Deşi majoritatea tinerilor a renunţat demult la cărţi în favoarea televizorului şi Internetului, un puşti de clasa a patra, din Deva, demonstrează că pasiunea pentru lectură nu a dispărut complet şi definitiv. Bogdan Borlea citeşte cu mare aviditate, ajungând la o medie impresionantă de aproape 100 de volume citite în fiecare an şi ne dă o lecţie de candoare şi frumuseţe a spiritului, dovedind că seriozitatea rămâne una dintre cele mai valoroase calităţi ale tinerilor din noul val.
Aşezat la birou, având pe peretele din dreapta colecţia de cavaleri şi animale fantastice, ori întins în pătuţul lui de copil, Bogdan citeşte aproape fără oprire. Mama povesteşte că Bogdi, cum îi spun cei apropiaţi, a fost fascinat de cărţi încă de când abia învăţase să meargă. Avea trei ani, era o mogâldeaţă de copil şi căra în braţe o carte “uriaşă”, de câteva sute de pagini, mare şi frumoasă, pe care i-o cumpăraseră părinţii pentru a-l atrage spre lectură. Pe urmă şi-a luat singur şi-a citit, a făcut conspecte din câte cinci cărţi în paralel şi-a descoperit că e adevăratul stăpân al unei lumi de poveste. După aceea a început să-i placă şi desenul, dar şi actoria. De curând a jucat “Un pedagog de şcoală nouă” şi a susţinut toată piesa aproape de unul singur. Cine l-ar fi văzut, ar fi spus că n-are nicio emoţie, aşa de sigur părea pe el. Abia când a ajuns acasă a recunoscut că-n tot timpul reprezentaţiei îi tremuraseră picioarele de frică. Ăsta a fost primul lui mare succes cu public. Povesteşte cu drag despre cărţi, despre colecţiile lui ordonate frumos şi zice că, după ce-şi face temele, poate citi cât vrea, asta însemnând până se face noapte de-a binelea şi vine ora de culcare. Acum tocmai a parcurs cam trei sferturi dintr-un volum foarte gros, de câteva sute de pagini (citite în doar trei zile) şi îţi vorbeşte cu bucurie şi dezinvoltură, dar şi cu ceva din înţelepciunea unui bătrân, despre pasiunea lecturii, despre felul în care un puşti ca el vede lumea, despre visele lui de copil şi – nu în ultimul rând – despre iubirea Celuilalt.
Rezultatele tale şcolare arată că tu eşti un copil de nota 10, Bogdan. Anul acesta, ai câştigat titlul de “cel mai fidel cititor”, care ţi-a fost acordat de către Biblioteca Judeţeană Hunedoara. Pentru a obţine titlul, a trebuit să citeşti o mulţime de cărţi. Ai făcut asta dinadins, tocmai pentru a câştiga competiţia?
Deloc. Nici măcar nu ştiam că se organizează un concurs. Pur şi simplu, am tot împrumutat cărţi, majoritatea de fantezie, le-am citit şi le-am dus înapoi la termen, sau cel mult a doua zi după expirarea datei limită. La fiecare retur, împrumutam altele şi le citeam. Şi acum citesc tot o carte care îmbină câteva date istorice cu ficţiunea: “Dragonul Maiestăţii Sale”. Are două volume. Cartea asta am mai citit-o. Acum o recitesc, pentru că la prima lectură eram cam mic şi nu prea înţelegeam, dar acum înţeleg mai bine.
Cum a început povestea asta a ta, cu cititul?
