Săptămâna aceasta ne aduce o nouă etapă a grupelor Europa League. Meciurile, cu mici excepţii, par foarte echilibrate la prima vedere. Le-am analizat pe toate şi am ales cele mai bune pronosticuri pentru dumneavoastră.
“Roş-albaştrii”, lideri în continuare
Steaua este singura echipă neînvinsă în grupa E a Europa League. Până acum a jucat împotriva nemţilor de la Stuttgart şi a danezilor de la Copenhaga. Norvegienii de la Molde erau cotaţi cu ultima şansă în această grupă, dar etapa trecută a învins pe teren propriu Stuttgart şi speră la calificare. Nu-şi vor vinde ieftin pielea pe Arena Naţională şi echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf are o misiune dificilă. Terenul propriu este un avantaj important pentru Steaua. Suporterii vor crea o atmosferă fantastică şi îi vor împinge de la spate pe jucătorii. Cu siguranţă vor juca la victorie. Molde pare cel mai accesibil adversar şi are nevoie de toate cele trei puncte puse în joc. Steliştii sunt mai tehnici şi mai rapid. Au un joc foarte bun şi cred că se vor impune. Cota oferită de casele de pariuri este echitabilă, 1.70. Voi miza 7 unităţi pe acest pronostic, iar eventualul profit va fi de 4.9 unităţi.
Lazio, favorită în Grecia
Panathinaikos primeşte vizita italienilor de la Lazio Roma, într-o perioadă nefastă. Gazdele au reuşit să câştige doar o partidă din ultimele nouă disputate. Traversează o formă foarte slabă şi întâlnesc un adversar valoros care a câştigat zece partide din ultimele 13 disputate. Lazio ocupă poziţia a treia în Seria A, în timp ce Panathinaikos se clasează abia pe locul nouă în prima ligă din Grecia. Campionatul italian este mult mai putenic decât cel elen şi cred că oaspeţii au şanse foarte mari să câştige meciul din această seară. Suporterii gazdelor vor crea o atmosferă ostilă, dar italienii sunt obişnuiţi să joace în astfel de condiţii şi nu cred că vor fi întimidaţi de grecii din tribune. Pariez 5 unităţi pe un 2 solist. Cota oferită pentru acest pronostic, 2.40, este foarte bună şi ne va aduce un profit de 7 unităţi.
Young Boys, echipa de zero puncte
Elveţienii de la Young Boys n-au avut noroc la tragerea la sorţi a grupelor Europa League. Au trei adversari mult mai puternici decât ei, Anji, Liverpool şi Udinese. Calibrul adversarilor, combinat cu forma slabă pe care-o traversează echipa elveţiană, mă face să cred că orice punct obţinut de Young Boys în această grupă ar fi o surpriză. Udinese nu se descurcă foarte bine în campionat, dar în grupa Europa League e neînvinsă. Au obţinut o remiză pe teren propriu contra ruşilor de la Anzi şi s-au impus pe Anfield în faţa celor de la Liverpool. Aceste rezultate le dau italienilor speranţe de calificare. Pentru a rămâne cu şanse reale în această cursă, trebuie să obţină cele trei puncte puse în joc astăzi. Cota oferită de casele de pariuri pentru victoria oaspeţilor este foarte mare, 2.60. Pariez 7 unităţi pe acest pronostic, pentru a obţine 11.2 unităţi profit.
Prima victorie pentru Stuttgart
Stuttgart primeşte vizita celor de la FC Copenhaga. Nemţii ocupă ultima poziţie în clasament, având doar un punct după două etape. Danezii au reuşit s-o învingă pe Molde, dar au făcut un joc slab în deplasare contra Stelei. Pentru a rămâne cu şanse reale în lupta pentru calificare, gazdele trebuie să câştige astăzi. Au un lot mai valoros decât oaspeţii şi cred că vor reuşi să obţină victoria. Steaua a obţinut un egal în Germania, dar a încasat două goluri. Nu-i văd pe cei de la Copenhaga în stare să înscrie mai mult de un gol în această partidă. Cu siguranţă vor primi mai multe şi vor fi învinşi. Pariez 7 unităţi pe victoria gazdelor. Cota de 1.65 ne va aduce un profit de 4.55 unităţi.
