BMW în România? Aber nicht!

Articolul a fost vizualizat de 3,588 ori

Zvonurile privind intenţia bavarezilor de la BMW de a construi o unitate de producţie în România, unii speculau că una din locaţiile de pe lista scurtă ar fi Lugoj, nu au niciun suport real. Fanz Linner, vicepreşedinte BMW, citat de capital.ro, a ţinut să elimine orice speculaţie pe această temă, declarând că grupul german are suficiente fabrici în Europa şi nu are în plan deschiderea uneia noi. 

“Avem unităţi de producţie în Asia, Europa, Africa de Sud şi America şi, în acest moment, pentru Europa, nu avem nevoie de o extindere a capacităţilor de producţie existente. Noi scanăm spaţiul est-european la fiecare doi ani, însă nu este momentul pentru o nouă fabrică acum. În uzinele pe care le avem pe continent lucrăm în doar două schimburi (şi nu trei, cum ar trebui pentru a lucra la capacitate maximă – n.r.). Sunt ţări unde piaţa auto este sub aşteptări, precum Italia, Portugalia sau Spania. Nu ştim încă ce vor aduce 2013 şi 2014”, a menţionat Linner, dând astfel de înţeles că, până la momentul în care piaţa europeană nu îşi va reveni, o nouă investiţie a BMW în zonă este exclusă.

About Adrian Sălăgean