Sănătate: Administrarea medicamentelor (2)

Continuare de aici

Medicamentele sunt substanţe de sinteză obţinute prin diverse procedee fizico-chimice, cu rol în terapia diverselor afecţiuni. Medicamentele administrate pe diverse căi se absorb şi ajung în sânge, după care ele se distribuie către ţesuturile unde acţionează, către organele de epurare, mai ales ficatul şi rinichii, eventual către ţesuturile de depozitare. 

Administrarea prin injectare

Administrarea prin injectare sau parenterală asigură o absorbţie mai rapidă şi completă, fiind avantajoasă în situaţii de urgenţă şi pentru medicamentele care se absorb insuficient în intestin. Ea este posibilă şi pentru bolnavii care nu cooperează. Tehnica administrării este însă mai complicată, implică asepsia, necesită personal calificat, iar injecţiile sunt de regulă neplăcute pentru pacienţi.

Medicamentele injectate subcutanat sau intramuscular difuzează în ţesutul conjunctiv, apoi trec în sânge. Viteza cu care sunt absorbite este în funcţie de fluxul sangvin, care este bogat în muşchi, ceva mai mic sub piele. Medicamentele injectate intramuscular sau subcutanat sunt sub formă de soluţie sau suspensie. Soluţiile uleioase injectate în muşchi produc depozite locale, din care substanţa activă se dizolvă treptat, fiind preluată de sânge.

Injecţiile subcutanate sunt relativ dureroase datorită inervaţiei senzitive bogate, cele intramusculare profunde mai puţin. Complicaţiile infecţioase sunt mai frecvente la injecţiile intramusculare.

Medicamentele pot fi introduse în circulaţie direct prin injecţii intravenoase, fiind cea mai rapidă cale de pătrundere în organism, avantaj în urgenţă. Doza administrată poate fi controlată exact. La nevoie, perfuzia continuă picătură cu picătură, asigurându-se astfel un nivel sangvin constant timp îndelungat. Acţiunea iritantă este, în general, mai bine suportată pentru injecţiile intravenoase. Ca şi accident este flebita sau durerea, datorită introducerii incorecte a acului.

Calea venoasă este destul de riscantă, introducerea prea rapidă poate provoca reacţii adverse, datorită invadării rapide a inimii şi a chemoreceptorilor aortici. De aceea se recomandă ca injecţiile intravenoase să se facă în cel puţin un minut, timp necesar unui circuit complet al sângelui. Alte accidente posibile sunt reacţiile anafilactice, emboliile, frisonul şi reacţiile febrile.

Injectarea intraarterială este rezervată pentru substanţele radioopace în vedrea diagnosticului radiologic sau oncologic.

Injectarea intraperitoneală se foloseşte în radiologie şi oncologie. Injecţiile intrarahidiene sau intratecale se folosec în scop anestezic.

Administrarea prin inhalaţie

Gazele ajung în plămâni prin inhalare. Astfel se administrează anestezicele generale, lichidele volatile sau gazele. Aerosolii se administrează de asemenea, prin inhalaţie. Se folosesc soluţii, suspensii sau pulberi. Propulsarea se face cu ajutorul unui gaz sau lichid volatil, menţinute sub presiune, sau cu un suflu de aer.

Aplicarea locală pe mucoase şi piele

Medicamentele pot fi aplicate pe mucoase – conjuctivală, orală, nazală, faringiană, rectală, uretrală, vezicală, vaginală – de obicei pentru efecte locale, rareori pentru efecte sistemice. Aplicarea pe piele permite pătrunderea lentă a medicamentelor, iar aplicarea unui pansament ocluziv uşurează această pătrundere.
Efectele urmărite sunt locale, dar în condiţiile unei absorbţii crescute pot apărea reacţii sistemice, cu caracter toxic.