Bascii, în cădere liberă
După parcursul foarte bun din sezonul trecut, încununat cu disputarea finalei Europa League, Athetic Bilbao trece printr-o perioadă grea. În Primera Division ocupa poziţia a 17-a, iar în Europa League a obţinut doar un punct în primele două etape şi este codaşa grupei. Astăzi are, probabil, cel mai greu meci din grupă, pe terenul celor de la Lyon.
Francezii au câştigat ambele partide disputate până acum în grupa Europa League. Cu o victorie în această seară se vor apropia foarte mult de calificare. Întâlnesc o echipă care nu reuşeşte să revină la forma care a consacrat-o sezonul trecut şi cred că vor juca la victorie. Terenul propriu, moralul şi forma mult mai bună cred că îi vor ajuta pe francezi să câştige această confruntare. Spaniolii nu sunt de neglijat, dar acum sunt în derivă. Pariez 7 unităţi pe victoria gazdelor.
Cota de 1.85 ne va aduce 5.95 unităţi profit.
Newcastle, peste Brugge
Grupa D ne propune un meci interesant în această seară. Englezii de la Newcastle primesc vizita belgienilor de la Brugge. Gazdele au patru puncte şi ocupă prima poziţie în grupă, în timp ce oaspeţii ocupa poziţia a treia, având acelaşi număr de puncte cu Bordeaux, trei. Meciul din această seară va fi foarte greu pentru Club Brugge. Echipele din Premier League, mai ales pe teren propriu, reuşesc să impună un ritm de joc alert. Acesta le convine de minune, pentru că aşa se joacă în Anglia. Oaspeţii vor avea mari probleme şi cred că vor încasa cel puţin două goluri. Cred că Newcastle va învinge şi va rămâne în continuare pe prima poziţie în grupă. Cota de 1.65 este acceptabilă şi, la o miză de 7 unităţi, ne va aduce 4.55 unităţi profit.
Fotbal la TV
Europa League
Joi – 25.10.2012
Ora 19:00 Rubin Kazan – Neftci Baku Digi Sport 1
Ora 20:00 Inter – Partizan Belgrad Digi Sport 2
Ora 20:00 Lyon – Athletic Bilbao Digi Sport 3
Ora 22:00 Steaua – Molde Digi Sport 1
Ora 22:00 Stuttgart – Copenhaga Digi Sport 2
Ora 22:00 Liverpool – Anji Digi Sport 3
Liga 1
Vineri – 26.10.2012
Ora 19:00 U Cluj – Oţelul Digi Sport 1
Ora 21:30 Astra – CSMS Iaşi Digi Sport 1
Sâmbătă – 27.10.2012
Ora 19:00 Turnu Severin – CFR Cluj Digi Sport 1
Ora 21:30 Ceahlăul – Dinamo Digi Sport 1
Duminică – 28.10.2012
Ora 19:00 Gaz Metan – Vaslui Digi Sport 1
Ora 21:30 Steaua – Gloria Bistriţa Digi Sport 1
Premier League
Sâmbătă – 27.10.2012
Ora 14:45 Aston Villa – Norwich Digi Sport 2
Ora 17:00 Arsenal – QPR Digi Sport 2
Ora 19:30 Manchester City – Swensea Digi Sport 3
Duminică – 28.10.2012
Ora 15:30 Everton – Liverpool Digi Sport 2
Ora 17:00 Newcastle – West Brom Digi Sport 3
Ora 18:00 Chelsea – Manchester United Digi Sport 2
Primera Division Sâmbătă – 27.10.2012
Ora 19:00 Real Betis – Valencia Digi Sport 2
Ora 23:00 Rayo Vallecano – Barcelona Digi Sport 2
Duminică – 28.10.2012
Ora 13:00 Zaragoza – Sevilia Digi Sport 2
Ora 20:45 Atletico Madrid – Osasuna Digi Sport 3
Ora 22:30 Mallorca – Real Madrid Digi Sport 3
Săptămâna trecută
Meci: Slavia M. – Bate Borisov
Pronostic: 2 – corect
Scor final: 1-2
Meci: Oţelul – Astra
Pronostic: x2 – greşit
Scor final: 2-1
Meci: Malaga – Valladolid
Pronostic: 1 – corect
Scor final: 2-1
Meci: Deportivo – Barcelona
Pronostic: 2 – corect
Scor final: 4-5
Meci: Pandurii – Steaua
Pronostic: 2 – greşit
Scor final: 0-0
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.