Ioan Andone rămâne mereu în inimile hunedorenilor. Acest lucru s-a văzut şi s-a simţit şi la festivitatea în care a primit titlul de “Cetăţean de Onoare” al Hunedoarei, când tineri şi vârstnici l-au aplaudat la scenă deschisă pe cel care a făcut performanţă atât ca jucător, dar şi ca antrenor. Andone vine cât de des poate acasă, la Hunedoara, pentru a se întâlni cu foştii lui colegi de echipă, dar şi cu oamenii care îl iubesc. Un prilej pentru REPLICA de a realiza interviul de mai jos.
Ioan Andone
Nelu Andone, ce înseamnă pentru tine titlul de “Cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara”?
Această distincţie este o mare onoare pentru mine. Mă bucur că primarul Viorel Arion, viceprimarul Dan Bobouţanu şi membrii Consiliului Local s-au gândit la noi. Le mulţumesc foarte mult pentru acest gest pe care l-au făcut, pentru că nu sunt prea mulţi cetăţeni ai aceste urbe care să primească un astfel de titlu. Acest titlu mă obligă, şi fiţi convins că voi face tot ce depinde de mine ca Hunedoara să prospere. Voi căuta investitori care să ajute fotbalul de aici, dar şi oameni potenţi financiar care să vină aici să creeze locuri de muncă.
Până acum, din rândul fotbaliştilor, singurul care a primit acest titlu, chiar dacă el a fost decernat post-mortem, este regretatul Michael Klein, de la a cărui dispariţie se vor împlini pe 2 februarie, 20 de ani.
Nici nu îmi vine să cred că au trecut atâţia ani de când bunul meu prieten Mişa ne-a părăsit. O pierdere regretabilă pentru fotbalul românesc. A fost un om care s-a dăruit trup şi suflet meseriei de fotbalist şi care a îmbrăcat de 90 de ori tricoul naţionalei României. A fost un om şi un caracter deosebit. Sunt convins că, dacă Mişa ar fi trăit, el ar fi fost la ora actuală la Hunedoara, pentru că asta şi-a dorit. Şi, poate, Hunedoara ar fi avut şi acum echipă în prima ligă.
Cea mai importantă performanţă fotbalistică pe care ai avut-o la Corvinul a fost în anul 1981, când în Australia, alături de colegii tăi de echipă, Rednic şi Gabor, aţi reuşit să urcaţi pe podium, echipa de tineret a României ocupând locul trei la CM pentru tineret. Mai mult, Gabor a fost desemnat cel mai bun junior al lumii, fiind recompensat cu “Balonul de Aur”, performanţă nemaiatinsă până în prezent de un alt fotbalist autohton.
Acestea au fost începuturile. Pot să spun că am fost o generaţie de excepţie. L-am avut antrenor în Australia pe Constantin Cernăianu, un pedagog desăvârşit. Ne-am bătut de la egal la egal cu toate echipele pe care le-am întâlnit în acea competiţie mondială şi rezultatul s-a văzut. Ba mai mult, mulţi dintre cei care am fost la acel Campionat Mondial am devenit în scurt timp componenţi ai naţionalei de seniori, acolo unde ajunsese antrenor nea’ Mircea Lucescu.
Revenind la prezent, să spunem că în anul care a trecut ai pus umărul vârtos la cucerirea unui nou titlu de campioană pentru CFR Cluj. De fapt, dintre cele trei cucerite de cei din Gruia, două îţi aparţin. De data asta, spre deosebire de prima oară, ai prins pe bancă şi câteva meciuri din grupele din Champions League, pentru ca mai apoi destinul să îţi fie din nou potrivnic.
Acest titlu cucerit anul trecut nu îmi aparţine doar mie în totalitate. Eu am concretizat munca începută de Jorge Costa, pentru că, în proporţie mare, numărul de puncte a fost obţinut sub conducerea lui, dar greul a fost pe final, când am reuşit ca, împreună cu echipa, sub o tensiune maximă, să câştigăm meciurile decisive, care ne-au asigurat un nou titlu. Personal, îmi făcusem planuri că voi rămâne cel puţin doi ani la Cluj, dar, mai nou, mi-am dat seama că este foarte greu să te gândeşti, la acel club, la planuri de viitor. Nu ştii ce se întâmplă de azi pe mâine. Plecarea mea de la CFR a fost puţin forţată, în principal, de managementul de acolo. Nu mai lucram bine.
Mai precis, a fost o ruptură produsă între tine şi doctorul Mureşan?
Nu contează numele. Clar este că nu mai puteam lucra împreună, din mai multe motive. Clar este că am făcut lucruri bune acolo. Înainte de a ajunge în grupe, am câştigat patru jocuri consecutiv. Mai apoi, am învins Braga în deplasare, şi, cu mai multă atenţie, am fi putut face măcar un egal cu Manchester United acasă la noi. Am avut însă şi multe ghinioane. Am avut foarte mulţi jucători accidentaţi. Nu am putut să aliniez niciodată “unsprezecele” pe care mi l-am dorit. Am avut un lot foarte bun, competitiv, dar au fost meciuri în care mi-au lipsit şi şapte titulari de bază. Este foarte greu în aceste condiţii să obţii performanţe pe mai multe planuri: în Cupa României, în campionat şi în Champions League.
De ce echipele româneşti nu sunt pregătite nici acum să se lupte pe mai multe “fronturi”, intern şi internaţional?
