Adevărata poveste a lui Moş Crăciun

Aşteptăm cu nerăbdare şi mare emoţie sosirea lui, ba privind pe gaura cheii spre bradul împodobit, aşezat la loc de cinste în camera mare, ba iţindu-ne privirea pe fereastră şi ciulind urechile, doar-doar vom prinde măcar vreun zvon de zurgălăi. Ne bucurăm când ninge, fericiţi că săniuţa Moşului va aluneca mai uşor pe toate străduţele lumii, până la cel din urmă copilaş care îl aşteaptă plăcut înfiorat. Puţini ştiu, însă, adevărata poveste a lui Moş Crăciun. Şi mai puţini ştiu că Moşul există cu adevărat!  

Imaginea actuală a lui Moş Crăciun, cel răbdător şi generos, dăinuie de mai bine de 100 de ani

Adevăratul Moş Crăciun este, de fapt, Sfântul Nicolae! Un om cât se poate de real, care a ajuns arhiepiscopul Mirei, o localitate din Asia Mică. În vremea lui circulau o mulţime de învăţături greşite despre Hristos, printre care şi erezia lui Arie. Preotul Arie susţinea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om deosebit, dăruit de divinitate cu puteri supraomeneşti. Sfântul Nicolae (omul care îl va prefigura pe Moş Crăciun) a participat, în calitate de episcop, la primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, unde a fost condamnată această erezie.

Mai mult, viitorul Moş Crăciun s-a mâniat văzând că Arie nu mai contenea cu demonstraţiile sale şi l-a pălmuit de faţă cu împăratul. Constantin cel Mare a poruncit atunci ca episcopul Nicolae să fie aruncat în temniţă, după ce l-a dezbrăcat de hainele preoţeşti şi de însemnele puterii episcopale. Însă, noaptea, Mântuitorul Iisus Hristos şi Fecioara Maria au apărut în temniţă şi i-au dat înapoi episcopului întemniţat Evanghelia şi omoforul episcopal (eşarfa pe care arhiereul o poartă în timpul slujbei religioase – n.red.). Atunci au văzut toţi că el fusese drept, iar mânia lui justificată. Obiceiul de a face daruri de Crăciun a fost preluat, câteva secole mai târziu, de creştini, chiar de la Moş Crăciun, adică de la episcopul Nicolae. Povestea spune că, altădată, episcopul a aflat într-o zi că un tată din cetatea Mirei, copleşit de sărăcie şi îngrijorat de soarta fetelor sale, pe care nu le putea mărita, se gândea să îşi pună capăt vieţii. Pentru a-l salva din deznădejde, se spune că episcopul a poruncit slujitorilor săi să ia trei pungi cu galbeni şi să le ducă pe ascuns familiei. Slujitorii episcopului s-au grăbit să îşi îndeplinească datoria şi au aruncat dincolo de obloanele ferestrelor pungile cu bani, care au căzut în încălţările celei mai mici dintre fete. De atunci şi până acum, în noaptea Sfântului Nicolae, copiii găsesc mici daruri în ghetuţe.

De la legendele nordului, până în America

Unii istorici şi etnologi, care confirmă faptul că Moş Crăciun este doar o ipostază mai nouă a Sfântului Nicolae, spun că povestea sa a apărut încă din secolul al treilea după Hristos. De fapt, înainte să devină chiar el ipostaza genezorităţii, Moş Crăciun “a primit în dar”, de la o sumedenie de culturi, câte unul sau două atribute. Spre exemplu, specialiştii în mitologie spun că la germani imaginea arhaică a lui Moş Crăciun se suprapune cu uşurinţă peste acea a zeului Odin. Acesta zboară pe un cal fermecat, care poartă numele de Sleipnir şi care aduce – e drept – de foarte departe, cu Rudolf, renul mult mai prietenos al lui Moş Crăciun. O altă similitudine este aceea că sărbătoarea închinată zeului Odin era celebrată în data de 21 decembrie. Micuţii din Scandinavia îşi umpleau în această zi încălţările cu legume, iar zeul le preschimba în dulciuri. Mitul lui Odin, preschimbat, desigur, a coborât mai apoi la sud de peninsula Scandinavă, până în Olanda, iar de aici ar fi ajuns în America.

