Anul care tocmai se încheie a fost dominat de conflicte politice. Unele generate de cele două “runde” de alegeri, altele, de miza suspendării lui Traian Băsescu. Pe plan local, tensiunilor de ordin politic li s-au adăugat scandalurile cu iz penal, în unele fiind implicaţi poliţişti. Iar cum un rău nu vine niciodată singur, banii pentru judeţul Hunedoara au fost mai puţini şi, pare-se, folosiţi mai ineficient, ori chiar ilegal.
Ianuarie – bani mai puţini
În ianuarie constatam că fondurile trimise de Guvern judeţului Hunedoara au fost cu o treime mai mici faţă de bugetul din 2011. După ce că banii publici au fost mai puţini, în unele situaţii aceştia au fost şi gestionaţi fraudulos. Curtea de Conturi a României a făcut publice, în luna ianuarie, o serie de ilegalităţi în modul în care instituţii de stat din judeţul Hunedoara au gestionat banii contribuabililor.
La Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, inspectorii Curţii de Conturi au descoperit că 12 persoane decedate au primit drepturi din bugetul asigurărilor sociale de stat în perioada 2008-2011. Curtea de Conturi a mai constatat că unii beneficiari de pensii de invaliditate încasau şi salarii, în calitate de persoane fizice autorizate sau asociaţii familiale.
La Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara s-au făcut plăţi ilegale de 54.000 de lei (salarii acordate ilegal, plăţi pentru acţiuni care nu au fost realizate, sporuri ilegale, penalităţi neîncasate).
La Spitalul de Psihiatrie din Zam, s-au pierdut bani prin neîncasarea veniturilor proprii din chirii, penalităţi din contractele de prestări servicii, taxe de internare, creanţe din serviciile medicale şi valorificarea deşeurilor rezultate în urma casării bunurilor. La Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara s-a constatat decontarea ilegală a unor cheltuieli pentru lucrări neexecutate, sau lucrări supradimensionate şi transport nejustificat. De asemenea, s-au găsit nereguli la inventariere.
Februarie – afaceri oneroase lichidate de poliţişti
În luna februarie mai mulţi hunedoreni care derulau afaceri necurate au fost ridicaţi şi duşi la audieri sau chiar condamnaţi. Primul dintre aceştia a fost deveanul Vasile Gheorghe Toma, acţionar majoritar la SC „Vinalcool” SA, reţinut în martie 2006 de oamenii legii. În luna februarie acesta a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare. Toma a fost acuzat acuzat de spălare de bani, complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la delapidare, paguba produsă statului fiind estimată la peste 5.000.000 de lei (50 de miliarde de lei vechi).
Tot în luna februarie fostul şi actualul finanţator al echipei F.C. Hunedoara, Silvan Toma, împreună cu alţi şapte hunedoreni au fost ridicaţi de poliţişti, fiind acuzaţi de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani. Hunedorenii, alături de alte 24 de persoane din judeţele Mehedinţi, Cluj, Timiş şi Argeş, ar fi provocat un prejudiciu de 20 de milioane de euro. Printre persoanele reţinute de oamenii legii s-a numărat şi tatăl lui Silvan Toma, Petrică Toma, fost comisar al Gărzii Financiare.
În martie s-au înmulţit veştile proaste
În cea de-a treia lună a anului 2012 preţul ouălor s-a dublat, după ce Uniunea Europeană a impus noi norme de bunăstare fermelor de păsări. Investiţiile i-au costat pe cei patru producători hunedoreni în jur de 2 milioane de euro. Pe de altă parte, pentru a soluţiona problema animalelor fără stăpân, primarul Hunedoarei de la acea vreme, Ovidiu Hada, a lansat un chestionar online referitor la câinii vagabonzi. Peste 90 la sută dintre respondenţi au optat pentru varianta adăpostirii pe viaţă a celor câteva mii de câini vagabonzi din oraş, deşi acest lucru ar costa bugetul local zeci de mii de lei anual.
