Leziunile genunchilor

Regiunea situată la joncţiunea coapsei cu gamba poartă denumirea de genunchi. Articulaţia genunchiului uneşte femurul, cel mai lung os din corpul uman, cu tibia şi cu rotula. Adaptarea perfectă a suprafeţei articulare a femurului cu cea a tibiei este asigurată prin existenţa a două formaţiuni fibrocartilaginoase, denumite meniscuri. Stabilitatea acestei articulaţii este asigurată de ligamente foarte puternice.

Ligamentul încrucişat anterior este o bandă de ţesut conjunctiv, de legătură, care uneşte porţiunea posterioară a femurului cu partea anterioară a tibiei, de mărimea degetului mic. În interiorul articulaţiei genunchiului, atunci când tibia este rotată spre interior (în sens opus direcţiei acelor ceasornicului pentru genunchiul drept şi în sensul acelor ceasornicului pentru genunchiul stâng), ligamentul încrucişat anterior alunecă peste o altă fascie de ţesut de legătură, care poartă numele de ligament încrucişat posterior, dând astfel naştere unei cruci, de unde provine şi denumirea de ligamente încrucişate.

Ligamentele încrucişate furnizează stabilitate şi limitează astfel mişcările de rotaţie internă a tibiei, previn hiperextensia genunchiului, limitează deplasarea anterioară a tibiei în timpul flexiei (îndoirii) genunchiului.

Entorsa genunchiului este o leziune a ligamentelor genunchiului, mergând de la simpla întindere (entorsa benignă) la ruptura completă (entorsa gravă). Ea este adesea cauzată de o mişcare de torsiune forţată a piciorului, ce apare în timpul practicării anumitor sporturi ca fotbalul sau schiul. Entorsele benigne se manifestă printr-o durere şi o umflare a articulaţiei.

Purtatul unui simplu bandaj sau al unui gips timp de 3 săptămâni permite calmarea durerii. Entorsele grave se caracterizează printr-o durere vie şi hemartroză (acumulare de sânge în cavitatea articulară). În această situaţie, dacă se stă în picioare, persoana respectivă are impresia că îi fuge genunchiul.

Leziunile ligamentului apar atunci când articulaţia genunchiului este flectată, rotită (şansele de accidentare sunt mai mari când aceste mişcări se asociază), sau în cazul unui contact dur: piciorul este fixat la sol şi o forţă bruscă loveşte din exterior genunchiul întins sau uşor flectat (lovitura din partea unei persoane sau a unui obiect) . Lezarea acestui ligament apare frecvent la cei care practică un sport ce presupune schimbări rapide de direcţie, opriri şi alergări repetate sau aterizări din săritură, precum fotbal, rugby, baschet, ski, gimnastică, arte marţiale. Ratarea unei trepte la coborârea scărilor sau păşitul într-o groapă poate genera, de asemenea, lezarea ligamentului încrucişat anterior.

Rezistenţa ligamentului încrucişat anterior devine mai mică odată cu înaintarea în vârstă, lucru valabil pentru orice altă parte a corpului. Astfel, rupturile apar mai uşor la persoanele cu o vârstă mai mare de 40 ani.

Ce simptome avem în cazul leziunii ligamentelor încrucişate:

• auzul sau perceperea unui trosnet la nivelul genunchiului în timpul accidentării
• durere localizată în exteriorul şi în spatele articulaţiei genunchiului
• tumefierea (umflarea) genunchiului în primele ore după accidentare; acesta poate fi un semn de sângerare în interiorul articulaţiei. Tumefierea care apare brusc este un semn de leziune importanta a structurilor articulaţiei genunchiului
• limitarea mişcărilor genunchiului din cauza durerii, a tumefacţiei
• senzaţie de genunchi instabil.

Ceea ce este bine de ţinut minte este că, după accidentare, durerea limitează activitatea în desfăşurare, dar permite reluarea mersului. Simptomul principal al unei leziuni cronice a ligamentului încrucişat anterior îl constituie instabilitatea genunchiului, asociată uneori cu durere şi tumefacţie.

Această situaţie apare atunci când o leziune acută nu e tratată corespunzator. Simptome dureroase similare rupturii ligamentului încrucişat anterior pot fi generate şi de afectarea altor structuri ale genunchiului, precum: cartilajul articular, meniscurile (70% dintre persoanele care au o leziune a ligamentului încrucişat anterior prezintă şi o afectare meniscală), ligamentele colaterale medial sau lateral sau chiar o fractură a oaselor care alcătuiesc articulaţia genunchiului.

Incidenţa afectării ligamentului încrucişat anterior este de opt ori mai mare în cazul femeilor comparativ cu bărbaţii. Ruptura completă a unui ligament lateral necesită o imobilizare gipsată de 6 săptămâni. Ruptura unui ligament încrucişat anterior nu necesită imobilizare gipsată, excepţie fiind intervenţia chirurgicală în vederea reparării. Leziunile meniscurilor genunchiului, frecvente la sportivii de performanţă, sunt în principal rupturi, mergând uneori până la ruptura completă. Tratamentul lor este chirurgical. După intervenţie, este recomandată reluarea mersului cât mai repede posibil. Luxaţia genunchiului se caracterizează prin pierderea contactului între suprafeţele articulare ale femurului şi tibiei; leziunile arterei poplitee şi ale nervului sciatic, care trece prin spatele regiunii poplitee, sunt posibile.

Luxaţia genunchiului necesită o reparaţie chirurgicală. Am enumerat cele mai frecvente afecţiuni acute ale genunchilor şi sper că am reuşit să vă conving de importanţa executării corecte a diverselor mişcări sau sporturi, ce presupun implicarea genunchilor, precum şi un antrenament corect.