Săptămâna în presa locală

Articolul a fost vizualizat de 1,656 ori

Ouă de dinozaur din zona Haţegului, găsite la Bolzano

15 noiembrie 2011
Adriana Năstase, Mesagerul Hunedorean

Trei ouă de dinozaur pitic furate din România în 2005 au fost descoperite în locuinţa unui colecţionar italian şi vor fi restituite autorităţilor române în următoarele zile, urmând, cel mai probabil, să ajungă în vitrinele Muzeului “Grigore Antipa”.
Potrivit unor oficiali ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, ouăle au fost furate din România în 2005, după ce au fost descoperite în situl paleontologic Tuştea – Geoparcul Dinozaurilor Haţeg din judeţul Hunedoara şi au fost tranzacţionate pe piaţa neagră.

Cele trei ouă au fost descoperite în casa unui colecţionar italian din localitatea San Candido – Bolzano, pe baza informaţiilor furnizate carabinierilor italieni de către judiciariştii IGPR şi ataşaţii români de interne din Italia. Alături de ouăle dinozaurilor pitici, au mai fost găsite în casa italianului, care în prezent este cercetat penal, alte 6.000 de obiecte de patrimoniu, multe dintre acestea fiind pe lista obiectelor dispărute ori furate. Dinozaurii pitici, unici în lume, spun specialiştii, au trăit pe teritoriul pe care astăzi se află România în era mezozoică – perioada cretacică.

Gunoiul devenilor rămâne la Deva

15 noiembrie 2011
Irina Năstase, Glasul Hunedoarei

Primăria Deva a reuşit să termine la timp lucrările impuse de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Hunedoara în ceea ce priveşte măsurile de conformare pentru continuarea depozitării deşeurilor la halda de gunoi a municipiului. Incendiul care a izbucnit la finele lunii august pe halda de gunoi a scos la iveală faptul că atât administraţia locală, cât şi operatorul de salubritate “au omis” să realizeze o serie de măsuri impuse de APM Hunedoara şi care aveau termene scadente începând cu anul 2009. Printre cele mai importante măsuri care ar fi trebuit aplicate în cazul deponeului de la Deva erau realizarea instalaţiei de evacuare a biogazului, împrejmuirea deponeului cu gard ignifug şi plantarea unei perdele de vegetaţie, iar nerealizarea acestora a fost principala cauză pentru care flăcările au mistuit groapa de gunoi mai bine de o săptămână. La momentul izbucnirii incendiului, APM Hunedoara a constatat aceste nereguli şi a dat administraţiei locale termen de 60 de zile pentru aplicarea respectivelor măsuri, altfel halda de gunoi ar fi rămas fără autorizaţie de funcţionare, iar gunoiul devenilor ar fi trebuit transportat la un alt deponeu.

“Am avut şedinţă comună cu reprezentanţii APM Hunedoara şi am prezentat măsurile care au fost luate în ceea ce priveşte halda de gunoi a municipiului Deva. Introducerea tuburilor de eliminare a biogazului a fost prima măsură care a fost pusă în practică, imediat după stingerea incendiului, iar costurile pentru aceasta au fost cuprinse în suma totală care s-a cheltuit pentru întreaga intervenţie. Operatorul de salubritate a renunţat la împrejmuirea haldei de gunoi pentru că a angajat o firmă care asigură paza, iar în unele locuri au fost amplasate camere de supraveghere. Mai avem de finalizat plantarea puieţilor de salcâm pentru perdeaua de vegetaţie, iar această sarcină revine SPIGM. Vor trebui plantaţi peste o mie de copaci de jur împrejurul deponeului, săptămâna viitoare, iar ca mână de lucru vor fi folosiţi deţinuţi”, a precizat administratorul public al municipiului Deva, Corina Oprişiu.

Se pune lacătul pe Primăria Brănişca?

14 noiembrie 2011
Magdalena Şerban, Mesagerul Hunedorean

Dacă problema cu aleşii locali s-a rezolvat în comuna Brănişca, se pare că, acum, pe capul primarului au “căzut” alte probleme, mult mai grave.
Au abandonat pe capete. “Avem probleme foarte mari, aici, la Brănişca. Astfel, din cele 20 de posturi din primărie, doar 14 sunt ocupate. Nu avem tehnicieni pentru Serviciul de Cadastru şi cel de Construcţii, nu avem asistent la Protecţie socială. Avem angajat doar un poliţist local, deşi în grilă sunt stipulate trei astfel de posturi, iar mai nou, ca să ni se pună capac la orice activitate, din cauza retribuţiei slabe, a plecat şi şoferul de la Serviciul public. Aşa că am rămas cu cele două basculante şi un microbuz de transport persoane, pe care le avem la primărie, uitându-ne la ele. Deşi am informat guvernanţii de problemele noastre, până acum nu am primit niciun răspuns”, a declarat primarul din Brănişca, Teodor Lazăr.

“Nu vreau să mă gândesc că vine iarna. Cine va împrăştia, cu basculantele achiziţionate cu greu, materialul antiderapant? Să nu mai vorbim de activitatea sportivă şi culturală din comună, care este blocată din cauza microbuzului ce stă, afectând atât echipa de fotbal, Mureşul Brănişca, cât şi Ansamblul Mureşana. Nu avem bani nici să încheiem contract cu vreo firmă specializată. Nu mai avem nici măcar bani de salarii sau utilităţi”, a declarat edilul şef.

Vrea să demisioneze. De la atâtea supărări, primarul se vede pus în situaţia de a preda armele. “Mă întreb, în aceste condiţii, ce rol mai am eu? Cum pot să-mi exercit mandatul? Are rost oare să mai merg la serviciu şi să iau salariul? Sper ca locuitorii comunei să înţeleagă situaţia. Chiar m-am gândit să renunţ şi să demisionez, însă cei din Consiliul Local Brănişca mi-au sugerat să mai rămân măcar până în ianuarie 2012. Dumnezeu ştie ce se va întâmpla şi când se vor limpezi apele. Punem lacătul şi plecăm cu toţii, acasă. Ce să facem? Oricum, nimeni nu ne aude. Nimeni din cine ar trebui. Îmi cer scuze faţă de oamenii din Brănişca, dar trebuie să le spun cum stau lucrurile”, a încheiat edilul.

Hoţii de icoane au fost prezentaţi Judecătoriei Orăştie

11 noiembrie 2011
Ramona Ştefan, Servus Hunedoara

Cele trei persoane reţinute în urma percheziţiilor desfăşurate acum două zile, în cazul furturilor unor icoane de patrimoniu, au fost prezentate ieri magistraţilor Judecătoriei Orăştie. Instanţa a dispus arestarea preventivă a unuia dintre bărbaţi, în vârstă de 63 de ani, şi a decis interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu pentru ceilalţi doi reţinuţi în acest caz, de 26 de ani, respectiv 46 de ani. Toate cele trei persoane sunt din comuna Brateiu, judeţul Sibiu.

Reamintim că “mascaţii” de la trupele speciale au descins, miercuri dimineaţă, în mai multe palate ţigăneşti din judeţele Mureş şi Sibiu, acţiune în urma cărora au recuperat 80 de icoane foarte vechi, de patrimoniu, furate din biserici ortodoxe. Poliţiştii spun că 30 de astfel de icoane au fost sustrase din trei biserici hunedorene, sparte în cursul lunii septembrie. Potrivit unor surse, este vorba despre biserica din satul Hărţăgani şi de alte două lăcaşe de cult din lemn, aflate pe raza comunelor Baia de Criş şi Balşa.

Tags:

About Administrator