În aceeaşi lună, Consiliul Judeţean Hunedoara a înfiinţat o asociaţie pentru a gestiona problema maidanezilor din întreg judeţul şi a alocat pentru anul 2012 suma de 900.000 de lei.
Tot în martie, 90 de poliţişti au fost implicaţi într-o acţiune naţională de recuperare a zeci de icoane de patrimoniu furate din mai multe biserici din lemn din judeţele Hunedoara, Vâlcea şi Mureş. Prejudiciul total s-a ridicat la 1.300.000 de lei.
În luna martie violenţa unui tânăr de 24 de ani, Paul Cosmin Cârcel, a şocat întreg judeţul. Bărbatul şi-a ucis soţia (de 20 de ani) şi soacra (49 de ani) cu mai multe lovituri de topor, în faţa băieţelului de numai trei ani. Luna martie a continuat cu alte două tragedii: biserica-monument istoric din Gialacuta, comuna Brănişca, a ars din temelii, după ce un incendiu de vegetaţie uscată s-a propagat la clădire, iar un bloc din Deva, în care locuiesc 60 de familii, a ajuns în risc de prăbuşire, din cauza surpărilor de teren provocate de acumulări masive de apă în subsol.
În aprilie ne-a părăsit părintele Crăciun
În luna aprilie a fost înfiinţat Complexul Energetic Hunedoara, prin fuziunea celor două entităţi: termocentralele Mintia şi Paroşeni. Complexul include şi cele patru mine considerate viabile din Valea Jiului: Lonea, Livezeni, Vulcan şi Lupeni.
În luna aprilie, trei persoane implicate în dosarul “traficului cu locomotive” au fost condamnate la închisoare cu suspendare. Procurorii i-au trimis în judecată pe Georg Hocevar, un om de afaceri austriac, pe un fost angajat al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Cristina Rişcuţa, şi pe un angajat al instituţiei similare din Cluj, Graţiana Alicu. Potrivit anchetatorilor, cinci locomotive ar fi fost transportate peste graniţă în perioada 2000-2005, prejudiciul fiind calculat la 158.000 de euro. Anchetatorii susţin că investitorul austriac ar fi obţinut, de la Direcţiile Judeţene de Cultură Hunedoara şi Cluj, avize de export pentru locomotivele cu abur, deşi utilajele nu au fost expertizate anterior. Pe de altă parte, Georg Hocevar a reabilitat mai multe locomotive cu abur şi le-a repus în funcţiune pe linia cu ecartament îngust Crişcior-Brad, singura funcţională, în acest moment, în judeţul Hunedoara, în timp ce autorităţile au trimis fostele mocăniţe direct la dezmembrare, în centrele de recuperare a fierului vechi.
Tot în aprilie, chiar în dimineaţa Floriilor, părintele Crăciun Oprea a murit, după o îndelungată suferinţă. Părintele Crăciun a fost unul dintre supravieţuitorii “experimentului Piteşti”, fiind arestat în anul 1948, după ce – acuzat de “uneltire împotriva ordinii sociale” – a fost condamnat de Tribunalul Militar din Timişoara. Preotul paroh din Cinciş a îndurat chinurile închisorilor comuniste din Arad, Oradea, Timişoara, Gherla, Piteşti, Aiud, Jilava, fiind mai apoi trimis la Canal. Unul dintre cei mai iubiţi duhovnici hunedoreni şi un apropiat al părintelui Arsenie Boca, a refuzat, cu smerenie, să vorbească despre suferinţa sa din închisorile comuniste. Părintele Crăciun a construit la Cinciş biserica nouă, dar şi un corp de clădire destinat schitului care a fost înfiinţat acolo anul trecut, potrivit dorinţei părintelui Arsenie Boca. Foarte bolnav, ajuns la vârsta de 87 de ani, părintele nu a încetat să slujească până când a fost internat de urgenţă la terapie intensivă.
