Editorial: O lume nebună, nebună, nebună…

Producătorii filmului “The Hobbit”, primul lungmetraj din franciza cu acelaşi nume, care va fi lansat peste câteva zile, au fost acuzaţi de moartea unor animale în timpul filmărilor. Reclamaţia a fost depusă de binecunoscuta organizaţie PETA, care a anunţat că 27 de animale – cai, oi, dar şi gâşte şi găini – au pierit (!) în timpul filmărilor pentru acest lungmetraj regizat de Peter Jackson, cineastul care a semnat şi trilogia “Stăpânul inelelor”. 

În replică, producătorii s-au apărat şi au declarat că pe platourile de filmare nu a murit niciun animal. Mai mult, jumătate din scenele în care au apărut animale ar fi fost create pe computer. Chiar şi acuzatorul, organizaţia PETA, a recunoscut, în cele din urmă, că majoritatea incidentelor vizate nu s-au petrecut direct în timpul filmărilor acelor scene de film, ci în fermele unde erau adăpostite animalele, din cauza unor neglijenţe. Producătorii peliculei, pe de altă parte, susţin că acuzaţiile provin de la foşti îngrijitori de animale, concediaţi în timpul filmărilor. În cele din urmă, PETA a lansat un apel cinefililor din lumea întreagă, îndemnându-i să boicoteze filmul realizat cu un buget de 500 de milioane de dolari, care va avea premiera mondială în Noua Zeelandă, săptămâna viitoare.

Un fapt divers, inedit, de can-can şi atât, care nu ne poate face decât să zâmbim. Asta pentru că zilnic milioane de animale şi păsări iau drumul abatoarelor, iar noi (ba poate chiar şi unii membrii PETA) le servim frumos căsăpite şi aşezate în farfurie, de ce nu chiar în timpul unor cine romantice (!). Faptul divers s-a transformat, totuşi, în ceva mai mult decât atât. Citind ştirea mi-am reamintit de situaţia câinilor vagabonzi din oraşele noastre, un peisaj anodin cu care suntem obişnuiţi. Atât de obişnuiţi că, dacă într-o dimineaţă am ieşi din casă şi nu am mai vedea câinii fără stăpân, ne-am gândi că încă visăm sau, pur şi simplu, ne-am trezit într-o urbe care nu a fost niciodată a noastră.

Similitudinea între faptul divers povestit pe scurt mai sus şi situaţia câinilor vagabonzi de pe străzile judeţului nostru nu se regăseşte, însă, în existenţa în sine a animalelor, ci în atitudinea deplasată a oamenilor care vorbesc despre ele. În nenumărate rânduri, atunci când a fost vorba despre eutanasierea câinilor vagabonzi, hunedorenii care s-au declarat “iubitori de animale” au reacţionat vehement şi au militat împotrivă. Nimic mai justificat în gestul lor, în ciuda faptului că problema cere, totuşi, o rezolvare. Nimic mai just, pentru că fiecare dintre noi are sau a avut acasă un căţel, un papagal sau un hamster cu blăniţă de catifea, animale pe care le-a iubit cu inocenţa copilăriei sau cu ataşamentul “greu” de sensuri al vârstei adulte sau al bătrâneţii însingurate, după caz.

Însă atâta timp cât “iubitorii de animale” (fie ei cei autohtoni sau cei de la PETA) îşi declară ostentativ dragostea pentru aceste vieţuitoare, molfăind chiar în clipa aceea cu poftă o felie de şuncă sau de salam, cuvintele lor sună straniu şi ar putea fi catalogate fără probleme drept crasă ipocrizie. La fel cum ipocrite sunt declaraţiile acelora care – bălăcindu-se în risipă – declară apoi cu nonşalanţă sau chiar protestează public – afirmând cu nesimţire că nu au ce pune pe masă, deşi salariul lor depăşeşte câteva sute sau mii de euro, iar multe familii de hunedoreni supravieţuiesc cu doar câteva sute de lei.

Fiecăruia dintre noi mai ales anii din urmă ne-au dat ocazia să vedem multă ignoranţă, nesimţire, prostie, meschinărie, dar şi pură prostituţie mascată drept nepotism, sau ambalată drept dulce îndrăzneală. Din nefericire, ne învârtim într-un cerc vicios, într-o lume nebună, nebună, nebună, un fel de spital de alienaţi, extins la sferele comunităţilor şi ale conştiinţelor noastre. O vorbă veche spune că zece mii de făclii aprinse nu-i folosesc nicicum unui orb. Nici tot pe-atâtea mii de editoriale omului înşelat de el însuşi. Până la urmă lumea asta este, într-adevăr, plină de probleme reale, nu inventate. Iar prima dintre ele ar fi aceea că aşteptăm întotdeauna, dar întotdeauna, de la CELĂLALT să fie cinstit, amabil, generos şi cumpătat. Într-un cuvânt, fără păcat.