Una dintre primele imagini ale Moşului apare la îndrăgitul scriitor Charles Dickens, în nuvela “O colindă de Crăciun”. Moşul este descris aici ca “fantoma Crăciunului prezent” şi poartă o haină lungă, verde, cu un guler mare de blană. Imaginea sa, schimbată încă puţin, devine tot mai populară în secolul al XIX-lea, când Moş Crăciun începe să împartă tot mai des daruri copiilor din vestul Europei.

Moş Crăciun, “reinventat” şi “vândut” de Coca-Cola

După nenumărate transformări pe care Moşul le-a suferit timp de aproape 1.600 de ani, imaginea lui de bătrânel plinuţ şi foarte simpatic se schimbă din nou. În 1860, ziarul american “Harper’s Illustrated Weekly” a publicat un desen al lui Moş Crăciun ce avea să facă istorie! Îmbrăcat într-un costum roşu, Moşul va fi desenat, iar şi iar, timp de trei decenii încheiate, de Thomas Nast, caricaturist al ziarului, care va ilustra povestea Moşului în detaliu şi îi va adăuga renii şi sania fermecată. Tot caricaturistul american este cel care, la 25 de ani de la primul desen cu Moş Crăciun pe care îl făcuse, a anunţat că reşedinţa Moşului este la Polul Nord. După alţi 46 de ani, Moşul va deveni vedetă internaţională graţie gigantului Coca-Cola: un alt caricaturist, Haddon Sundblom, l-a redesenat pe Moş Crăciun pornind de la ideea originală. Ce a ieşit din mâinile sale a fost o creaţie de mare succes. Dovada: compania Coca-Cola continuă să folosească şi astăzi, în campaniile publicitare, aceeaşi imagine a lui Moş Crăciun, datând din 1931.

Moş Crăciun în România

La noi, la români, Moşul are o poveste cu totul specială. Şi de această dată istoria moşului se întreţese cu elementele mitice ale unei alte poveşti, cea a unui cioban-zeu. Unele naraţiuni spun că ciobanul sau bogatul zgârcit refuză s-o primească pe Fecioara Maria pentru a naşte în grajdul său. Nevasta moşului, Crăciuna sau Crăciuneasa, miloasă foarte din fire, o primeşte în ascuns pe Preacurata şi o ajută să nască. Pentru această faptă, Crăciun o pedepseşte aspru pe femeie, tăindu-i mâinile, dar Fecioara i le lipeşte la loc şi femeia se tămăduieşte chiar în acea clipă. Dându-şi seama că faptele lui au fost pline de cruzime, ciobanul Crăciun se căieşte şi oferă micului prunc nou-născut daruri minunate. În acest fel, povestea românească a lui Moş Crăciun se întrepătrunde cu aceea a magilor, care i-au adus daruri lui Isus Hristos, dar duce cu gândul şi la “moşii” (şi strămoşii – n.r.) neamului. Copiii de acum 20-30 sau chiar 40 de ani ştiau că, în loc de Moş Crăciun, pe ei o să-i viziteze Moş Gerilă. Deşi identic cu Moş Crăciun, Moş Gerilă nu amintea deloc de naşterea lui Hristos, dorindu-se a fi un “înlocuitor” al moşului original, cel provenit din credinţa religioasă. Practic, Moş Gerilă, provenit din folclorul rusesc, a fost promovat de propagandiştii comunişti ca “înlocuitor” al celorlalţi doi moşi, Nicolae şi Crăciun.

