Aşa cum ne este şi sloganul, “Fidelitate pentru prieteni fideli”, am constatat în cei 13 ani de desfăşurare a activităţii de asistenţă medicală veterinară, în cadrul cabinetului nostru, că fidelitatea nu poate fi răsplătită decât prin fidelitate faţă de proprietari şi prietenii noştri necuvântători. Aceasta este motivaţia care stă la baza înfiinţării spitalului veterinar AndiVet.
O altă motivaţie a deschiderii acestuia este dată de faptul că avem cunoştinţe şi experienţa necesară pentru a putea realiza acte medicale de bună calitate. Noul spaţiu de activitate al spitalului şi dotările disponibile ne ajută să satisfacem cerinţele unui număr cât mai mare de pacienţi.
Consultaţii, tratamente şi vaccinări
Asigurăm o gamă largă de consultaţii pentru animalele dumneavostră de companie (câini, pisici, rozătoare, păsări exotice, reptile, etc).
Stomatologie
Datorită faptului că avem specialişti în stomatologie veterinară şi dotări profesionale în acest domeniu, se pot efectua detartrări, extracţii dentare, tratamente ale cariilor dentare şi ale necrozelor pulpei dentare şi reconstrucţii dentare.
Chirurgie
Sala de operaţii a spitalului nostru este dotată cu aparatură ultramodernă (masă de operaţie reglabilă din inox, pulsoximetru digital, monitor digital pentru ECG şi frecvenţă cardiacă, aparat de narcoză) putând efectua în condiţii de siguranţă operaţii chirurgicale laborioase: osteosinteze, cezariene, ovariohisterectomii şi orhidectomii (castrări femele şi masculi), uretrostome, gastroenterotomii, tumorii, ruptură ligamente încrucişte, etc.
Ecografie
Dispunem de un ecograf Pie Medical performant şi putem efectua ecografii pentru ficat, splină, vezică urinară, prostată, ovare, uter, stomac şi intestine.
Radiologie
Clinica noastră este dotată cu un aparat Rontgen veterinar Simply Arcom Italia (singurul aparat de acest fel, la ora actuală, în România) foarte performant, putând efectua orice tip de radiografie, de la cele pe oase la cele cu substanţă de contrast pentru esofag, stomac, intestine, vezică urinară şi mielografii.
Diagnostic de laborator
Efectuăm analize hematologice, analizele de biochimie sanguină şi de urină. Printre alte examene microscopice utile mai putem enumera cele coproparazitologice şi raclate cutanate.
Laboratorul dispune de o secţie de bacteriologie şi micologie unde se pot efectua examene bacterioscopice, culturi bacteriene şi fungice, antibiograme şi fungigrame.
Alimente dietetice
Alimentaţia animalelor de companie este foarte importantă. De aceea punem la dispoziţia clienţior o gamă variată de alimente dietetice şi de întreţinere de cea mai bună calitate (Royal Canin, Hill’s).
Ambulanţă şi pensiune veterinară
Dispunem de o ambulanţă cu dotările necesare pentru a oferi atât tratamentul de urgenţă animalelor accidentate sau aflate în stare de şoc, cât şi deplasarea acestora în condiţii corespunzătoare de monitorizare până la Spitalul veterinar. Începând cu luna aprilie a anului 2011 şi-a deschis porţile pensiunea noastră pentru canine şi feline.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.