Colţul cultural: Renaşterea

O perioadă importantă pentru istoria omenirii, şi mă refer aici la Renaştere, ar putea fi model pentru societatea noastră. Lucrurile trebuie înţelese ţinând cont de specificul vremii. După etapa neagră a Evului Mediu, a urmat deschiderea spre raţiune, libertate spirituală şi materială. Artele au avut un rol esenţial în această schimbare. Aşa ar trebui să se întâmple şi astăzi. 
Iată cum seamănă unele lucruri. În vremea trecerii către perioada Renaşterii, nobilimea feudală îşi păstrează preeminenţa socială, dar pierde supremaţia economică şi politică. Ea rămâne clasa cea mai înaltă şi mai respectată şi continuă să se bucure de imense privilegii. Dar conducerea politică şi economică îi scapă din mâini. Ea pierde dreptul de a bate monedă, de a ridica trupe şi de a judeca în chestiuni care ating ordinea publică.

Moşiile ei nu mai sunt intangibile pentru funcţionarii regali. Ajutată de avantajele pe care le conferă proprietatea, burghezia biruie prejudecăţile care o puneau în stare de inferioritate faţă de cler şi faţă de nobilime şi cucereşte, odată cu averea, influenţa, consideraţia şi libertatea. Altfel spus, Renaşterea este o perioadă de tranziţie, în cursul căreia structura societăţii se modifică prin formarea burgheziei şi prin emanciparea ţărănimii. Situaţia politică se schimbă prin apariţia statelor naţionale, iar cultura se laicizează atât prin scopul pe care şi-l propune, cât şi prin elemente care o reprezintă.

Din păcate, la noi, acum, baronii şi politicienii nu dau voie clasei mijlocii, altfel spus burgheziei, să se dezvolte. Este nevoie ca undeva să se întâmple o schimbare, pentru ca de la o perioadă neagră, care parcă nu se mai termină, să trecem la lumină, la dezvoltare reală. Interesantă perioadă Renaşterea! Curent de reînnoire socială şi culturală, cu efecte impresionante şi asupra artei care se laicizează, cum, de altfel, arta a avut influenţă covârşitoare asupra deschiderii spre lumină. Subiectele abordate ies din sfera religioasă şi tratează omul în relaţie cu natura.

Esenţa gândirii Renaşterii este revolta împotriva dictaturii spirituale a bisericii. Forţa economică a clasei nou apărute şi-a întins aripile asupra ştiinţei şi asupra artelor. De la Giotto, Filippo Brunelleschi, Leonardo Da Vinci şi Michelangelo, până la Erasmus din Rotterdam, Francis Bacon sau René Descartes, şi filosoful olandez Baruch Spinoza, pentru a-i aminti doar pe cei mai importanţi, descoperirile, invenţiile şi reformele religioase au deschis calea spre o nouă lume, cale pe care o simţim şi apreciem şi astăzi.

Comparativ cu arhitectura, pictura şi sculptura, muzica a avut un rol mai puţin semnificativ în reformele cu efecte hotărâtoare asupra omenirii, din perioada respectivă rămânând peste timp compozitori ca John Dowland, Emanuel Adriaensen, Alexander Agricola, Tomaso Albinoni, Jacob Arcadelt, Giovanni Pierluigi da Palestrina, William Byrd, Thomas Morley, fără posibilitatea, din lipsă de spaţiu, de a-i pomeni pe toţi. Au beneficiat şi ei de avantajele apariţiei tiparniţei prin 1439, astfel că au rămas până în zilele noastre notaţii şi lucrări muzicale, pe care le cântăm şi noi cei de lângă Castelul Corvinilor. De altfel, Renaşterea a apărut pe meleagurile noastre, în primul rând în Transilvania, dar şi în Ţara Românească şi Moldova, unde cultura pătrunde direct prin contactul cu artiştii, muzicienii şi filozofii europeni, prin tipografii italieni, findcă sunt români care lucrau în tipografiile din Veneţia, Milano, Mantua.

Întâlnim grupări muzicale ce activau cu diferite ocazii pe la curţile voievodale, alături de tradiţionala muzică militară (cu grupul de trâmbiţaşi, surlari, buciumaşi, cimpoieşi), apare formaţia turcă (meterhaneaua) şi apoi a suflătorilor germani (fistulatores). În oraşe activau turnerii şi heralzii, instrumentişti care anunţau populaţiei diferite evenimente: calamităţi, sosirea solilor sau apropierea trupelor inamice.

Sub influenţa Reformei, în Transilvania apar şcoli latine de tip renascentist: la Braşov („Schola Coronensis”), Alba Iulia („Collegium Bethlenianum”), Sibiu, Bistriţa, Oradea. La Cotnari, „Şcoala latină”, condusă de Ioan Sommer, a fost întemeiată în 1561, la cererea lui Despot Vodă. În oraşele mari, importante centre de cultură: Alba Iulia, Cluj, Bistriţa, Oradea, Sibiu, Braşov, Târgovişte, Suceava ş.a., şcolile erau oganizate după modelul celor europene, în care un loc important îl avea muzica, precum şi spectacolul teatral însoţit de aceasta. Spectacolele cuprindeau dansuri şi montări fastuoase, tipice Renaşterii târzii şi Barocului.

În 1576, în piaţa publică din Sibiu a avut loc primul spectacol cu cântece. La intrarea sa triumfală în Alba Iulia, Mihai Viteazul a fost însoţit de o formaţie de trâmbiţaşi, toboşari, fluieraşi, dar şi de o ceată de lăutari care au cântat „imnuri naţionale.”

În vremea lui Iancu de Hunedoara îl găsim la curtea domnească pe scriitorul, compozitorul şi lăutistul Tinódi Sebastian Lantos, celebru în Transilvania şi în Ungaria. Revenind la importanţa schimbărilor din perioada Renaşterii, vă invit să priviţi cu mai mare atenţie către rolul artei în viaţa comunităţii, răspunzând în acest fel la întrebarea tot mai des întâlnită în zilele noastre: la ce serveşte poezia, muzica, pictura, baletul. Pentru foarte puţini, din păcate, rolul artei este covârşitor, şi asigură continuitatea spirituală şi identitatea comunităţilor, fără de care nu ne putem defini. Atenţie, Renaşterea a creat condiţiile esenţiale ale culturii moderne şi consecinţele acestei creaţii durează şi azi.