“Care a fost arhitectura dacilor şi modul de decorare a obiectelor create de ei? Care au fost pretenţiile statului şi ale gospodăriilor lor, cum arătau ritualurile lor religioase? Am cercetat corespunzător puţinele rămăşiţe ale limbii lor? Răspunsurile la aceste întrebări sunt tot atâtea îndatoriri pe care le punem în faţa cercetărilor noastre arheologice şi istorice. […]
Cum putem explica asemănările ce apar între obiectele găsite în aşezările neolitice din comitatul nostru şi descoperirile corespunzătoare de la Troia?”. Sunt întrebări care au pus bazele arheologiei în judeţul Hunedoara, întrebări care apar în discursul din 1881 al lui Kuun Géza, cel care va fi primul preşedinte al Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara.
Téglás Gábor si Toma Zsofia, doi dintre fondatorii cercetării istorice în judeţul Hunedoara
Zeci de oameni pasionaţi de istorie – nobili, dascăli, judecători, universitari şi arheologi – îşi propun, la sfârşitul secolului al XIX-lea, să afle adevărul despre vechile vremuri ale acestor ţinuri, să oprească jaful din vechile monumente, să strângă antichităţile într-un muzeu, dar şi să salveze de la ruină Castelul de la Hunedoara şi Cetatea Devei. În doar câţiva ani, cu mult entuziasm şi prea puţin ajutor, membrii “Societăţii…” reuşeşc să strângă un patrimoniu „cu care orice muzeu al Europei s-ar mândri”. Fost prefect al Hunedoarei, Victor Şuiaga scrie în Monografia Devei: “Societatea de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara (“Hunyadmegyei történelmi és régészeti társulat”
s-a înfiinţat în 1880 ca o societate maghiară, dar avea şi membri români, între care se număra şi Gheoghe Bariţiu. Din activitatea acesteia se remarcă diferite cercetări pe teren şi arhivistice publicate într-o bună revistă anuar, înfiinţarea muzeului judeţean, precum şi amenajarea Dealului Cetăţii într-un parc şi îngrijirea ruinelor Cetăţii”.
De fapt, istoria Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva este strâns legată şi înfiinţarea şi evoluţia acestei societăţi, care reuşeşte să antreneze o mulţime de personalităţi locale sau imperiale în strădania de salvare a patrimoniului, recunoscut încă de atunci ca fiind unul dintre cele mai bogate: “Capitala imperiului dacic a fost chiar în comitatul nostru”, se mândreau membrii “Societăţii…”, arătată de mai mulţi cu degetul şi acuzată de încercări de maghiarizare. Cu toate acestea, secretarul Kun Róbert declara în 1881: “Noi cercetăm doar adevăruri istorice, pe acelea le facem publice, fără a ţine cont dacă îi plac cuiva sau nu: ne sunt nouă favorabile sau altora!”.
Demers pentru istorie
Acum istoricii şi cercetătorii din toată ţara ştiu foarte bine ce le datorează iniţiatorilor acestui demers: “… veacul care a intensificat procesul de colecţionare cu destinaţie muzeistică a fost cel al naţiunilor, al XIX-lea, caracterizat printr-un demers prozelit în susţinerea identităţilor naţionale şi de un profund romantism. Este, de altfel, veacul în care muzeele au ajuns să fie considerate ca instituţii publice capabile să reprezinte şi să susţină prin patrimoniul lor autoritatea statală, dar şi naţiunea ca atare. […] În 1880, Societatea de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara a emis ideea unui muzeu reprezentativ pentru un spaţiu istoric descoperit a avea virtuţi de-a dreptul europene prin monumentele şi siturile sale arheologice. Animatorii acesteia, Téglas Gábor, Torma Zsofia, Király Pál, sunt cei care au iniţiat săpăturile arheologice de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa”, crede profesorul universitar Ioan Opriş, considerat liderul cercetării muzeologice din România.
Ulpia Traiana Sarmizegetusa s-a numărat printre primele obiective importante cercetate de arheologii hunedoreni ai secolului al XlX-lea
Activitatea şi meritele societăţii hunedorene sunt prezentate însă pe larg de cercetătorul ştiinţific Bodó Cristina de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva în studiul “Începuturile Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara”: “După câteva iniţiative de la mijlocul secolului al XIX-lea, fără finalitate, în 1880 se înfiinţează Societatea de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara, care în anii următori a desfăşurat o bogată activitate culturală. (… Secolul al XIX-lea a fost martorul înfiinţării societăţilor, asociaţiilor culturale din Transilvania – cu diverse denumiri – care au avut unul dintre obiectivele principale punerea în valoare a moştenirii, a valorilor culturale, istorice, etnografice, prin constituirea de muzee care să funcţioneze în cadrul lor. Bogăţiile Comitatului Hunedoara au atras atenţia oamenilor de cultură, astfel că nici acest spaţiu nu putea să rămână în afara spiritului epocii. La jumătatea secolului al XIX-lea se fac primele încercări în sensul înfiinţării unei asociaţii care să protejeze, să adune informaţiile şi colecţiile existente, să le pună într-un fel în valoare”.
