Colţul expertului contabil: Reglementări privind întocmirea şi depunerea raportărilor contabile pentru anul 2012

Articolul a fost vizualizat de 1,124 ori

Prin Legea contabilităţii nr. 82/1991 se stabileşte la art. 28 că au obligaţia de a întocmi situaţii financiare anuale, inclusiv în situaţia fuziunii, divizării sau lichidării, societăţile comerciale, societăţile / companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare – dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice. 

În data de 04.12.2012 a fost lansat în dezbatere publică un proiect de ordin de către Ministerul de Finanţe, prin care persoanele al căror exerciţiu financiar coincide cu anul calendaristic au obligaţia să întocmească şi să depună situaţii financiare anuale încheiate la 31 decembrie, potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a patra a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit proiectului publicat de MFP, cuprinsul situaţiilor financiare anuale diferă în funcţie de mărimea entităţilor, folosindu-se următoarele criterii:

a) total active: 3.650.000 euro;
b) cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro;
c) număr mediu salariaţi: 50.

Societăţile care, la data bilanţului, depăşesc limitele a două din cele 3 criterii de mărime vor întocmi situaţii financiare anuale care cuprind:
– bilanţ (cod 10);
– cont de profit şi pierdere (cod 20);
– situaţia modificărilor capitalului propriu;
– situaţia fluxurilor de numerar;
– note explicative la situaţiile financiare anuale.

Documentele menţionate mai sus vor fi însoţite de formularul “Date informative” (cod 30) şi formularul “Situaţia activelor imobilizate” (cod 40), ale căror modele sunt aprobate tot prin acest ordin. Proiectul de ordin MFP stabileşte ca entităţile care, la data bilanţului, nu depăşesc limitele a două dintre criteriile de mărime menţionate întocmesc situaţii financiare anuale prescurtate care cuprind numai:

  • bilanţ prescurtat (cod 10);
  • cont de profit şi pierdere (cod 20);
  • note explicative la situaţiile financiare anuale prescurtate, însoţite, de asemenea, de formularul “Date informative” (cod 30) şi formularul “Situaţia activelor imobilizate” (cod 40) şi opţional acestea pot întocmi celelalte documente, respectiv situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau situaţia fluxurilor de numerar.

Situaţiile financiare anuale încheiate la 31 decembrie trebuie semnate de persoanele abilitate potrivit legii şi de către administratorul sau persoana care gestionează entitatea şi vor fi însoţite de raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz, şi de propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile.
Persoanele abilitate, potrivit legii, să semneze Raportările contabile anuale sunt, potrivit art. 28 din legea contabilităţii:
10) Situaţiile financiare anuale şi raportările contabile se semnează de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie.
(11) Situaţiile financiare anuale şi raportările contabile pot fi întocmite şi semnate de persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.
(12) Situaţiile financiare anuale şi raportările contabile ale persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1^1) se întocmesc şi se semnează de către persoanele care organizează şi conduc contabilitatea acestora.”

Situaţiile financiare anuale vor fi însoţite totodată şi de o declaraţie scrisă a administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective, prin care îşi asumă răspunderea pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale şi confirmă că:

  • politicile contabile utilizate la întocmirea situaţiilor financiare anuale sunt în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
  • situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată;
  • persoana juridică îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.

Încadrarea în criteriile de mărime se efectuează la sfârşitul exerciţiului financiar, pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale la 31 decembrie aferente exerciţiului financiar precedent şi a indicatorilor determinaţi pe baza datelor din contabilitate şi a balanţei de verificare încheiate pentru sfârşitul exerciţiului financiar curent, utilizându-se cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data încheierii exerciţiului financiar.

Prin proiectul postat de MFP la pct. 2.5 se prevede că: “Formatul electronic al raportărilor contabile anuale la 31 decembrie, conţinând formularistica necesară şi programul de verificare cu documentaţia de utilizare aferentă, se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice pentru întocmirea raportărilor contabile anuale la 31 decembrie, aplicabil entităţilor prevăzute la pct. 1.1 şi 1.2. Programul de asistenţă este pus la dispoziţia entităţilor gratuit de unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice, de la adresa www.mfinante.ro. Acest program este elaborat distinct de programul de asistenţă aplicabil pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale.

2.6 Entităţile depun la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportările contabile anuale la 31 decembrie, în format hârtie şi în format electronic sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnătură electronică extinsă.
2.7 Formatul electronic al raportărilor contabile anuale la 31 decembrie, generat prin programele de asistenţă, constă într-un fişier PDF, având ataşat un fişier xml.
2.8 Formularele care compun raportările contabile anuale la 31 decembrie se completează în lei. Această unitate de măsură se va trece pe fiecare formular în parte.”

Nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la întocmirea, semnarea şi depunerea în termenul legal la unităţile teritoriale fiscale a situaţiilor financiare anuale constituie contravenţie, nerespectarea se sancţionează cu amendă. Amenda aplicată pentru nedepunerea în termenul legal a situaţiilor financiare este cuprinsă între 300 şi 1.000 de lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între una şi 15 zile lucrătoare. Dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 şi 30 de zile lucrătoare, amenda variază între 1.000 şi 3.000 de lei, în timp ce dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lucrătoare, se poate plăti până la 4500 de lei, dar nu mai puţin de 1500 de lei, iar pentru neîntocmierea şi nesemnarea situaţiilor financiare anuale, amenda este cuprinsă între 2.000 şi 3.000 lei.

Termenele de depunere a raportărilor contabile sunt aceleaşi ca şi în anii precedenţi.

Mornea Maria

Preşedinte Filiala CECCAR Hunedoara

About Redacţia REPLICA