Devoratorul de gazete

Cei de la Servus Hunedoara ne informau, săptămâna trecută, că “Transilvania a fost zguduită de un cutremur”. Când vezi un astfel de titlu, te întrebi unde naiba ai fost în dimineaţa în care Transilvania a fost zguduită şi de ce n-ai simţit nimic. Când colo, afli că era vorba despre un cutremur de 2 (două) grade pe scara Richter, adică echivalentul unei sărituri mai zdravene efectuate de copilul vecinilor de deasupra. Sau, ca să nu ziceţi că exagerez, echivalentul trecerii unui camion încărcat cu lemne sau pietriş prin faţa casei.
“A ZGUDUÍ, zgúdui, vb. – A se cutremura sau a face să se cutremure, să se clatine; a (se) scutura cu putere, a (se) zdruncina”.

Şi cei de la Ziarul Hunedoreanului o dau în bară, atunci când scriu că la Deva s-a inaugurat un monument: “După ce a găsit piatra funerară a lui Acaţiu Baracsay abandonată pe un câmp […]”. Nu, dragii mei, nu-i vorba despre monumentul său funerar, ci de un monument dedicat acestui personaj istoric, în secolul al XIX-lea. Am şi pentru voi o definiţie: “Piatră funerară sau monument funerar = lespede sau monument care se aşază pe un mormânt”.

Marcel Bot insistă: “Baracsay a fost numit ban al Lugojului şi Caransebeşului şi, mai târziu, comite suprem al Hunedoarei. În 7 octombrie 1958 a fost numit de Înalta Poartă principe al Transilvaniei”. Mă îndoiesc că în anul 1958 a mai fost numit ceva – orice -, în condiţiile care a trăit în secolul XVII.

Când am văzut titlul (promiţător, de altfel) “Monumentul unui personaj controversat”, speram să aflu de ce a fost controversat Acaţiu Barcsay, dar textul nu m-a prea lămurit. Sau poate că domnul Marcel Bot a descoperit o posibilă controversă privind numele şi de aceea l-a scris şi în varianta corectă, “Barcsay”, dar frecvent şi în varianta “Baracsay”: “Baracsay a fost numit ban al Lugojului şi Caransebeşului”; “La schimb pentru înalta funcţie, însă, Baracsay şi-a plătit datoria cedând sultanului…”; “Acaţiu Baracsay este reţinut în istorie, însă, şi pentru că a tipărit…”; “Aceasta este, pe scurt, biografia lui Acaţiu Baracsay”. Ori îi albă, ori îi neagră!?

Colegii de la Servus Hunedoara au fost convinşi – şi au încercat să ne convingă şi pe noi – că monumentul “controversatului” Acaţiu Barcsay era, de fapt, un bust. Bustul nu arată în niciun caz ca monumentul buclucaş.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara au trimis un comunicat de presă care începe aşa: “În 14 noiembrie întreaga lume celebrează «Ziua Mondială a Diabetului»”. Să-mi fie iertat, dar eu n-am simţit nevoia să celebrez (adică nu am sărbătorit) ziua mondială a unei boli care omoară peste patru milioane de oameni în fiecare an.

Cu toate că s-a exprimat corect (“Un cutremur uşor a legănat judeţul Hunedoara” cu privire la cutremurul despre care alţii au spus că a zguduit Transilvania, Mihai Radic, de la Ziarul Hunedoreanului, a greşit în altă parte: “Potrivit reprezentanţiilor Institutului Naţional de Fizică a Pământului […]”. Domnu’ Radic, spuneţi după mine: un reprezentant, doi reprezentanţi, reprezentantul, reprezentanţii, reprezentantului, reprezenanţilor. Cu un singur “i”, după cum vedeţi.

“RECIDÍVĂ, recidive, s. f. 1. Săvârşire de către aceeaşi persoană a unei noi infracţiuni. 2. (Med.), Reapariţie, revenire a unei boli după ce aceasta s-a vindecat clinic; recădere. – Din fr. récidive”. Dacă i-ar fi arătat cineva definiţia asta lui Iulian Stroia înainte ca acesta să scrie editorialul pentru Servus Hunedoara, poate că nu şi-ar mai fi găsit numele în rubrica mea. Da’ ce să-i faci, dacă nu s-a gândit nimeni la binele lui? Poate data viitoare va şti ce înseamnă “a recidiva” şi nu va… recidiva!

De fiecare dată când îmi spun că presa nu are cum să mai decadă, pun mâna pe câte-o publicaţie şi îmi muşc limba, sperând că noul nivel, aflat la minimul istoric, va rămâne neschimbat. Şi de fiecare dată, un alt ziarist vine şi-mi dă peste bot, arătându-mi că se poate şi mai rău. Şi tot aşa.

