

Macheta cetăţii Orăştiei este elementul în jurul căruia Mihai Căstăian (în plan secund) a construit expoziţia aniversară
Maghiarii invadatori găsesc un oraş
Coborând pe scara timpului, expoziţia găzduieşte şi obiecte din proximitatea Orăştiei: ceramică din aşezările de la Blandiana, dar şi o lance carolingiană care trădează prezenţa unui prim „observator european”, un cavaler carolingian care supraveghea o înţelegere politică, şi anume embargoul sării împotriva statului moravian. Potrivit lui Mihai Căstăian, după ce a murit, cavalerul a fost înmormântat la Tărtăria. Lancea lui se află acum la Orăştie, în timp ce spada se află la muzeul din Alba-Iulia, iar pintenii la Muzeul din Cluj-Napoca. În plus, sinagoga reuneşte imagini cu necropole ale comunităţii Ciumbrud, iar o alta chiar din momentul descălecatului maghiar, momentul în care ungurii vin în Transilvania. Toponimul pe care Orăştia îl capătă, şi anume acela de „varoş” (din maghiară – trad. „oraş”) arată faptul că, în momentul în care ajung în această zonă, maghiarii găsesc o structură urbană pe care o denumesc, simplu, „oraş”. De jur împrejurul fortificaţiei şi în faţa muzeului, dar şi în alte locuri, arheologii au descoperit o serie de piese arheologice care demonstrează o vieţuire mai timpurie şi prezenţa unei astfel de aşezări într-un loc mlăştinos. În evoluţia fortificaţiei de la Orăştie există mai multe momente: în prima fază a fost o fortificaţie de lemn, care prezenta un oarecare grad de protecţie, iar în interiorul acestei fortificaţii a fost construită rotonda şi un turn donjon. „Lucru interesant, în stâlpii palisadei a fost descoperită înfiptă şi o săgeată romboidală, ceea ce arată că spre anul 1.000, fortăreaţa a fost asediată de către maghiari. Există şi corespondenţa săgeţii: în necropola maghiară cel mai înzestrat dintre luptători avea o săgeată cu aripioare înfiptă în ochi, ceea ce arată că a murit în luptă, probabil în confruntarea de aici”, explică Mihai Căstăian. Comunitatea care se stabileşte la Orăştie va intra sub jurisdicţia unui nobil şi acest lucru se vede prin prezenţa unui turn donjon, apanajul unui feudal. Din nefericire, interdicţia pe care o promovează regalitatea maghiară în ceea ce priveşte construirea de fortificaţii de piatră şi alungarea cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei, tocmai pe motiv că şi-au ridicat cetăţi de piatră, va avea consecinţe dramatice: la 1242, în timpul marii invazii tătare, comunităţile ajung la discreţia acestor invadatori.
Cetăţi din piatră, defensivă anti-tătară
Drept urmare, comunităţile încep şi îşi fac cetăţi din piatră fără aprobare regală, ba mai construiesc şi cetăţi de refugiu, cum e şi situaţia Orăştiei, care are şi această fortificaţie, dar şi o altă cetate la Sibişel, construită ca punct de refugiu. Ulterior, pentru că rotonda nu mai corespunde ca dimensiune necesităţilor, în interiorul fortificaţiei se construieşte o biserică în stil romanic, iar în proximitate sunt descoperite morminte ale coloniştilor luxemburghezi. „Din punct de vedere dialectal, comunitatea saxonă din Orăştie se înţelege perfect cu locuitorii din Luxemburg. Comunitatea actuală a urmaşilor vechilor colonişti luxemburghezi din Orăştie este alcătuită, prin extensie, din aproximativ 100 de persoane, însă urmaşi ai unor familii 100 la sută de origine luxemburgheză mai sunt doar vreo 10-15 persoane”, precizează şeful muzeului din Orăştie, Mihai Căstăian. Şi tot acesta explică vizitatorilor sinagogii că funcţia defensivă a cetăţii era asigurată de bresle, turnurile de apărare intrând în „administrarea” acestor confrerii profesionale. În anul 1325, Orăştie avea 26 de bresle diferite, bunăstarea pe care o atinsese oraşul reflectându-se în trecerea de la stilul romanic la stilul gotic, cu descărcarea forţelor pe contraforţi şi realizând spaţii generoase şi ferestrele vitrate.
Tâlharii vremii, „descăpăţânaţi” la OrăŞtie
Odată cu epidemiile de ciumă, dublate de expediţiile turceşti venite dinspre Ţara Haţegului, dezvoltarea economică a Orăştiei suferă un recul. Abia în epoca lui Iancu de Hunedoara Orăştia primeşte bani pentru a înălţa un turn gotic de 56 de metri înălţime (dublu faţă de turnurile care pot fi văzute în ziua de astăzi!), de pe a cărui platformă se vedea până la Alba-Iulia. Despre toate acestea, dar şi despre realizarea canalului Morii, care asigura apa necesară pentru morile de măcinat, precum şi pentru tăbăcitul pieilor, precum şi despre Ştefan (Stoian) şi fiul său Nicolaus Olahus – românul cu cel mai important „cursus honorum” din perioada medievală, spre Renaştere, detalii despre Palia de la Orăştie, dar şi poveşti teribile despre „privilegiile” de care se bucura Orăştia, precum „jus gladii” („dreptul de spadă”, prin care magistratul din Orăştie putea să dispună pedeapsa capitală, în timp ce în restul Transilvaniei numai voievodul putea să facă acest lucru), ori istorii ale felului în care comuniştii au vrut să „ascundă” cetatea medievală, le veţi afla numai dacă veţi merge să vedeţi expoziţia aniversară „Cetatea Orăştiei”, găzduită cu mărinimie de sinagoga oraşului.
FELICITARI MIHAI