Reportaj: Creditul cu buletinul a schimbat Berlinul

Locuitorii din Berlin pot spune că trăiesc acum mult mai bine decât în urmă cu 10 ani. Asta mulţumită faptului că şi ei au avut acces la credite acordate doar cu buletinul şi o adeverinţă de salariu. Mărturisesc că acum o duc un pic mai greu, la fel ca toţi cei care au rate la bănci, însă nu regretă, pentru că mulţi dintre ei îşi părăsesc cocioabele făcute din lemn, cartoane ori pâmânt, şi se pregătesc să se mute în case din BCA. Este vorba despre locuitorii cătunului Berlin din comuna Buceş, judeţul Hunedoara. 

Din puţinul avut, familia Cârcel a făcut cumva şi şi-a mai ridicat o căsuţă, de data asta nu din pământ şi lemn, ci din bolţari

De fapt, în acte, locul se numeşte “Mihăileni – cătun” şi este locuit doar de romi. “Berlin” i se spune în primul rând pentru că foarte mulţi dintre localnici, deşi se declară deschis ca fiind “ţigani”, sunt blonzi şi au ochi albaştri ori verzi. De aici nu mai e decât un pas până la o poveste din bătrâni care spune că, în al Doilea Război Mondial, trupe sovietice ar fi poposit lângă cătunul acesta vreo trei luni, iar ostaşii s-au simţit aşa de bine încât ar fi decretat “Aici e Berlinul, n-are rost să mergem mai departe”. Aceeaşi poveste explică şi apariţia romilor blonzi cu ochi albaştri prin faptul că ostaşii sovietici nu s-au mulţumit doar cu odihnă, mâncare şi băutură, ci şi-au “făcut de lucru” şi cu localnicele.

Bordei nou, din economii

REPLICA a mai vizitat o dată colonia Berlin, din comuna Bucium. Pe-atunci Maria Tinca, mamă singură cu doi copii, se plângea că vechea ei “casă” – o cocioabă de doi pe trei metri – se afundase aşa de tare în pământ, iar acoperişul se şubrezise atât de rău, încât tavanul se sprijinea pe dulapul din încăpere: “Dacă luam dulapul, pica casa, pă cuvânt!”, recunoaşte şi acum femeia. Maria Tinca a strâns bani cum a putut, din munca la câmp, cu ziua, prin satele învecinate, şi şi-a refăcut casa din temelie. N-a avut bani ca unii vecini de-ai ei, să se apuce de ridicat casă din bolţari. A făcut-o tot din lemn lipit cu pământ, “da’ măcar acuma poţ să bagi palma întră dulap şî tavan”, explică femeia. Maria mai spune că se descurcă greu, doar din alocaţiile celor doi copii şi din ce mai reuşeşte ea să câştige, muncind la strânsul fânului (câte 40 de lei pe zi), ori la adunat de afine. Problema este însă că iarna nu-şi prea găseşte de lucru.

“Vilele” de lângă cocioabe

De vreun an sau doi, în imediata apropiere a coloniei cu aspect puţin spus dezolant, au apărut patru case ridicate din BCA. Arată ca nişte case de vacanţă, însă cine şi-ar fi ridicat o asemenea casă într-un asemenea loc? Una este deja locuită, alta e aproape gata, iar celelalte două mai au nevoie de uşi şi câteva ferestre.

“Berlinezii” din Buceş care beneficiază de mai multe venituri au reuşit să-şi ridice case de dimensiuni obişnuite pentru orice localitate a judeţului Hunedoara

Familia Imbre a fost prima care s-a mutat în casa cea nouă. Libana Imbre (20 de ani) stă pe prispa casei, într-o zi de duminică, încercând să se machieze într-o oglindă veche. Din când în cânt mai aruncă o privire spre Betina, fiica ei de trei ani, blondă dar cu ochii negri, care se luptă de zor să muşte o bucată mai mare dintr-o gutuie. Bunica micuţei, Liliana (40 de ani), este cea care pare mai deschisă la vorbă. “Nu mai puceam să stăm în casăli ăli vechi. Picau pă noi. Ne-am angajat la cablajă, la Ineu, am luat credit 300 de milioane, am cumpărat bolţari şi am făcut ce-am putut, cum am putut”, spune femeia.