Este vorba, în primul rând, de valoarea jucătorilor de rezervă. Aşa-zişi de rezervă, pentru că în principal toţi au acelaşi statut. Dar, de la un meci la altul, ca să ai tot timpul prospeţime, trebuie să faci cel puţin cinci – şase schimbări. Noi suntem destul de în urmă faţă de echipele din Vest şi cu recuperarea, dar şi cu medicamentaţia. În campionatele puternice din vestul Europei, o echipă cu pretenţii trebuie să aibă un lot competitiv şi cel puţin 18 fotbalişti de aceeaşi valoare. Eu am avut un lot foarte numeros, de vreo 35, dar nu era în totalitate ceea ce mi-aş fi dorit.
Mulţi spun că, dacă Andone ar fi fost pe bancă la meciul retur cu Galatasarsay Istanbul, CFR-ul nu ar fi pierdut şi ar fi avut şanse mari să meargă în primăvara din Champions League.
Greu de spus dacă se întâmpla asta. În opinia mea, cred că nu pierdeam acasă cu turcii. Cunoşteam foarte bine Galata, o studiasem şi în meciul tur (încheiat la egalitate, 1-1 – n.r.). Eu spun că nu pierdeam, iar locul doi era asigurat. Nu ştiu ce făceam la Manchester, pentru că victoria lor de pe “Old Trafford” a fost una senzaţională.
Anumite reviste de specialitate te-au văzut antrenorul anului 2012, pentru performanţele pe care le-ai obţinut. În interviurile pe care le-ai dat la finalul anului trecut ai vorbit foarte mult despre alţi antrenori, Laurenţiu Reghecampf, Dan Petrescu şi Mircea Lucescu, pe care i-ai lăudat pentru ceea ce au realizat la echipele pe care le antrenează.
În primul rând trebuie vorbit de Mircea Lucescu, indiferent de vârsta pe care o are. Este cel mai bun tehnician din istoria fotbalului românesc. Să reuşească în trei ţări diferite să câştige o sumedenie de titluri de campion, să obţină Cupa UEFA. Nea Imi Jenei mai are o performanţă mare cu Steaua, dar înainte de ‘90 şi în alte condiţii. Pot să vorbesc de Reghecampf pentru turul pe care l-a avut cu Steaua, dar pot aminti şi de performanţele lui Olăroiu din fotbalul arab, pe care îl cunosc, pentru că am antrenat şi eu acolo, şi unde se joacă fotbal adevărat. Sigur că nu trebuie uitat Dan Petrescu, care a făcut nişte lucruri extraordinare în Rusia. Numărul unu rămâne Lucescu, iar apoi ceilalţi, în funcţie de preferinţe. Şi eu am avut cinci victorii consecutive în Champions League.
Puncte multe aduse pentru coeficientul în clasamentul UEFA.
Sunt cinci victorii. Două victorii cu campioana Cehiei, alte două cu campioana Elveţiei şi succes la Braga. Nu este uşor. Numai Dinamo a mai avut un astfel de parcurs, înainte de ‘90, sub conducerea lui Lucescu.
Avem două echipe calificate în primăvara europeană, în Europa League, Steaua şi CFR, care au în faţă adversari foarte puternici, cu carte de vizită, Ajax Amsterdam şi Internazionale Milano. Ce şanse au?
Sunt şanse şi pentru CFR şi pentru Steaua, dar cred că niciuna nu este favorită. Avem un handicap important, acela că la noi campionatul nu se joacă, spre deosebire de Inter şi Ajax, care au meciuri în picioare până la confruntarea cu echipele noastre. Noi jucăm amicale. Depinde ce dorim de la aceste jocuri de pregătire. Este o perioadă dificilă pentru cei doi antrenori. Depinde cum o judecă. Sunt destule handicapuri de trecut. Dacă vom reuşi, cu atât mai bine pentru fotbalul nostru.
Şi naţionala României a avut un start mai bun în grupa de calificare pentru mondialul din Brazilia.
Aşa este. Să sperăm că vom reuşi. Va fi însă o problemă pentru Piţurcă în ceea ce priveşte aria de selecţie, în condiţiile crizei prin care trece fotbalul românesc la nivelul cluburilor. Fotbalul intern trebuie reorganizat din temelii, în special prima ligă, pentru că de acolo ai jucătorii pentru lotul naţional. Depinde de numărul “stranierilor” acceptaţi la o echipă, pentru că, dacă se păstrează această “infuzie”, atunci unde mai joacă fotbaliştii autohtoni?!
Alături de Lucescu şi Primăria Hunedoara, eşti membru fondator al echipei FC Hunedoara din liga a treia. Cum ţi se pare echipa?
Este excelent turul care l-au făcut. Nu au pierdut niciun meci. Sunt interesat de mersul echipei. Aştept întotdeauna, la final de săptămână, cu sufletul la gură să aflu ce au făcut în campionat. Am şi jucat la Cluj, în toamnă, un amical cu ei, şi mi-a plăcut cum s-au mişcat. Sunt sigur că vor promova în liga secundă şi îşi vor face o echipă competitivă la acest nivel. La Hunedoara este material uman, se poate lucra, există interes pentru fotbal. Sunt convins că vor veni şi 5-6.000 de spectatori la meciuri dacă se va promova. Repet: voi ajuta cât pot fotbalul de la Hunedoara, pentru că nu am uitat de unde am plecat.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.