Mai – “şocuri” de tot felul
Mandatul de primar al primarului Hunedoarei, Ovidiu Hada, a încetat în luna mai, cu aproximativ două luni mai devreme decât era normal, ca urmare a pierderii, prin demisie, a calităţii de membru PNL, partid pe listele căruia a fost ales. Atribuţiile sale au fost preluate de viceprimarul de la acea vreme Nicolae Robert Dan. Sergiu Florea, studentul originar din Brad, condamnat pentru uciderea şi tranşarea unui lider al romilor din Timişoara, şi-a publicat în luna mai cartea pe care a scris-o în închisoare. Tânărul a scris timp de doi ani la cele peste 120 de pagini ale romanului „Cărare spre abis”, pe care l-a publicat în 300 de exemplare. Sergiu Florea şi Carmen Bejan au fost condamnaţi anul trecut la câte 20 de ani de închisoare, după ce în luna august a anului 2009 l-au omorât şi l-au tranşat pe un lider al romilor din Timişoara, Trifu Schrott, în vârstă de 65 de ani.
Din păcate, tot în luna mai o altă tragedie a zguduit judeţul. Deveanul Iulian Colesniuc şi-a ucis din gelozie soţia de numai 27 de ani, iar apoi s-a sinucis, lăsând doi copii mici fără părinţi.
Luna mai a fost cea în care a murit şi patronul grupului de firme Edy Spedition, Alin Popa, hunedoreanul din top 300 cei mai bogaţi români. Popa a încetat din viaţă într-un accident de circulaţie produs între localităţile Şag şi Jebel, după ce s-a angajat într-o depăşire periculoasă. Ca o neagră ironie, impactul mortal al maşinii sale s-a produs cu un autotren.
Iunie – luna alegerilor locale
Peste 200 de hunedoreni şi-au depus candidaturile pentru funcţia de primar, iar opt persoane au încercat să ocupe funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. În urma scrutinului, Petru Mărginean (candidatul USL) a fost ales primar al Devei, în timp ce la Hunedoara candidatul USP, Viorel Arion, a câştigat competiţia electorală. Arion a obţinut 11.100 dintre voturile hunedorenilor, în timp ce principalul său contracandidat, Barna Bende, a fost votat de 10.300 de alegători. Preşedinte al Consiliului Judeţean a fost reales Mircea Ioan Moloţ, cu un avans de circa 14.000 de voturi în faţa rivalului său Mircia Muntean.
În domeniul educaţiei, dezastrul de la Bacalaureat avea să fie prefigurat încă din luna iunie de rezultatele de la bacalaureatul special, pentru olimpici: 16 absolvenţi din judeţ au picat examenul, iar unul a fost eliminat.
Iulie – dezastru la Bac şi alte scandaluri
40 la sută dintre elevii hunedoreni absolvenţi de gimnaziu au luat, în luna iulie, note sub 5 la testele naţionale. Peste 100 dintre aceştia nu au reuşit să obţină nici măcar nota 2. Nici colegii mai mari nu au învăţat mai mult. Rata promovării bacalaureatului în judeţul Hunedoara a fost de numai 37 la sută. Niciun elev din judeţ nu a obţinut nota maximă, iar 20 de candidaţi la Bacalaureat au fost daţi afară din sălile de examen, după ce au fost prinşi cu telefoane şi fiţuici. Niciun elev de la Liceul Teoretic din Ghelari nu a reuşit să promoveze bacalaureatul. La polul opus s-a aflat Seminarul Teologic de la Mânăstirea Prislop, cu o rată a promovării de 100 la sută.