Umăr lângă umăr
În primii ani de la înfiinţare, “Societatea” trece prin perioada de organizare, îşi definitivează statutul, adoptă diverse acte ce reglementează activitatea membrilor societăţii, stabileşte legăturile cu alte societăţi de cultură din ţară şi străinătate, dar această perioadă înseamnă şi începutul unei bogate activităţi ştiinţifice. “După încercările fără rezultat, în numărul 31 al publicaţiei «Hunyad», din anul 1879, dr. Sólyom-Fekete Ferencz, preşedintele Tribunalului din Deva, sub titlul «Să ne descoperim trecutul şi să-i salvăm monumentele şi pornind de la realitatea că «abia bănuim cât de binecuvântat este comitatul nostru în frumuseţi ale naturii şi mai puţin ştim să le valorificăm», face un apel pentru înfiinţarea unei societăţi care să aibă ca scop salvarea urmelor trecutului din comitatul Hunedoara”, documentează cercetătorul Bodó Cristina.
Recunoscut pentru pasiunea pentru istorie, dr. Sólyom-Fekete Ferencz enumeră obiectivele care îi interesează: descoperirile preistorice, punct unde remarcă activitatea celebrei Sofia Torma, urmele dacice şi vestigiile colonizării romane – punct la care vorbeşte despre inscripţiile de la Veţel şi Mintia -, Cetatea Devei, descoperirile de pe Valea Streiului, cele din zona minieră de la nord de Mureş, semnele lăsate în urmă de migraţii şi cele rămase după venirea maghiarilor, dar şi documentele referitoare la zona de colonizare săsească Orăştie. “După ce constată că în deceniile anterioare n-a lipsit în totalitate interesul pentru trecut, amintind iniţiativele lui Bethlen Olivér şi Dobai István, face apelul «să punem umăr lângă umăr… să înfiinţăm cât mai repede o societate». Indiferent de numele pe care-l va purta, această societate trebuia să aibă ca scop, pe lângă realizarea unei baze materiale care să permită conservarea urmelor trecutului, păstrarea şi valorificarea acestor monumente prin publicarea, în anuare, a unor lucrări stiinţifice referitoare la acestea. Un alt rol al societăţii ar fi acela de a educa pe membrii săi, inclusiv gustul artistic. Expunerea colecţiilor va da un motiv de vizitare a zonei pentru concetăţeni, iar cu timpul şi pentru străini, în final, ca o încununare a activităţii societăţii, se va publica monografia comitatului Hunedoara, lucru de mult timp dorit. În final, convoacă pe toţi cei interesaţi în Sala mare a Casinei din Deva la adunarea din 16 noiembrie 1879”.
Lumină pentru trecut
Ulpia Traiana Sarmizegetusa s-a numărat printre primele obiective importante cercetate de arheologii hunedoreni ai secolului al XlX-lea
La acest apel, reacţiile sunt neaşteptat de multe – în întreg comitatul, se ridică voci care susţin necesitatea înfiinţării acestei societăţi care îşi propunea descoperirea trecutului şi salvarea monumentelor. În 16 noiembrie 1879, un numeros public se adună pentru a participa la adunarea al cărei preşedinte a fost ales dr. Sólyom-Fekete Ferenc, iar secretar un profesor de la Liceul Real, Kun Róbert. Cei prezenţi aleg membrii unei comisii care urmează să lucreze la statutul Societăţii şi în acest sens se contactează alte asemenea societăţi. Discutat şi modificat în şedinţa din 25 ianuarie 1880, statul devine definitiv şi este aprobat pe 11 februarie, după care se decide tipărirea sa într-o sută de exemplare. În scurt timp, din toate colţurile comitatului ajung adeziuni şi scrisori de încurajare semnate de oameni aparţinând tuturor categoriilor sociale.
