O problemă deosebită a entităţilor economice este cea a înregistrării în contabilitate şi a prezentării în situaţiile financiare a erorilor fundamentale şi a modificărilor politicilor contabile în concordanţă cu prevederile OMFP 3055/2009 cu respectarea principiilor contabilităţii şi, nu în ultimul rând, a modului în care acestea sunt tratate în referenţialul contabil aplicabil.
Efectele fiscale ale elementelor extraordinare, erorilor fundamentale şi modificărilor politicilor contabile sunt reflectate în contabilitate şi prezentate în conformitate cu IAS 12, Impozitul pe profit. Acolo unde IAS 12 se referă Ia elemente neobişnuite, acestea trebuie interpretate ca elemente extraordinare, după cum sunt definite de IAS 8.
În sensul aplicării IAS 8 este de menţionat că următorii termeni sunt folosiţi în acest Standard cu sensul specificat în continuare:
- “Elemente extraordinare sunt veniturile sau cheltuielile rezultate din evenimente sau tranzacţii ce sunt clar diferite de activităţile curente ale întreprinderii şi care, prin urmare, nu se aşteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat.
- Activităţile curente sunt orice activităţi desfăşurate de o întreprindere, ca parte integrantă a afacerilor sale, precum şi activităţile conexe în care se angajează întreprinderea şi care sunt o continuare a primelor, incidente acestora sau rezultă din acestea.
- Erorile fundamentale sunt erorile descoperite în timpul exerciţiului curent, care sunt de o aşa importanţă, încât situaţiile financiare aferente uneia sau mai multor perioade precedente nu mai pot fi considerate a fi fost credibile la data emiterii lor.
- Politicile contabile reprezintă principiile, bazele, convenţiile, regulile şi practicile specifice adoptate de o întreprindere la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare.
În concordanţă cu cele prezentate mai sus, toate elementele de venituri şi cheltuieli recunoscute în cursul unei perioade trebuie incluse în determinarea profitului net sau a pierderii nete a perioadei, cu excepţia situaţiei în care un Standard Internaţional de Contabilitate cere sau permite altceva’’. În conformitate cu OMFP 3055/2009, erorile constatate în contabilitate pot fi aferente fie la exerciţiul financiar curent, fie la exerciţiile financiare precedente, corectarea acestora efecuându-se la data constatării lor.
Erorile din perioadele anterioare pot fi omisiuni şi declaraţii eronate cuprinse în situaţiile financiare ale entităţii pentru una sau mai multe perioade anterioare, rezultând din greşeala de a utiliza sau de a nu utiliza informaţii credibile care:
- a) erau disponibile la momentul la care situaţiile financiare pentru acele perioade au fost aprobate spre a fi emise;
- b) ar fi putut fi obţinute în mod rezonabil şi luate în considerare la întocmirea şi prezentarea acelor situaţii financiare anuale. Astfel de erori includ efectele greşelilor matematice, greşelilor de aplicare a politicilor contabile, ignorării sau interpretării greşite a evenimentelor şi fraudelor.
Corectarea erorilor aferente activităţii curente se face prin recunoaşterea acestora în contul de profit şi pierdere, şi a celor semnificative aferente exerciţiilor financiare precedente pe seama rezultatului reportat, dar corectarea acestora nu presupune ajustarea informaţiilor comparative prezentate în situaţiile financiare, informaţii comparative referitoare la poziţia financiară şi performanţa financiară, respectiv modificarea poziţiei financiare, ci sunt prezentate în notele explicative.
Erorile nesemnificative aferente exerciţiilor financiare precedente se corectează, de asemenea, pe seama rezultatului reportat. Totuşi, acestea pot fi corectate şi pe seama contului de profit şi pierdere. Erorile nesemnificative sunt cele de natură să nu influenţeze informaţiile financiar-contabile. Se consideră că o eroare este semnificativă dacă aceasta ar putea influenţa deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare anuale.
Analizarea dacă o eroare este semnificativă sau nu se efectuează în context, având în vedere natura sau valoarea individuală sau cumulată a elementelor. În notele la situaţiile financiare trebuie prezentate informaţii suplimentare cu privire la erorile constatate. Corectarea erorilor aferente exerciţiilor financiare precedente nu determină modificarea situaţiilor financiare ale acelor exerciţii.
Înregistrarea stornării unei operaţiuni contabile aferente exerciţiului financiar curent se efectuează fie prin corectarea cu semnul minus a operaţiunii iniţiale (stornare în roşu), fie prin înregistrarea inversă a acesteia (stornare în negru), în funcţie de politica contabilă şi programele informatice utilizate. În mod normal, toate elementele veniturilor şi cheltuielilor recunoscute în cursul unei perioade sunt incluse în determinarea profitului net sau a pierderii nete a perioadei. Acestea includ elemente extraordinare şi efectele modificărilor în estimările contabile. Oricum, pot exista împrejurări în care anumite elemente pot fi excluse din profitul net sau pierderea netă a perioadei. Astfel, IAS 8 tratează două astfel de împrejurări: corectarea erorilor fundamentale şi efectul modificării politicilor contabile.
Maria Mornea,
Preşedinte filiala CECCAR Hunedoara
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.