Colţul cultural: Blues şi jazz în Banat

Articolul a fost vizualizat de 1,059 ori

Duminică seara am asistat, în sala Capitol din Timişoara, în cadrul galei Kamo, la recitalul grupului Bega Blues Band. Formula actuală, refacută, după moartea regretatului Bela Kamocsa, a arătat cu prisosinţă o nouă abordare stilistică, cu reale elemente specifice muzicii de jazz.

Cel mai longeviv festival de blues&jazz din vestul ţării a ajuns la a XXII-a ediţie,sub atenta coordonare a directorul artistic Johnny Bota, care a reuşit prin programul celor două zile de festival, să mulţumească pretenţiile sutelor de fani prezenţi în sală. În prima seară a evenimentului, cea de sâmbătă, ei au putut vedea şi asculta pe Cătălina Beţa Trio din Bucureşti, quartetul redutabilului chitarist maghiar Zsolt Bende, Mircea Bunea şi al său trio şi formaţia Wildflowers, o apariţie incandescentă. 

Seara de duminică i-a avut protagonişti, cum spuneam, pe Bega Blues Band, Ionuţ Dorobanţu şi Dan Mitrofan, sub numele Explorer Duo, tânărul şi foarte talentatul pianist Alex Pădureanu cu al său trio şi, în final, Miodrag Maljokovic Quartet din Belgrad.

În cadrul galei prezentate de Florian Lungu a avut loc şi un important eveniment editorial: Johnny Bota şi-a lansat volumul “Bluesul şi jazzul în Banat”.

Cu mai mulţi ani în urmă, pe când mai trăia Bela Kamocsa, Bega Blues Band a concertat şi la Hunedoara, în cadrul festivalului S.O.S. Castelul şi pot spune că mai am şi acum nostalgia pieselor “Bluesul porcului” sau “Te sponsorizez”, care au sunat impecabil în curtea Castelului Corvinilor.

Cum subliniam la început, formula actuală a bandului, alcătuit din Johnny Bota la bas, Toni Kuhn la clape, Lică Dolga la tobe, Lucian Nagy la sax tenor, Ştefan Olariu la trompetă, Maria Chioran la voce şi invitatul lor, Saşa Bota, la vioară electrică, au apărut în faţa publicului cu un sunet nou, elementele specifice bluesului fiind dominate acum de improvizaţii complexe, ritmice, dinamice caracteristice jazului de calitate.

După prezentarea temelor muzicale, fiecare instrumentist a execelat prin pasaje instrumentale, cântate cu o plăcere debordantă, transmisă unui public, care a ştiut să aprecieze fiecare solo, răsplădind cu aplauze susţinute producţiile inspirate. Foarte bun compartimentul de suflători, aducând un suflu nou sound-ului trupei, şi de-a dreptul strălucitor solo-ul la vioară electrică a tânărului Saşa Bota, licenţiat în muzică la Frankfurt.

Lică Dolga, foarte exact, a bătut impecabil la tobe, ieşind în evidenţă din când în când, prin accente, sincope şi contratimpi atât de necesari în jazz. Excelentă prestaţia lui Toni Kuhn, care îmi spunea înainte de concert că trăieşte liniştit la ţară, venind în comunităţile aglomerate doar cu ocazia concertelor, şi care a smuls aplauze cântând la un instrument cu clape în care se suflă numit melodika.

Bega Blues Band a abordat piese din repertoriul standard de jazz iar spre final în amintirea lui Kamo au încheiat cu lucrarea muzicală “Te sponsorizez”, într-o manieră elaborată, în care fiecare instrumentist a executat o improvizaţie. Binenţeles nu au incheiat fără biss şi uite aşa după o pauză de zece minute anunţată de Florian Lungu alias Moşu, seara a continuat cu alte recitaluri. Mi-a plăcut la fel de mult şi publicul timişorean, învăţat cu asemenea evenimente, dar şi atmosfera relaxată pe care am simţit-o în sală, fără nici o legătură cu tumultul politic ce ne înconjoară, de parcă spusele lui Toni Kuhn se potrivea celor prezenţi, ce păreau evadaţi într-o lume ideală.

Organizatorii Galei Kamo au fost Filarmonica Banatul, Fundaţia Alternativa, Primăria Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului, Consiliul Judeţean Timiş.

About Mircea Goian