Astfel, Adunarea de constituire a societăţii şi de alegere a conducerii se întruneşte pe 13 mai 1880, în sălile Casinei din Deva, se adună mulţi dintre cei care au completat formularele de adeziune. Statutul societăţii cuprinde 44 de paragrafe, iar în unul dintre ele se precizează scopul „Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara”: „a arunca lumină asupra trecutului şi prezentului comitatului Hunedoara”. Tot acum, prin vot secret, s-a ales conducerea Societăţii: preşedinte Kuun Géza, vicepreşedinte dr. Sólyom-Fekete Ferencz, secretar Kun Róbert, bibliotecar König (Király) Pál, casier Lengyel Gergely, jurist Petcu Lazăr. Printre membrii Comitetului Director se numără Bornemissza Tivadar, Torma Zsófia, Téglás Gábor, dr. Reichenberger Zsigmond, dr. Lészay László şi Jósika Lajos.
Istorie cu entuziasm
Cercetătoarea Cristina Bodó se ocupă apoi cu precădere de primii trei ani de funcţionare a societăţii şi muzeului, ani “de începuturi în mai multe activităţi, dar şi de entuziasm”. Astfel, este citat preşedintele societăţii Kuun Géza, din discursul rostit în deschiderea Adunării Generale din mai 1881: “În viaţa instituţiilor primul an nu este doar anul începutului modest, ci este anul în care s-a putut realiza o dorinţă mai veche, a luat o formă hotărâtă, îşi asigură viitorul, în care începe lucrul spre un anumit ideal. […] Oricât de mult s-ar îmbogăţi colecţia noastră, în posesia unora, în unele localităţi ale comitatului nostru, încă se vor afla importante materiale ale ştiinţei arheologice şi istorice, pe care trebuie să le cunoastem; şi din acest motiv consider necesar ca în anuarele societăţii să facem public un cât mai complet inventar al descoperirilor din diferitele localităţi, iar în ceea ce priveşte materialul arheologic, să realizăm o hartă arheologică, în care să marcăm, pe lângă numele localităţii, cu semne diferite, drumurile antichităţii, ruinele construcţiilor, necropolele, pietrele cu inscripţii, statuile, diferitele obiecte găsite – arme, monede, vase cera- mice, amulete, unelte, podoabe; iar aceste semne vor fi explicate în partea de jos a hărţii. […] În Transilvania, până acum, au fost cercetate mai ales antichităţile romane; au fost atribuite romanilor şi numeroase descoperiri care ar fi trebuit atribuite unor populaţii care au trăit înainte de romani sau după romani. Vechiul neam al tracilor, la fel ca agatârşii, dacii, carpii, germanii bastarni, goţi, vandali, gepizi şi popoarele înrudite cu noi şi descălecătorii propriului nostru neam şi neamurile venite după aceştia probabil că nu au dispărut fără urmă de pe pământul Transilvaniei, iar societatea noastră este chemată în primul rând să descopere aceste urme. Capitala imperiului dacic a fost chiar în comitatul nostru […] Avem nevoie şi de un inventar cu documentele scrise şi tipărite ale comitatului, asemănător cu repertoriul arheologic”.
Membrii societăţii cad de acord să ceară sprijinul moral, dar şi material al autorităţilor pentru a putea desfăşura activitatea de arheologie şi recuperare a antichităţilor. Director interimar al muzeului este ales Teglás Gábor, membru care se ocupase de piesele arheologice ale Societăţii.
Pro istoria
Unul dintre evenimentele marcante o constituie vizita perechii moştenitoare a tronului, care, pe 30 iulie 1882, la Sântămărie Orlea, primeşte salutul prezentat de membrii societăţii. Este vorba de Arhiducele Rudolf, Prinţ de Austria, Ungaria şi Boemia, cel de-al treilea copil şi singurul băiat al Împăratului Franz Josef I al Austriei şi al celebrei “Sissy”, Împărăteasa Elisabeta. Unicul moştenitor al tronului Austriei se căsătoreşte în 10 mai 1881 cu prinţesa Stephanie a Belgiei şi împreună vizitează Transilvania. Primul număr al anuarului Societăţii este prezentat în şedinţa din 4 octombrie 1882, iar un exemplar de lux, legat în piele albă şi decorat frumos este trimis Arhiducelui Rudolf, “ca amintire a perioadei cât a stat în comitatul Hunedoara; iar acesta a transmis că îl acceptă”.
În 1881, dr. Arányi Lajos propune restaurarea completă a castelului de la Hunedoara şi cere ca Societatea să încerce să rezolve obţinerea finanţării pentru aceste lucrări, în timp ce Téglás Gábor propune ca Societatea să salveze ruinele Cetăţii Deva de la distrugerea definitivă şi amplasarea de panouri cu explicaţii în punctele importante. Un an mai târziu, alt membru, Barcsay Kálmán, propune “imortalizarea” podului de la Simeria, care urma înlocuit cu o nouă construcţie şi instalarea pe aceasta a unei table comemorative a Bătăliei de la Simeria din 1849. Şi începuturile muzeului din Deva sunt legate de Societate, care înfiinţează în anul 1882, primele secţii – de arheologie şi etnografie. Din 1938, muzeul se instalează în sălile Palatului Magna Curia.