Munca a liniştit cătunul

Soţul ei, Ghiţă, lucrează tot la fabrica Delphi din Ineu. La fel şi fiica lor, Libana. Tot acolo este încadrat în muncă şi ginerele Vasile, însă el este acum în concediu paternal. “Lucrăm noi tri de luni până vineri, iar el stă cu copiii. Sâmbăta şi duminica mai mere şî el cu lucru’ pân sat, să mai facă un ban. Să ştiţi că nu ni-i uşor. Îs 130 de kilometri pân la Ineu. Vreo patru oră le facem numa’ cu drumu’. Lucru opt oră… Vă daţ’ cu sama că nu-i uşor”, adaugă Liliana Imbre, iar Libana o completează: “Aţ’ găsât atâta lume-aici, pentru că-i duminică şî-s tăţ’ acasă. Suntem vreo 30 care lucrăm la Ineu, da’ mai îs care lucrează pi la Deva, pi la Crişcior. Fiecare pă unde o găsît. Într-un fel îi mai bine aşe, că-i mai linişte. Înainte, era pe-aici tăt o zarvă, tăt un scandal. Acuma nu mai îi aşe, că, după ce ajung acasă de la lucru, tăţ’ să pun să să hodinească”. Cele două femei mai spun că sunt mulţumite cu cele două camere mult mai mari decât cocioaba în care au stat ani la rând. Casa, lungă de vreo opt metri şi lată de vreo patru, mai are şi un hol şi este pusă pe un teren în pantă, pe care l-au cumpărat cu 500 de lei. Mai are nevoie de tencuială şi de nişte scări care să ducă până jos, în drum. “Mai avem on an şî scăpăm de credit. Dup-aia om face şî scările”, adaugă Liliana.

“Cocioaba” cu upgrade din BCA

Nu la fel de bine s-a putut descurca Marcel Cârcel (42 de ani). Are şapte copii cu vârste între 5 şi 22 de ani. Cei doi băieţi mai mari sunt plecaţi de-acasă. Vechiul bordei din lemn şi pământ, cu o suprafaţă de doar 12 metri pătraţi e insuficient chiar şi pentru cele mai joase standarde de viaţă posibile. Pe când se afla în pensie de boală, omul a luat 2900 de lei împrumut de la bancă.

Şi-a cumpărat materiale şi a reuşit să-şi înceapă o căsuţă, nu cu mult mai mare decât cea veche. “Am 110 lei rata la bancă şi venituri cam ioc, că nu mai am pensie. Din ce muncesc cu zâua mai plătesc când mai pot, da’ plătesc. Alocaţie la copii n-am, că dacă n-am avut bani să le iau încălţări, nu i-am mai trimis la şcoală. Şî dacă nu i-am mai dat la şcoală, n-o mai venit nici alocaţia”, se plânge bărbatul.

Romii care nu-şi necăjesc primarul

Edilul-şef al comunei Buceş, Achim Mărcuş, spune că în colonia “Berlin” sunt înregistrate 47 de numere de casă, în care locuiesc 154 de persoane: “Ele vor depăşi însă limita de 50, după ce se vor finaliza lucrările la cele patru sau cinci case nou ridicate. Nu pun probleme deosebite localnicii din Berlin. Majoritatea muncesc, nu se feresc de muncă. Vreo 30 fac naveta, 130 de kilometri, la fabrica de cablaje auto de la Ineu, alţii merg 60 de kilometri zilnic până la Mintia, iar mulţi se mai adună toamna şi pleacă la lucru în Spania, la cules de struguri. În rest, se mai ocupă cu strânsul de afine şi de ciuperci, ori merg să-i ajute la lucru, pe câmp, pe locuitorii satelor din apropiere”.

Primarul adaugă că, în cazul în care va reuşi să facă rost de 460.000 de lei pentru a finaliza un proiect mai amplu la care lucrările au început deja, romii din Berlin vor avea şi apă curentă trasă la o cişmea din cătun.