Autostrada Deva-Orăştie, între termenele optimiste şi realitate

Articolul a fost vizualizat de 3,511 ori

Tronsonul de autostradă Deva – Orăştie ar putea fi gata în întregime în prima jumătate a anului. Luna aprilie este cel mai optimist termen avansat de constructori, în condiţiile în care data finalizării a fost de două ori depăşită.

Porţiunea dintre Deva şi Simeria este ca un mic premiu de consolare pentru şoferii care şi-au făcut iluzii că vom avea 32 de kilometri de autostradă în judeţ până în luna mai

Porţiunea dintre Deva şi Simeria este ca un mic premiu de consolare pentru şoferii care şi-au făcut iluzii că vom avea 32 de kilometri de autostradă în judeţ până în luna mai

Din lucrare, doar secţiunea Deva – Simeria, în lungime de 15 kilometri, a fost finalizată, iar acum drumarii caută soluţii pentru fisurile din zona Turdaş, cauzate de alunecările de teren de pe lunca Mureşului.

La toate acestea, se adaugă prognoza meteo care arată o iarnă întârziată cu căderi de zăpezi chiar şi în cursul lunii martie, când se anunţă temperaturi mai scăzute decât media lunară obişnuită. Aşa că termenul de finalizare ar putea fi din nou amânat, lucru declarat recent şi de prefectul Sorin Vasilescu: “Din datele pe care le avem, începând cu luna aprilie se va putea circula pe autostradă în judeţul Hunedoara, de la Soimuş, până la Orăştie. Din ceea ce mi-a spus directorul CNADNR Timişoara, lucrările sunt în grafic, date pe care mi le-a oferit la inaugurarea tronsonului Şoimuş – Simeria, dar, ca o părere proprie, dacă iarna este lungă, data din aprilie este una prea optimistă”.

În luna decembrie, a fost finalizată secţiunea Deva-Simeria în lungime de 15 kilometri, iar tronsonul care merge mai departe, până la Orăştie, este încă în lucru. Aici a apărut o situaţie neaşteptată, după ce s-au produs alunecări de teren neanticipate de proiectanţi şi este nevoie de aplicarea unor soluţii tehnice speciale. Râul Mureş le-a dat bătăi de cap constructorilor pentru că, pe o porţiune de aproximativ 400 de metri, au apărut fisuri serioase în autostradă, lucru care a determinat amânarea lucrărilor până în primăvară, cel puţin asta speră constructorii. Acest lucru înseamnă lucrări suplimentare de consolidare: “Lucrările sunt undeva la 82% din totalul de executat. Sunt nişte lucrări rămase, mai dificile, de consolidare a terenului, care, categoric, vor fi finalizate în prima jumătate a anului, urmând să deschidem traficul şi pe acest tronson”, spune directorul de proiect, Laurenţiu Virginaş, referitor la cei 17 kilometri dintre Simeria şi Orăştie, cu termenul de finalizare în primăvară. Aici, drumarii ar putea apela la construirea unui tunel suplimentar.

Autostrăzi “alunecoase”

Fisurile din terasament nu-i lasă pe constructori să meargă mai departe cu lucrările în zona Turdaş

Fisurile din terasament nu-i lasă pe constructori să meargă mai departe cu lucrările în zona Turdaş

Autostrada Deva-Orăştie asigură traficul rutier pe cordonul paneuropean lV şi va lega tronsoanele Lugoj-Deva şi Orăştie-Sibiu. Lucrările au fost finanţate cu bani europeni prin fonduri de pre-aderare şi de Guvernul României, până în luna decembrie 2012. Din acest an, lucrările vor fi plătite doar cu bani de la bugetul de stat, după cum prevedea Memorandumul pentru acest program. Dacă termenul s-ar fi respectat, 75 la sută din valoarea totală ar fi venit din fonduri europene. Compania de Drumuri a estimat că, după 1 ianuarie, va mai avea de achitat 38 de milioane de euro. Asta în condiţiile în care, până la 1 decembrie, au fost făcute plăţi către constructori în valoare de 118 de milioane de euro. Se pare că, din cea mai importantă arteră care străbate România de la un capăt la altul, respectiv de la Nădlac la Constanţa, se poate conta doar pe 85 de kilometri noi din totalul de peste 850. “În 2013, avem date că se va finaliza bucata dintre Orăştie şi Pianu din judeţul Alba, aşa că vom putea circula până acolo; între zona Pianu şi Sibiu, avem alunecări de teren care necesită investiţii suplimentare de 90 de milioane de euro, bani care acum nu se regăsesc în bugetul existent”, explică prefectul Sorin Vasilescu.

Datele din teren nu “bat” însă cu statisticile CNADNR, care a estimat că, în 2013, vor fi gata aproximativ 230 de kilometri de autostradă, incluzând printre proiectele ce ar urma să fie date în folosinţă autostrada Orăştie – Sibiu cu o lungime de 82 de kilometri şi tronsonul Arad-Nădlac de 38,8 kilometri. Dacă în acest an se anunţă totuşi câteva inaugurări ale unor tronsoane, 2014 ar putea fi unul fără niciun fel de inaugurări, din moment de Guvernul nu a încheiat niciun contract în 2012, pentru că procedurile de licitaţii s-au prelungit fără a se anunţa vreun câştigător. Se preconizează că întreg Coridorul IV Paneuropean, adică tronsoanele de autostradă dintre Nădlac, Deva, Sibiu şi Piteşti, va fi finalizat până în anul 2016.

About Laura Oană