La fel, biblioteca documentară a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva ia naştere tot datorită societăţii, care şi-a propus “primirea pentru păstrare a arhivelor familiale şi strângerea celor mai valoroase documente şi tipărituri într-o colecţie arhivistică şi o bibliotecă”. Printre donatori se află personalităţi precum Ministrul Cultelor şi Educaţiei, Trefort Ágoston, istoricul George Bariţiu, arheologul Torma Zsófia, Téglás Gábor şi chiar romancierul Jokai Mór, alături de personalităţi locale ale vremii. Se face schimb de publicaţii cu alte societăţi, cea din Deva oferind anuarul “Hunyadvármegye Történelmi és Régészeti Társulat Évkönyve”, apărut între anii 1882 şi 1913. Mithraem-ul din capitala Daciei romane a fost cercetat în anii 1881-1883 de către Téglás Gábor şi Király Pál, în numele Societăţii.
În 1913, Societatea înaintează un memoriu Inspectoratului general al Muzeelor şi Bibliotecilor care conţine şi un plan de referitor la cercetările viitoare cu caracter arheologic, istoric, etnografic, botanic, zoologic, geologic şi mineralogic. Aici sunt prevăzute cercetarea vestigiilor dacice şi romane din zona Grădiştea Muncelului, determinarea traseelor de marş ale trupelor romane pe parcursul celor două războaie dacice, în zona munţilor Orăştiei şi cercetarea unor castre romane.
Salvarea Cetăţii Deva
După ce armatele austriece părăsesc Ardealul în primăvara anului 1849, în Cetatea Devei rămâne o garnizoană formată din 200 de soldaţi şi trei tunuri. În mai, aceştia se predau în faţa trupelor maghiare, iar peste câteva luni, în dimineaţa de 13 august 1849, o explozie în depozitul de arme transformă Cetatea “Cuibul de şoimi ai nobilimii” într-o ruină. Cetatea este părăsită zeci de ani, zidurile se prăbuşesc şi doar cei de la Societatea de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara se interesează de ea, după înfiinţare: “Pun şi agită problema îngrijirii şi întreţinerii acestui măreţ monument istoric, pentru a-l face accesibil vizitării marelui public”, scrie Victor Şuiaga.
Astfel, în 1886, Cetatea şi dealul sunt “luate în arendă veşnică de către stat”, iar în 1893 cele două obiective sunt cumpărate cu 500 de florini de această societate. Membrii ei “investesc” însă bani şi muncă încă dinainte ca acestea să revină “Societăţii…”: în 1887 se taie căi de acces şi se fac alei pentru plimbări pe deal, se plantează mii de puieţi şi se instalează bănci pentru popas. Între 1900 şi 1905, se fac primele lucrări de consolidare a unor ziduri şi subterane, se îndepărtează mare parte din molozul aruncat de explozie. Potrivit informaţiilor, sunt plantaţi 160 de mii de puieţi de brad, din care prea puţini se prind, se zideşte casa paznicului de sub cetate, se construieşte pe Stânca Calvariei un mic chioşc care rezistă până în 1940, se taie tunelul în roca cunoscută şi sub numele “La Sfinţi” pentru că adăpostea statuile unor sfinţi catolici.
De la Muzeul Societăţii spre cel actual
Înfiinţarea Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara, în 1880, a reprezentat şi începuturile muzeului, care poate fi considerat “strămoşul” Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Deja în statutul Societăţii se precizează că în cazul desfiinţării acesteia, întreaga avere a societăţii era lăsată la dispoziţia autorităţilor comitatului Hunedoara, care trebuia să susţină şi să dezvolte mai departe muzeul.
După primul război mondial, Societatea amintită îşi încetează activitatea şi noile autorităţi fac demersurile pentru a transforma muzeul în unul de stat, în muzeu al judeţului Hunedoara. Este demn de amintit că cel care se va ocupa de aceste demersuri, la însărcinarea reprezentanţilor statului român, este Mallász József, ultimul director al Muzeului Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara şi primul director al Muzeului Judeţean. Acesta, după ce, în timpul războiului şi imediat după, a făcut numeroase eforturi pentru a păstra în siguranţă colecţiile muzeului, va elabora statutele “noii” instituţii (de fapt, pe modelul celor ale muzeului Societăţii), se va ocupa pe mai departe de evidenţa pieselor etc.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.