Păi, prima dată, când eram mic, tati vroia să mă vadă citind. Atunci citeam nişte cărţi mai mici, dar chiar şi aşa, mi-am dat drumul mai greu. Nu reuşeam eu să citesc prea bine. După ce am mers la şcoală, am început să citesc dintr-o dată. Atunci tati m-a dus la bibliotecă şi am început să citesc doar cărţile care-mi plăceau şi pe care mi le alegeam eu. Când mi-au oferit premiul ăsta “cel mai fidel cititor”, eu eram acasă, bolnav de vărsat de vânt. Toată clasa era cu doamna la bibliotecă, numai eu nu. Mi-au dat telefon colegii şi îmi strigau bucuroşi în telefon că am câştigat, dar eu eram acasă, singur. După aia mi-au adus o diplomă şi două cărţi: “Istoria lui Dumnezeu” şi “Istoria secretă a lumii”. Sunt cărţi mai de oameni mari, aşa că s-a apucat mai întâi tati de ele. În ultima vreme n-am mai împrumutat atât de mult de la bibliotecă. Am trecut la cărţile din biblioteca mamei mele, care a fost profesoară de istorie.
Ce părere ai despre cărţile ecranizate?
Trebuie să spun că mie nu-mi place să văd un film şi după aia să citesc cartea, aşa că Harry Potter, de exemplu, n-am vrut să o citesc. În schimb, volumul “Narnia” l-am citit mai întâi şi abia apoi am văzut filmul. Dar pelicula, parcă, nu spunea chiar tot. Adică totul era sintetizat şi multe detalii foarte interesante rămâneau pe dinafară. La fel cum s-a întâmplat şi cu filmul “Cum să-ţi îmblânzeşti dragonul”, o carte foarte frumoasă. În film, lucrurile sunt complet diferite. Nu e deloc acelaşi lucru cu cartea. Eu, unul, prefer să citesc.
Eşti născut în a treia zi de Crăciun. Dacă ar fi să primeşti cadou de ziua ta câteva milioane de euro, ce-ai face cu atâţia bani?
Păi, când mă gândesc cât de nefericiţi pot să fie unii, cât de săraci… adică, pur şi simplu n-au ce pune în gură! Mie întotdeauna îmi vine să plâng, când văd oameni necăjiţi. Sau copii şi adulţi care sunt diformi. Şi toţi ceilalţi oameni le aruncă priviri chiorâşe şi zic “Îh!”, ca şi cum le-ar fi scârbă, ca şi cum s-ar speria de diformităţile lor, iar inima celor suferinzi se frânge. Aşa că, dacă aş avea suma asta mare de bani de care aţi zis dumneavoastră, o sumă foarte mare – ce-i drept, aş vrea să investesc în ei, să se simtă fericiţi. Chiar dacă nu aş reuşi să fac bine la toţi oamenii, măcar la o parte dintre ei, că banii ăştia nu mi-ar ajunge. Sunt foarte mulţi oameni necăjiţi în lume şi nu poţi să rezolvi atâtea probleme, aşa că cred că mi-aş lua şi eu nişte cărţi, dacă aş primi atâţia bani. Acuma, cu Moş Crăciun şi cu Moş Nicolae… mi se pare total diferit. Parcă s-a dus sărbătoarea asta într-o cu totul altă direcţie şi nu mai e ce trebuia să fie. Adică: Crăciunul… Ce înseamnă? Nu: “Hiii, vine Moş Crăciun! Înseamnă: vine Naşterea Domnului! Şi asta trebuie s-o sărbătorească toţi, nu ideea că ne facem unii altora cadouri şi că vine Moş Crăciun, şi-atât. Eu am aflat că Moş Crăciun este şi el o poveste frumoasă abia anul trecut şi l-am tras pe tati la răspundere: “Aşa-i că aşa s-a-ntâmplat şi că Moş Crăciun nu există?” M-am bucurat că am reuşit să-l conving să-mi spună, în cele din urmă, adevărul şi că am rezolvat misterul. Acum ştiu că Moş Crăciun, ca idee, a pornit de la un fapt real, aşa cum e foarte frumos să dăruieşti semenilor tăi cadouri.
Ştiu că vrei să devii medic sau arhitect. De ce ai ales aceste două meserii?
