Showroom economic: Scumpiri şi inflaţie

Articolul a fost vizualizat de 1,370 ori

Datele prezentate în ultima săptămână de Institutul Naţional de Statistică nu sunt deloc pe placul românilor. Cartofii s-au scumpit cu aproape 30 % în prima lună de toamnă. Gazele, apa şi serviciile de salubritate costă şi ele mai mult.  Preţul alimentelor a crescut cu peste două procente în prima lună de toamnă. Cel mai mult s-au scumpit cartofii. Cu aproape 30 %, doar într-o lună. Fasolea s-a scumpit şi ea cu aproape 8 procente.

În topul scumpirilor de toamnă urmează ouăle. Creşterea de preţ depăşeste 7 procente. Şi pentru fructe plătim mai mult. De exemplu, citricele costă cu peste 6% mai mult. Uleiul şi mălaiul s-au scumpit cu aproximativ 6 procente, din cauză că producţia de porumb şi floarea soarelui a fost foarte mică în acest an.

Şi pentru întreţinerea locuinţei plătim mai mult în prima lună de toamnă. Gazele s-au scumpit cu aproape 3 procente, iar apa şi salubritatea ne-au costat mai mult cu peste 2%. Nici combustibilul nu a scăpat de scumpiri. Creşterea de preţ în luna septembrie faţă de august a fost de două procente. De la începutul anului, benzina şi motorina s-au scumpit cu aproape 8%.

Prin urmare, rata anuală a inflaţiei a ajuns la 5,33% şi a depăşit cu mult ţinta de 3% a Băncii Naţionale.

Tags: ,

About Adrian Sălăgean