Moşul cel generos

De când Moşul a devenit tot mai cunoscut în lume, foarte mulţi copii au început să-i scrie scrisori. Doar de la deschiderea satului lui Moş Crăciun pentru publicul vizitator, în Finlanda, Moşul a primit zeci de milioane de scrisori din aproape toate ţările lumii, dintre care câteva zeci de mii numai din România. Piticii, ajutoarele Moşului, care se ocupă cu primirea şi sortarea scrisorilor, au anunţat oficial că fetele scriu scrisori mai lungi, sunt întotdeauna mai politicoase decât băieţii şi sunt şi ceva mai generoase: ele au tendinţa de a cere cadouri nu doar pentru ele, ci şi pentru alte persoane. Obiceiurile de Crăciun diferă, însă, de la o ţară la alta. În Italia, de exemplu, înainte ca Moş Crăciun să îşi aducă darurile, copiii sunt vizitaţi de vrăjitoarea Befana, care trece ca un vârtej, călare pe mătură, pentru a verifica dacă micuţii au fost cuminţi şi îşi merită cadourile.

În Elveţia, Moşul însuşi aduce bradul de Crăciun gata împodobit şi-l aşează frumos în sufragerie, iar în Olanda, Moşul vine pe un cal alb şi lasă cadourile în saboţi. În Rusia, Moş Crăciun vine la copii împreună cu Crăiasa Zăpezii, în Statele Unite ale Americii prichindeii îi lasă moşului lapte şi biscuiţi, iar în Islanda se spune că există 13 Moşi Crăciuni, câte unul pentru fiecare zi a Sărbătorilor de Iarnă. Mai mult, dacă nu au fost cuminţi, copiii islandezi riscă să primească, în loc de cadouri, un cartof!

Mult mai şugubăţ devine Moşul când ajunge în celălalt capăt al lumii, adică în Australia. Ca să nu se lase mai prejos şi să arate că, deşi bătrân, este încă în putere, Moş Crăciun merge la copiii australieni pe planşa de surf! Uneori, cine intră în magazinele vestice sau americane, se întâmplă să dea… peste cine credeţi? Chiar peste Moş Crăciun! El vorbeşte cu fiecare copil în parte şi, ajutat de spiriduşi, le oferă micuţilor câte un cadou. Înţelepţii zilelor noastre ne reamintesc, însă, că Moş Crăciun nu ar tebui să fie văzut doar ca bătrânelul jovial care aduce daruri. El este cu atât mai important cu cât el ne aminteşte, în fiecare Crăciun, de dragostea nesfârşită a lui Dumnezeu, pe care noi toţi trebuie să o primim şi să o împărtăşim celor din jur.

“Noaptea de vis” în care s-a stricat orga

În ziua în care noi celebrăm Crăciunul, altădată romanii sărbătoreau Saturnaliile. Tot în aceeaşi perioadă era marcată moartea şi învierea zeului solar de origine iraniană Mithras, pentru ca abia la peste 300 de ani de la începutul acestei ere să se serbeze naşterea lui Mesia. Şi tot la români, de Crăciun, se cântă colinde. Primul care a scris despre obiceiul colindatului a fost Ion Creangă, însă cel mai vechi cântec creştin este “Jesus refulsit omnium” (“Isus este lumina lumii”), fiind compus de Hilary din Poitiers, în secolul al patrulea. Cam cu 400 de ani în urmă, Oliver Cromwell a interzis colindele în Anglia, iar vreo jumătate de secol mai târziu în loc de colinde se asculta muzica lui Mendelssohn şi a lui Händel. În 1818, un diacon austriac, Joseph Mohr, a fost anunţat cu o zi înaintea Crăciunului că orga bisericii în care slujea s-a stricat şi nu poate fi reparată la timp pentru slujbă. Atunci el a compus trei piese, una dintre ele fiind “Noapte de vis” (“Stille Nacht”), care a fost tradusă până astăzi în mai bine de 180 de limbi.