Luna iulie a fost “condimentată” cât se poate de scandalos, după ce agentul de poliţie Adrian Sucilă, din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan, a fost arestat preventiv, fiind acuzat de act sexual cu un minor şi corupţie sexuală. Conform procurorilor, poliţistul ar fi întreţinut, în repetate rânduri, raporturi sexuale cu un minor de 16 ani, fiul viceprimarului din Vulcan. Filmările pornografice erau realizate chiar de sora minorului.
Tot în luna iulie a fost emis şi acodul de mediu pentru exploatarea aurului de la Certej. Mai multe asociaţii pentru protecţia mediului au condamnat emiterea acordului pentru proiectul Certej, prima exploatare a aurului la scară largă pe bază de cianuri din România. Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale au acuzat impactul devastator asupra mediului, dar şi vicii de legalitate.
Liniştea din august, urmată de tragedii în septembrie
După atâtea turbulenţe, luna august a fost una de vacanţă, iar acest lucru s-a văzut: singurul eveniment notabil al lunii a fost organizarea Festivalului berii în municipiul Hunedoara.
În septembrie, un grav accident de circulaţie a şocat Hunedoara: doi tineri au murit şi alţi trei au ajuns la spital cu răni grave, în urma unui accident care s-a produs pe DJ 687, pe ruta Hunedoara-Deva. Şoferul, un tânăr de 23 de ani, ar fi condus cu 130-140 de kilometri pe oră.
Cazului tragic al poliţistului hunedorean care şi-a ucis familia, iar apoi s-a sinucis, i s-a mai adăugat încă unul: un poliţist din Petrila, angajat excepţional, cu o vechime de 17 ani, s-a sinucis. Bărbatul s-a spânzurat şi nu a lăsat un bilet de adio, în care să-şi motiveze gestul. El se despărţise de soţia lui în urmă cu un an, dar era aparent mulţumit că reuşise să-i cumpere fostei soţii un apartament în Petroşani, unde aceasta urma să locuiască cu fetiţa lor, care era în clasa a III-a. Septembrie s-a încheiat şi cu câteva veşti bune: 80 de familii din Deva au primit în folosinţă apartamente noi, minerii din Valea Jiului s-au ales cu salarii mai mari cu 10 la sută, iar trupa Iris, în noua formulă, alături de noul solist – Toni Şeicărescu, a cântat pentru prima oară în septembrie, la Călan.
Octombrie – arestări spectaculoase
În luna octombrie, fostul adjunct al Poliţiei Hunedoara, Adrian Filer, fostul finanţator al F.C. Corvinul 2005, Florin Uscatu, şi omul de afaceri Dorin Cupeţiu au fost trimişi în spatele gratiilor. Cei trei au fost acuzaţi de evaziune fiscală şi delapidare, după ce au derulat mai multe afaceri cu produse laminate, cauzând un prejudiciu de 1,8 milioane de euro. Cei trei au cerut în mai multe rânduri să fie cercetaţi în stare de libertate, însă fără success. Procesul în acest caz nu a început încă.
Un alt control al Curţii de Conturi făcut la Primăria Hunedoara a dus la alte concluzii nefavorabile fostului primar Ovidiu Hada. Conform inspectorilor instituţiei amintite, în perioada mandatului lui Hada, mai mulţi salariaţi din primărie au primit apartamente, deşi nu îndeplineau criteriile necesare. Mai mult, în ceea ce priveşte aparatura medicală, cumpărată în 2011 cu 1 milion de euro, cu plata în leasing pe o perioadă de 10 ani, aceasta este o afacere extrem de păguboasă pentru bugetul local al Primăriei Hunedoara. Asta, deoarece, în 10 ani, perioada cât trebuie plătit leasingul, suma la care ajung aparatele respective se va ridica la 7 milioane de euro. Un alt control al Curţii de Conturi a relevat nereguli în ceea ce priveşte stabilirea preţului huilei, în contractele de furnizare ale CNH. Prejudiciul produs astfel este de 543 de milioane de lei.
