Scurtele treceri pe la naţională ale selecţionerilor Boloni şi Hagi

Pică avioane. Din fericire nu atât de des cum pică antrenori! A picat şi Neluţu Sabău. Singura lui vină este că a acceptat şi a venit la Rapid, la cererea acelui George Copos, un ciudat al speciei umane, care nici acum nu a aflat dacă chiar iubeşte Rapidul sau i s-a făcut acru de el. Dar se ştie precis că nu-şi plăteşte jucătorii, echipa, că aruncă tribuna în capul antrenorilor care nu mai suportă umilinţa de a nu le fi plătită munca, fiindcă nu toţi au tată cu dare de mână, ca Răzvan Lucescu, care aducea bani de-acasă şi plătea el jucătorii, iar Neluţu nu a câştigat în toată cariera atâta încât să-şi plătească… onoarea de a fi antrenor al Rapidului, de parcă asta ar fi vreo mare marcă, sau un standard de performanţă şi onoare. 

Nicolae Stanciu

Ce ciudăţenii!

După cum şi în cazul lui Andone că a plecat şifonat de la Cluj – nu din cauza rezultatelor sau comportamentului său, ci exclusiv din vina mârlăniei acelei conduceri care a încasat, se zice, vreo 40 de milioane de euro după cele două treceri ale lui Ando prin Gruia, cu lauri de campion pe frunte -, singura sa vinovăţie este că a venit şi a doua oară la locul pe care l-a binecuvântat cu titluri şi cupe, dar este condus de nişte nepricepuţi, ca să nu zic nesimţiţi !… Sau perverşi, precum doctorul Mureşan: “Regret tare mult despărţirea de Ando!” El regretă; el care a făcut tot ce se poate ca Ando să audă despre discuţiile sale cu patru potenţiali înlocuitori ai hunedoreanului!!! Şi ce a făcut? A schimbat un antrenor de titlu, cu unul de la retrogradare, din Portugalia!!… Bravo, deşteptule!

Antrenorii pică, mai ales la noi, la români, dintotdeauna! Parcă, mai rapid decât schimbarea anotimpurilor. Sau sezoanelor. Care, cum ştiam eu, erau chiar două sezoane de joc, adică vară-toamnă târzie şi primăvară-vară timpurie, dar văd că, de-o vreme, noii cronicari definesc sezonul drept un campionat întreg (??!!).

Înapoi la retrospectiva noastră

Cum ştiţi, după fiecare campanie de calificare, indiferent de figura făcută în turnee finale, dar mai ales la ratarea acestora, se schimbă selecţionerul Naţionalei. Aşa că, iată-ne, imediat după EURO 2000, cu Laszlo Boloni antrenor, care debutează într-un amical cu Polonia, 1-1 la Bucreşti, după care începe campania pentru Mondialul asiatic din 2002, cu Lituania, victorie cu 1-0 la la Bucureşti. Pierdem ambele meciuri cu Italia, 0-3 la Milano şi 0-2 la Bucureşti, dar Loţi devine iubit după victoria acasă cu 2-0 în faţa Ungariei. Reuşită care, oricum, demult nu prea mai contează în fotbalul internaţional, Ungaria vânzându-şi jucătorii peste graniţe de mult mai mulţi ani decât noi, şi fiind pe-atunci epuizată valoric.

Tocmai de aceea, nu s-a mai repetat tămbălăul de-acum doi ani, din preajma primei victorii româneşti împotriva Ungariei, când s-a sărit jenant calul, şi, pe deasupra, cu consecinţe nefaste asupra prestigiului lui Hagi. Dar meciul ăsta a însemnat, imediat, un rezultat de acumulat puncte pentru calificare, dar şi unul de palmares în plan secund. În perspectivă, meciul a însemnat o nouă etapă, o nouă promoţie de Tricolori, şi de continuitate a prezenţei României în lumea bună a fotbalului. Mai mult, cu acest pas s-a trecut şi pragul peste complexul “jocului fără Hagi”.

Când ceilaţi au ieşit din umbra “Regelui”

Boloni nu a inventat, şi nici nu era posibil, nimeni nu îi cerea să inventeze un nou Hagi, dar i-a dezvăţat pe ceilalţi de spaimele absenţei sale, să depindă de pasele lui Hagi, de personalitatea sa pe gazon, i-a învăţat să-şi dea drumul la propriile lor calităţi şi personalităţi. Aşa am descoperit că şi Chivu, Contra, Florentin Dumitru, Rădoi, Codrea , Ciobotariu, Niculae, “cobra” Adrian Ilie, şi deja “bătrânul” Dorinel Munteanu sunt fotbalişti nu doar… jucători! Din păcate, şi atunci, în 2001, au fost destui cei care nu au înţeles că pentru Boloni era mai importantă victoria României, decât victoria Ungariei pentru maghiarul Bicskei, pe care nu l-a scos nimeni afară din Ungaria, cum ar fi cerut un Vadim sau toţi Becalii, în caz similar cu Boloni… Şi cum chiar se va întâmpla după o nouă victorie, cu Lituania, la Kaunas, cu un bilanţ pozitiv, 8 victorii, 2 egaluri şi 3 înfrângeri, Boloni părăseşte Naţionala aparent de bună voie, dând curs unei oferte de la Sporting Lisabona, cu care se va consacra, dar şi unui imbold din patria dragă, nu la vedere, însă cu efect sigur, venit din partea… laureată şi prea lăudată a generaţiei “de aur”, care, la lucrături, se restrânge la Gică Hagi şi Gică Popescu…

Indulgenţa lui Sandu pentru Hagi

Aşa că după ruşinea de la EURO 2000, spălată ca la Nufărul de nişte exaltaţi, care l-au declarat pe Hagi “jucătorul anului 2000”, titlu pe care, evident, l-ar fi meritat cu prisosinţă în… Turcia, nu însă şi în România, cu complicitatea clanului Becali, Mircea Sandu îl numeşte pe Hagi selecţioner! Fără calificare, fără experienţă, doar ca “rege”! Şi, eventual, Comandor, titlu conferit de preşedintele Constantinescu, tot după isprava eliminării din meciul cu Italia de la EURO 2000… Socotelile erau simple.

După victoria de la Budapesta, 2-0, goluri marcate de Ilie şi Nicolae, dar români cum suntem, tot cu marele Hagi selecţioner nu facem decât egal, 1-1, acasă cu Georgia, câştigăm dreptul la un baraj cu Slovenia. Despre care nu mai spun decât atât: pierdem la Ljubliana, iar la Bucureşti, pe când comentatorul TVR Emil Grădinescu făcea mişto de veteranul oaspeţilor, Rudonja, acesta tocmai deschidea scorul. Şi să trăieşti emoţii până la egalare, Contra, min. 65, apoi alte speranţe… zadarnice! Hagi a calificat Slovenia şi Kataneţ nu i-a dat nicio bere, iar Mircea Sandu e bine – merci, nimeni nu i-a zis nimic… Abia acum ne spune că va pleca, dar dacă omul lui de 35.000 de euro pe lună va califica România la Mundialul de la Rio, iară nu va mai pleca. E ca un blestem! Chiar aşa, de unde atâţia bani pentru un biet antrenor, care azi e, mâine nu mai e???

Cu aceste rânduri punem punct evocărilor şi privim cu optimism viitorul fotbalului nostru. Optimism în maniera dialogului clasic: pesimistul – “Mai rău de aşa nu se poate!”; optimistul – “Ba se poate!”.