Păi, ambele sunt profesii foarte bune, adică poţi să faci ceea ce-ţi place, poţi ajuta oamenii şi poţi şi să câştigi bani. Serviciul nu trebuie să fie ceva de genul: “Mamă, iară trebuie să merg la lucru! Groaznic! Ce urăsc treaba asta sau ce m-am plictisit!” Trebuie şi să-ţi placă! Oricum, o să am timp şi de citit. Asta e clar. Uite, de exemplu, bunica mea a stat imobilizată aici, în patul ăsta, timp de şapte ani. Dar pentru mine a însemnat foarte mult. Ea nici nu putea să vorbească, dar eu îi povesteam ce am făcut la şcoală, îi spuneam ce am de făcut la teme şi… când nu ştiam, o întrebam pe ea. Pentru că ea nu putea vorbi, n-avea cum să îmi răspundă, dar, totuşi, mie îmi venea imediat ideea salvatoare după ce o întrebam pe ea. Şi, asta vroiam să zic: deşi atunci era şi buni aici, şi trebuia să avem grijă de ea, reuşeam să facem toate lucrurile pe care le facem şi acum. Ne mirăm şi noi – eu cu mami şi cu tati – cum reuşeam. Dar uite că e timp pentru toate. De fapt, eu mă gândesc ca într-o zi, când o să fiu mare, să scriu şi eu o carte, după orele de serviciu, indiferent ce profesie voi alege până la urmă.
Cum reuşeşti să obţii numai note de 10 şi să fii unul dintre cei mai buni elevi de la tine din clasă? Care e secretul pe care ar vrea să-l ştie toţi elevii mediocri, dar mai ales cei corigenţi?
Păi, secretul e să te gândeşti cât de important e să înveţi. Eu, mai întâi, vin de la şcoală, îmi fac temele şi după aia mă apuc de citit până la căderea înserării. Ce să zic… trebuie să îţi placă tot ceea ce faci. Eu am noroc şi de doamna Codruţa Cuibuş, învăţătoarea mea, dar am şi nişte prieteni foarte buni, pe Denis şi Luci, care au aceleaşi preocupări cu mine, citesc şi ei şi sunt chiar mai talentaţi decât mine la desen. De doamna mi-a fost drag din prima zi şi când am venit acasă i-am şi zis lui tati : “Doamna asta e atât de amuzantă! Spune poante chiar mai interesante decât tine”. Încearcă mereu să ne atragă să învăţăm şi să ne facă să râdem, să ne simţim bine… Poate că şi ăsta e un motiv ca să-ţi placă şcoala, dacă ai un învăţător de care să-ţi fie drag.
Foloseşti reţelele sociale de comunicare atât de populare printre tineri?
Messenger, Facebook, din astea… Nu! Sunt total contra. Nu am nici cont de Messenger, nici de Facebook. Ai mei, oricum nu mă lasă pe ele şi foarte bine fac! Da, e bine să vorbeşti cu oamenii, dar poţi risca să intri pe Messenger sau pe Facebook cu oameni care îţi vor răul, deşi aparent ei sunt buni. Nici la televizor nu prea mă uit, decât la unele filme bune, la ceva desene şi atât. Acuma şi desenele astea… nu sunt toate bune. Unele sunt negative, au exprimări urâte sau violente în dialoguri, aşa că nu mă uit la orice. Îmi place să mă plimb cu tati, facem plimbări lungi până la Cetate, am mers în excursii în alte ţări cu părinţii mei, colecţionez figurine fantastice, monede – dintre care una e din 1849 – dar şi desene pe care le fac chiar eu, după personajele pe care le văd.
Până la urmă, care ar fi scopul tău în viaţă, Bogdan?
Hmmm… Scopul meu? Păi e simplu: vreau să fac totul ca, peste câţiva ani, să reuşesc să fac cât mai mulţi oameni fericiţi.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.