Editorial: Hunedoara – judeţul turistic care are nevoie de o minune

Câteva zeci de monumente “de categoria A” (adică de relevanţă naţională şi regională – pe plan european), alte câteva sute de monumente de categoria B (considerate de specialişti mai puţin importante), zone geografice unice prin frumuseţe şi specific local, oameni din istorie şi poveşti fascinante. Cu asta se tot laudă judeţul Hunedoara de vreo 20 de ani încoace. Şi, tot de vreo 20 de ani încoace, judeţul Hunedoara nu reuşeşte să atragă nici măcar o zecime din numărul de turişti pe care-i atrage Braşovul. Nu are rost să facem o comparaţie cu Sibiu sau Constanţa. Litoralul, bun, rău, aşa cum e, aduce aproape un milion de turişti pe sezon estival, iar Sibiul, de vreo şase-şapte ani încoace, este oraşul în care tot timpul găseşti ceva interesant de văzut ori de făcut.

Să luăm pe rând principalele obiective ale judeţului.

Cetatea Devei – s-a ales cu un ascensor pe şine numit “monoliner”. În ciuda protestelor organizaţiilor de mediu, “telecabina pe şine” s-a făcut, cu bani grei, pe motiv că nu exista cale de acces sus, pe vârful dealului. Apoi, când încă mai curgeau bani de la buget, Primăria Devei voia la un moment dat să facă şi o şosea pe deal. Tot proiectul a fost împotmolit de criza care ne tot chinuie de vreo cinci ani încoace. După şase ani, urci pe cetatea Devei şi ai toate şansele să nu înţelegi nimic, pentru că nu e nimeni (sau nimic) care să-ţi spună povestea locului.

Castelul Corvinilor – poate fi numit drept cel mai vizitat obiectiv turistic al judeţului. Însă nu destul de vizitat precum ar merita. Iniţiativele relativ recente de a-l promova direct sau indirect încep să dea roade, însă vor fi plafonate de indiferenţa specifică a autorităţilor centrale pentru monumentele din Transilvania. De exemplu, acoperişul restaurat în bătaie de joc prin 1994 – 1995 nu mai rezistă. Se cere unul nou. Şi de unde alte milioane de lei, când pe lista Ministerului Culturii problema apare ca fiind rezolvată? Slabe şanse. Apoi să nu mai vorbim de faptul că, în continuare, o jumătate din castel este, practic, scoasă din circuitul turistic. Nu mai vorbeşte nimeni despre o cramă în vechiul beci al castelului şi nici despre vreo expoziţie permanentă în aripa Neboisa. Crama nu se poate face din motive birocratice, iar aripa Neboisa nu poate fi deschisă pentru că nu sunt bani pentru repararea unui pod de trei metri.

Sarmizegetusa Regia – acest obiectiv care, cel puţin din punct de vedere istoric, ar merita cinstit de noi, românii, la fel cum britanicii îşi cinstesc Stonehenge-ul, aşteaptă de 20 de ani o lege clară care să-l apere de hoţi şi vandali şi să-l ajute să iasă la lumină, atât ştiinţific, cât şi turistic. Se vorbeşte deja de prea multă vreme de o trecere a obiectivului în administraţia Consiliului Judeţean. Doar capitala dacică ar putea fi transferată în grija autorităţii judeţene. Celelalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei, fiecare fermecătoare în felul său, rămân în “grija” Guvernului, din cauza unei legislaţii pe care parlamentarii şi guvernanţii de până acum au reuşit s-o încâlcească atât de tare încât acum aproape că nu-şi mai pot repara greşelile.

Am numit aici doar trei dintre cele mai importante obiective turistice ale judeţului. Ne-am amărî şi mai tare dacă ne-am aduce aminte de Parcul Naţional Retezat de la marginea căruia se taie copaci într-o veselie, iar a cărui administraţie abia dacă-şi permite să mai plătească puţinii oameni pe care-i are, de Parcul Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina, prea puţin cunoscut şi promovat pentru cât de frumos este, ori de Ţinutul Pădurenilor, o altă zonă cu un farmec aparte ce ar putea servi drept “momeală” pentru banii turiştilor.

Avem un judeţ turistic, ştim ce-ar trebui să facem cu el, însă, dintr-un motiv sau altul, toate planurile noastre rămân la stadiul de idei. Avem un judeţ turistic, dar avem nevoie de o minune ca să putem trage şi foloase.