Probleme au apărut şi la Primăria Deva. Cu două luni în urmă, autorizaţiile de construcţie şi de mediu ale complexului Aqualand din Deva au fost anulate de Curtea de Apel Alba Iulia. Asta după ce şase familii care locuiesc în apropierea complexului au dat în judecată Primăria, deranjate de zgomotul, vibraţiile şi noxele de la staţia de producţie de energie electrică şi termică în cogenerare a complexului. Pentru întregul complex s-au cheltuit 12 milioane de euro.
Noiembrie – alte ilegalităţi în primării
Curtea de Conturi a făcut publice, în noiembrie, o altă serie de ilegalităţi: şase administraţii locale din ţară, printre care Deva şi Haţeg, au cheltuit milioane de lei fără acoperire legală. La Deva au fost înregistrate ilegalităţi legate de contractul de concesionare a serviciului public comunitar de salubrizare, prejudiciul fiind estimat la peste 1,6 milioane de lei. De asemenea, 39 de firme nu au fost taxate pentru terasele deţinute pe domeniul public, iar între 2009 şi 2010 au fost acordate profesorilor sporuri de “ecran” şi de “penibilitate”. Un alt prejudiciu, de peste 335.000 lei, a fost înregistrat după ce de la bugetul local au fost decontate lucrări neexecutate sau care nu au justificare pentru un complex de locuinţe sociale. La Haţeg, autoritatea locală şi-a diminuat veniturile din impozitele pe terenurile extravilane şi au fost decontate în plus sute de mii de lei fără documente justificative. După ce, vreme de mai bine de trei ani, directorii spitalelor hunedorene nu au mai avut voie să facă angajări, în luna noiembrie posturile au fost deblocate şi în aceeaşi lună s-a dat startul campaniei electorale.
Decembrie – USL a câştigat judeţul
După ce hunedorenii nu au mai avut un patinoar vreme de 15 ani, administraţia locală, în parteneriat cu ECOSID, a inaugurat un patinoar mobil second-hand, iar peste o sută de familii din Deva au primit în luna cadourilor dreptul la o chirie într-o locuinţă nouă. Luna decembrie a fost, însă, prin excelenţă, luna alegerilor parlamentare. În urma alegerilor, candidaţii USL din judeţul Hunedoara au obţinut o victorie zdrobitoare, câştigând nouă din cele zece mandate judeţene. La Senat, în Colegiul Uninominal nr. 1 a câştigat Cosmin Nicula (PSD), Colegiul Uninominal numărul 2 a fost câştigat de Dorin Păran (PNL), în timp ce în Colegiul Uninominal numărul 3 a câştigat Mariana Câmpeanu (PNL).
La Camera Deputaţilor, cele şapte colegii au fost câştigate, după ordinea numerică, de Laurenţiu Nistor (de la PSD), Natalia Intotero (PSD), Dan Radu Ruşanu (PNL), Cristian Resmeriţă (PSD), Bogdan Ţîmpău (PNL) şi Carmen Hărău (PNL), care a reuşit un procentaj-record: aproape 72 la sută. Singura excepţie s-a înregistrat în Colegiul nr. 5, unde Ioan Rus nu a reuşit să obţină 50 la sută plus 1 din voturi, aşa că, de pe locul secund, Monica Iacob Ridzi (PP-DD) a luat mandatul în urma primei runde de redistribuire. Tot prin redistribuire, Mircia Muntean, fostul primar al municipiului Deva, a reuşit să obţină un mandat de deputat. la fel s-a întâmplat şi în cazul lui Haralambie Vochiţoiu, liderul PP-DD Hunedoara, fiinddeclarat senator în colegiul din Valea Jiului. Aşa se face că judeţul Hunedoara va fi reprezentat în Parlament de patru senatori şi nouă deputaţi. Numelor deja cunoscute li se adaugă deveanul Gheorghe Firczak, care a câştigat al patrulea mandat de deputat pe lista Asociaţiei Culturale a Rutenilor din România.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.