Ţara unde tinicheaua sclipeşte mai tare ca aurul

Îl porecliseră „Te face”, dar niciodată nu am ştiut cum îl cheamă cu adevărat. Câştigase respect în comunitatea noastră de puştani crescuţi la bloc pentru că juca formidabil cartea cacealmalei. „Te face” era în stare să te convingă că a găsit pe jos o sută de lei şi că o are, pe moment, în buzunar, fără să-ţi arate nimica. Sau că ghiulul pe care ţi l-ar vinde e din aur curat, deşi sclipirea de făcătură răzbate din el de la o poştă.

Culmea e că şmecheriile lui ieftine de mic escroc nu enervau. Avea chiar un ascendent asupra găştii prin atitudinea dată de un suprem tupeu, modul în care te privea în ochi când băga „vraja” şi numărul de fraieri pe care îi avea pe răboj. Nu am ştiut niciodată cum îl cheamă pe „Te face”. Mă miră însă şi acum, la zeci de ani de la acele momente, popularitatea pe care o avea un personaj dubios ca el. Cu şansă, omul nimerise într-o comunitate care genetic a fost programată să ţină cu hoţul. Şi nimic nu pare a se fi schimbat în fibra neamului, trecut între timp de la cel mai bezmetic socialism la cel mai burlesc capitalism. Cum altfel să înţelegi succesul electoral al „ţepei” date de Dan Diaconescu, decât prin această slăbiciune cvasinaţională de a admira şarlatania în formele ei cele mai cinice. Nu zice nimeni să ţinem cu prostul, şi în cazul Oltchim rolul acestuia i se potriveşte mănuşă Guvernului şi întregii structuri de mameluci puşi să deservească procesul de privatizare. „Domnul Dan” a dat practic măsura Guvernului Ponta. La fel ca „Te face” pe vremuri, însă el i-a convins pe fraieri că are în buzunar „suta de lei”, lucru ce i-a permis să facă din Oltchim mormânt pentru imaginea administraţiei centrale. Dan Diaconescu însă nu a avut nimic în buzunar. Şi pe nimicul ăla, otevistul şef a urcat în sondaje spre 20 la sută. De ce? Că, practic, privatizarea asta de vodevil a Oltchimului nu a adus nimic bun.

E chiar cinic gestul lui Diaconescu de a vântura la televizor săculeţi de recuzită cu semnul euro pe ei, pe sub nasul celor 3500 de angajaţi care nu au mai văzut un salariu de luni de zile. Dacă nu eşti credul patentat, vezi clar că lui „domnu Dan” i se fâlfâie de soarta amărăştenilor, care sunt valoroşi pentru domnia sa atâta timp cât poate să le convertească nemulţumirile în capital electoral. Tot ce a făcut „momentul” Diaconescu la Oltchim este că a lungit şi mai mult o boală gravă, cu care se confruntă gigantul chimic oltenesc. Pentru asta i-au dat românii puncte în sondaje? Tare de tot. Este oare Dan Diaconescu confundat în continuare cu un jurnalist cu tupeu şi şmecherie scuzabile, uşor penal, care demonstrează life tarele unei administraţii, spre deliciul poporului frustrat? Probabil că cei care-i umflă sondajele aşa îl percep. Realitatea este însă alta. Dan Diaconescu vrea Puterea! O putere pe care o combate, din păcate şi îngrijorător, prin acţiuni care ar trebui să provoace orice, de la neîncredere la zdrăngănit de cătuşe. Dar lucrul ăsta nu se întâmplă. Nu era altfel nici acum 40 de ani, pe când „Te face” ar fi câştigat fără drept de apel scrutinul de şef de gaşcă. Pentru că, în ţara în care tinicheaua sclipeşte mai tare ca aurul, şmenarul e împărat. Sau, mă rog, preşedinte…