Orice-aţi spune, atunci când un ziarist, oricine ar fi el, ajunge să scrie: “În câte-o zi aşa tare pute, de îţi cade părul din nas, vorba ceea”, ştii că mergem din rău în mai rău. Şi-i păcat, dar ăştia suntem. Asta e presa cu care “defilăm”. Împiedicaţi, dând în gropi, dar defilăm şi ne credem inteligenţi. Citatul de mai sus este luat dintr-o bârfă din Mesagerul Hunedorean scrisă, probabil, de vreun ziarist cu pretenţii.

Joi seara, cu câteva ore înainte de “fatidica” zi de vineri, 11 a unşpea douămiiunşpe. Zi cu ghinion, la ora 11:11 se anunţase al nu-ştiu-câtelea sfârşit al lumii de anul ăsta. Cei de la Glasul Hunedoarei, pesemne bazându-se pe faptul că a doua zi lumea urma să se sfârşească, au trimis ziarul la tipografie cu o uriaşă greşeală pe prima pagină: “Mireritul din Munţii Apuseni susţinut de primarii din zonă”.

Va să zică, primarii susţin mireritul, îşi doresc ca mirerii să aibă de lucru, să coboare în mire şi să sape după mirereu. Buuun! Dacă venea sfârşitul lumii, Irina Năstase şi colegii ei de la Glasul Hunedoarei ar fi scăpat de ocara mea; dar n-a fost să fie, nici de data asta. Curat ghinion!

Titlu scris de Mihaela Tămaş, tot în Glasul Hunedoarei: “Unul dintre suspecţii în cazul furturilor de icoane în arest, ceilalţi doi, în libertate”. Ce se înţelege din titlul ăsta? Că s-au furat nişte icoane în arest şi… alte prostii. Dacă Mihaela Tămaş ar fi înlocuit şi primul predicat cu o virgulă, titlul ar fi fost corect, dar aşa, rezultă că furtul de icoane a fost făcut în arest şi nu că unul dintre suspecţi este în arest. Cred că şi doamna Tămaş s-a bazat pe sfârşitul lumii din 11.11.2011. Eu ce să vă fac dacă vă încredeţi în toate prostiile pe care le vedeţi la televizor!

În Mesagerul Hunedorean, Carmen Cosman scrie: “Prezent la inaugurare, preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, a subliniat că a deschis deja al treilea metru cub de panglici, odată cu această investiţie”. Poate mă înşel eu, dar trei metri cubi de panglici înseamnă foarte multe panglici. Şi panglica se vinde, în general, la metru liniar şi nu la metru cub, pentru că nu-i nici cărămidă, nici lichid şi nici gaz, ca să se măsoare în metri cubi. Dar, cum spuneam, poate mă înşel eu şi preşedintele CJ chiar are acasă cutii uriaşe în care-şi păstrează panglicile de la diverse inaugurări. Fiecare cu piticii plăcerea lui.

Foarte voioşi, cei de la Mesagerul Hunedorean ne informează că ţara Liechtenstein poate fi închiriată pentru suma de 70 de mii de dolari pe zi. În primul rând, moneda acestei ţări este francul elveţian, deci ştirea este preluată şi tradusă de pe un site scris în limba engleză (din fericire, a fost citată sursa). Ştiu, e greu să găseşti tu o ştire sau măcar să o rescrii, când “marfa” e gata scrisă de alţii şi nu trebuie decât s-o copiezi.

Apoi, în text scrie că dacă închiriaţi ţara, puteţi vizita “crama de vinuri a prinţului Liechtenstein”. Poate prinţul Liechtensteinului, Hans Adam al II-lea? Mie nu mi-a fost greu să găsesc numele acestuia, mi-a luat mai puţin de 30 de secunde.
Apoi, ni se explică: “În acest timp, locuitorii Liechtenstein – în jur de 35.000 de persoane – nu-şi vor lua lumea în cap, ci vor rămâne la casele lor”. Locuitorii Liechtensteinului, nu “locuitorii Liechtenstein”, dragi ziarişti. Ştiu că e mai uşor să copiezi decât să gândeşti, dar încercaţi şi varianta a doua, s-ar putea să vă facă bine!

Iulian Stroia a scris, din nou, un editorial în Servus Hunedoara. De data asta, fără pleonasme, dar cu câteva exprimări… să le spunem nefericite, deşi ele-s de-a dreptul triste, în pragul sinuciderii chiar: “un reprezentant al Cabinetului Boc, întruchipează”; “de a avea o femei premier sau preşedinte”; “un ministru al Cabinetului Boc să îşi etaleze ostentativ nurii, mi se pare un gest extrem de deplasat”; “Personal, pornirile de starletă ale Elenei Udrea nu mă interesează”; “Personal, nu-mi rămâne decât să îi sugerez ministrului…”. Dar nepersonal, domnule Stroia?

Să corectaţi bine!